Sighişoara

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Municipiul
Sighişoara

Judeţul Mureş (MS)

Stema-municipiului-sighisoara.png
Colaj Sighisoara.jpg
Localităţi componente
Angofa, Aurel Vlaicu, Hetiur, Rora, Şoromiclea, Venchi, Viilor
Atestare 1280
Suprafaţă 7.12 km²
Populaţie 32188 locuitori (2010)
Densitate 4520.79 loc./km²
Altitudine medie 375 metri n. m.
Primar Ioan Dorin Dăneşan (PSD)
Pagină web Site oficial al municipiului

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Sighişoara este un municipiu din judeţul Mureş. Cetatea Sighișoarei este cea mai bine păstrată cetate orășenească din Transilvania şi totodată cea mai mare cetate medievală din Europa locuită fără întrerupere, înregistrată în patrimoniul UNESCO.

Geografie

Sighişoara este situată într-o zonă colinară a Podişului Târnavelor, la poalele dealurilor Gării în partea de nord, Stejăriş în partea de est, Dealul de Mijloc în partea de sud, Brădet în partea de vest şi dominat de Dealul Cetăţii, pe stânga râului Târnava Mare la confluenţa cu râul Şaeş. Oraşul se compune din vechea cetate medievală care se ridică pe Dealul Cetăţii (475 m) şi „Oraşul de Jos” care coboară şi se întinde spre N-V şi spre S-E.

Se situează la 56 km sud-est de municipiul Târgu-Mureş.

Istorie

Vatra Târnavei Mari a fost locuită din cele mai vechi timpuri, după cum o dovedesc numeroasele descoperiri arheologice din zonă. La 2 km de Sighișoara, pe dealul Turcului sau Wietenberg, a existat o așezare din epoca bronzului. Mai târziu, a existat o cetate dacică și un castru roman.

Începuturile Sighișoarei

Istoria scrisă a Sighișoarei începe abia în anul 1280, când apare menționată într-un document cu numele Castrum Sex. Trecuse un secol de când între zona dintre Târnave și Carpați începuseră să se așeze coloniști originari din Flandra, Mosela sau Saxonia, fugiți din țara de origine și ajutați cu privilegii de regii Ungariei să se stabilească aici și să asigure paza graniței. În 1241-1242 a avut loc marea invazie tătară și distrugerile ei, urmată de o perioadă de regres. Faptul că la 1280 Sighișoara era o mică cetate și că ordinul călugărilor dominicani întemeia aici o mănăstire, arată că așezarea avea deja un rol important și, bineînțeles, fusese întemeiată înainte de 1280.

Într-un document din 1298, prin care papa Bonifaciu acorda o indulgență mănăstirii, apare pentru prima dată numele orașului, sub forma Schespurch. După acest moment, Sighișoara apare tot mai des menţionată în documente, așezarea se extinde și rolul ei crește. Este o perioadă de înflorire în care orașul capătă statut de reședință de comitat (1339), se construiește biserica „Sf. Nicolae” (1345) și apoi primește statutul de oraș, fiind menționat astfel în anul 1367civitas Seguswar. Tot în această perioadă începe să se dezvolte și Orașul de Jos.

Apariția breslelor

Câțiva ani mai târziu, în 1376, Sighişoarei îi sunt înnoite statutele meșteșugarilor breslași. Existența timpurie a breslelor (circa 19 la număr) arată măsura dezvoltării economice a Sighișoarei în Evul Mediu și traseul dezvoltării sale ulterioare. Conform documentului, în Sighișoara, Sibiu, Sebeș și Orăștie, existau bresle ale măcelarilor, brutarilor, pielarilor, tăbăcarilor, cizmarilor, fierarilor (care includeau și căldărari, rotari, săbieri, lăcătuși, făurari de ace și curelari), blănari și cojocari, mănușari, cuțitari, mantelari, funieri, țesători de lână, țesători de pânză, dogari și butnari, olari, arcari, croitori și trăistari. Un număr similar de bresle existau în acea perioadă în orașele germane Augsburg, Köln sau Strasbourg. Reprezentanții breslelor au căpătat cu timpul o importanță tot mai mare în conducerea treburilor orașului.

