Reşiţa
de la Enciclopedia României
| Municipiul Reşiţa |
 |
| Localităţi componente |
|---|
| Câlnic, Cuptoare, Doman, Moniom, Secu, Ţerova |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1673 |
| Suprafaţă | 20.5 km² |
| Populaţie | 65.509 locuitori (2011) |
| Densitate | 3.2 loc./km² |
| Altitudine medie | 245 metri n. m. |
| Primar | Mihai Stepanescu (independent) |
| Pagină web | Site oficial al primăriei municipiului |
|
Index municipii în judeţul Caraş-Severin |
|---|
Caransebeş |
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Reşiţa este un municipiu din judeţul Caraş-Severin, situat în partea de sud-vest a României, în Depresiunea omonimă, la poalele de nord-vest ale Munţilor Dognecea, pe cursul superior al râului Bârzava.
Istorie
Prima atestare documentară a Reşiţei datează din secolul XV, când era o mică localitate rurală. Într-un document din 1673 apare cu numea Reszinitza. Este vorba despre Reşiţa Română, pentru că mai târziu ia fiinţă Reşiţa Montană. Aici se stabilesc mai multe familii de români fugiţi din Oltenia şi care se ocupă cu carbonizarea lemnului, necesar cuptoarelor de la Bocşa.
Se dezvoltă ca centru industrial după 1769. Pe timpul împărătesei Maria Tereza, uzinele de la Bocşa intră în decădere, cauzat de defrişările masive din zonă, care le-au lăsat fără combustibil. Prin urmare, autorităţile au hotărât mutarea lor la Reşiţa şi construirea de noi cuptoare şi forje puse în mişcare de cărbune de lemn şi folosind apa Bârzavei. Primul cuptor înalt de la Reşiţa a fost pus în funcţiune în 1772. În 1790 aveau să fie descoperite zăcămintele de huilă de la Anina, apoi cele de la Doman şi Secul. Acestea vor fi critice pentru funcţionarea complexului industrial din Banatul Montan, al cărui centru de gravitaţie se mută la Reşiţa.
După revoluţia de la 1848, statul austriac apăsat de problemele financiare vinde proprietăţile din Banatul montan, inclusiv uzinele şi domeniile de la Reşiţa, societăţii StEG. Istoria oraşului se va lega foarte mult de destinele acestei societăţii. După unirea Banatului cu România, StEG-ul este naţionalizat şi se înfiinţează "Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa" (UDR).
Reşiţa a fost declarată municipiu la 17 februarie 1968.
Demografie
La recensământul din 2011, municipiul Reşiţa, împreună cu localităţile componente, avea o populaţie de 65.509 locuitori, cu 22% mai puţini decât la recensământul precedent din anul 2002. Conform recensămintelor efectuate în perioada 1880 - 2011, populaţia localităţii a evoluat după cum urmează:
<lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=100000 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>
,total
1880,14616 1890,18448 1900,20986 1910,23625 1920,22267 1930,25307 1941,30996 1956,47305 1966,63302 1977,84786 1992,96918 2002,84026 2011,65509 </lines>
Obiective turistice
- Muzeul judeţean cu secţii de istorie şi arheologie, etnografie, artă românească contemporană şi numismatică
- Muzeul locomotivelor cu abur
- Biblioteca judeţeană „Paul Iorgovici” fondată în 1952
- Teatrul municipal „G. A. Petculescu”
- Orchestra profesionistă de muzică populară „Măiastra Caraşului”
- Universitatea „Eftimie Murgu”
- Parcul zoologic
- Catedrala ortodoxă cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” ce datează din secolul al XIX-lea
- Biserica evanghelică ce datează din secolul al XIX-lea
- Biserica romano-catolică (1848)
- Cazinoul german (1862)
- Cazinoul român (secolul XX)
- Clădirea vechii poşte (1912)
- Palatul Cultural (1928)
Bibliografie
- Ghinea, Dan - Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
- Lotreanu, Ioan - Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
- Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Caraş-Severin 1880 - 2002, [1]
- ***INSSE, Comunicat Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, Caraş-Severin, 2 februarie 2012
Note