Dezvoltarea Sighișoarei medievale

Dezvoltarea orașului în Evul Mediu a avut ca principală contrapondere pericolul permanent al invaziilor turcești. În secolul XV turcii invadau periodic sudul Transilvaniei. Sighișoara a răspuns acestui pericol prin extinderea și consolidarea cetății, întregul sistem de apărare fiind realizat și menținut de breslele de meșteșugari. Partea superioară a dealului a fost dotată cu 14 turnuri de apărare și ziduri în lungime de peste 900 de metri. În interiorul acestor ziduri s-au construit mai apoi principalele clădiri ale orașului.

Pe plan politic, ascensiunea Sighișoarei a început să se facă simțită, atât în chestiunile interne ale Transilvaniei, cât și în relațiile cu Țara Românească. Un moment important în istoria orașului a rămas șederea lui Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, între anii 14311435. Acesta fusese încoronat la Nürnberg de împăratul Sigismund de Luxemburg drept domn al Țării Românești și deţinea feude întinse pe Olt, în Țara Făgărașului și Almașului. De la Sighișoara, el își exercita de fapt autoritatea asupra sudului Transilvaniei, însă aştepta momentul prielnic să preia puterea la sud de Carpaţi. Tot el a bătut monedă munteană (ducaţi noi) care au circulat şi în Transilvania. Se presupune că, în perioada şederii lui aici, s-ar fi născut fiul său Vlad Ţepeş.

Către sfârșitul secolului XV, Sighișoara devine centrul întregii Universităţii săseşti (Universitas Saxonum). În acest context, la 6 februarie 1506, la biserica din Dealul Cetății s-a ținut o mare adunare a stărilor privilegiate (Unio trium nationum), în care s-au luat măsuri represive împotriva iobăgimii. Consecințele au fost grave, pentru că în 1511 la Sighișoara a izbucnit o răscoală a populației sărace care a luat mai apoi proporții, regele Vladislav al II-lea trebuind să trimită pe voievodul Ioan Zapolya să înnăbușe revolta. Liniștea a fost de scurtă durată, căci în 1514 a izbucnit răscoala condusă de Gheorghe Doja, care a cuprins și Sighișoara. În luptele conduse de Ioan Secuiul, fratele lui Doja, ţăranii răsculaţi îl omoară pe Antonius Polner, primarul Sighişoarei.

Giovanandrea Gromo
Descrierea Transilvaniei, 1564
Sighișoara este un oraș ospitalier, sănătos și harnic, situat în vale la poalele unei coline și în parte chiar pe această colină, presărată cu construcții până pe vârf unde se găsește o cetate. Această cetate este mai mult grațioasă decât fortificată. Aici se află o școală cu magistri competenți pentru fiecare facultate și știință, care sunt stipendiați de către comunitate. […]De altfel, această localitate are totul din abundență și ea este foarte vizitată...fiind favorizată prin așezarea sa într-o frumoasă vale.”
({{{2}}})

După înfrângerea de la Mohacs din 1526, Ungaria a pierdut controlul asupra Transilvaniei, intrând sub suzeranitatea otomană. În fapt, această schimbare de conducere i-a permis ca sub otomani să-și sporească autonomia. Sighișoara avea să cadă victimă luptelor interne pentru putere, fiind puternic asediată în 1528 de voievodul Transilvaniei Ștefan Bathory. Asediul a fost un eșec, pentru că cetatea a rezistat, însă Orașul de Jos a fost aproape complet distrus. În 1530 are loc un nou asediu, de data aceasta din partea armatelor lui Zapolya, care reușește să preia controlul cetății. El se instalează aici și se ocupă de refacerea orașului, acordându-i și privilegii.

În tot acest timp, economia orașului s-a dezvoltat și s-a orientat foarte mult pe legăturile comerciale cu Moldova și Țara Românească. Orașul începe să se dezvolte și ca centru artistic, fiind specializat în altare, sculpturi și picturi. În 1522 se construiește și o școală. De asemenea, populația creşte de la 2.500 locuitori în 1522, la 3.250 în 1567.

Secolul XVII

Începutul secolului XVII nu a fost de bun augur Sighişoarei. În 1601, Orașul de Jos a fost devastat de trupele imperiale comandate de Giorgio Basta. Lor le-au urmat o armată secuiască care a ocupat orașul și a pătruns și în cetate. Secuii au reuşit să ia cetatea cu ajutorul trădării lui Iacob Schwartz, un membru al sfatului Orașului, pedepsit apoi de populație și aruncat de pe acoperișul propriei case. După opt luni de ocupație secuiască, orașul era devastat. În acest context, în 1603 a izbucnit o epidemie de ciumă în care au murit 2.000 de sighișoreni.

Sighişoara, 1666 (H.J. Scholtenberger: "Alt und neue teutsche Dacia" von Johannes Tröster)

Anul următor, armatele valone ale lui Basta se reîntorc și jefuiesc locuitorii, după cum informează cronica „Schassburger Chronik” a lui Georgius Krauss. El relatează șirul de nenorociri care s-a abătut asupra orașului în acei ani, continuând cu ocuparea cetății de trupele imperiale ale lui Gheorghe Raț aflate în război cu armatele de secui și turci comandate de Ștefan Bocskay, ocupație soldată cu pagube mari: “în puține zile, ei au golit pivnițele de vin, au pus stăpânire pe locuitori, pe femeile și copiii lor, i-a despuiat de lucrurile lor, i-au snopit în lovituri și i-au maltratat...Ei au făcut mai mult rău decât inamicii care se găseau de cealaltă parte a zidurilor”. Pentru a restabili ordinea, la începutul anului 1605, în zonă intervine Radu Șerban, care aduce regiunea Târnavelor sub controlul armatelor Țării Românești în perioada martie – septembrie 1605. Înfrânt în lupta cu Radu Șerban şi mânat de dorinţa de răzbunare, în 1612, Gabriel Bathory porneşte asediul Sighișoarei, dar cetatea rezistă cu stoicism.

În ciuda nenorocirilor care s-au abătut asupra cetății la început de secol XVI, Sighișoara a continuat să joace un rol important pe scena politică a Transilvaniei. Politic, a contat foarte mult faptul că dietele nobiliare ale Transilvaniei au continuat să se ţină la biserica din Dealul Cetății. La Dieta din 1631, aici a fost ales principe al Transilvaniei Gheorghe Rakoczy I, iar în 1658 Acaţiu Barcsai a primit jurământul de credință din partea celor trei stări, precum și firmanul de numire din partea Porții.

Încercările prin care a trecut orașul au continuat: în 1647, epidemia de ciumă a ucis aproape 1.800 de locuitori, iar incendiul din 30 aprilie 1676 a distrus aproape trei sferturi din oraș. A fost cea mai mare catastrofă prin care a trecut Sighișoara și care a riscat să ducă la dispariția oraşului. Exasperați, locuitorii au fost determinați să plece și numai cu ajutor domnesc ei au fost convinşi să rămână pe loc şi să reconstruiască cetatea și orașul. Actuala înfățișare a Sighișoarei datează din acea perioadă.

Sighișoara habsburgică

În anul 1688 Transilvania cădea în stăpânirea habsurgilor și începea, conform cronicarului transilvan Mihail Cserei, noul ”jug de fier nemțesc”. Fiscalitatea excesivă a dus la convulsii în societatea transilvăneană manifestate prin răscoala curuţilor condusă de Francisc Rakoczy II. În 1704, curuții conduși de Gutti Istvan au asediat cetatea Sighișoarei și au reușit să pătrundă în ea, incendiind turnul și acoperișul Bisericii din Deal. În cele din urmă locuitorii au reușit să-i alunge pe curuți.

În 1706, sighișorenii au refuzat să-l voteze pe Rakoczy principe al Transilvaniei, iar ca pedeapsă, armatele generalului Pekri Lorincz au distrus bastionul din fața Turnului Aurarilor și o parte din zidurile vecine, în acest fel punând în genunchi sistemul defensiv al cetății. Din acel moment, importanța strategică a Sighișoarei, ca punct fortificat, a început să decadă și nu a rămas decât o amintire. De atunci, istoria orașului este dominată mai ales de calamități și lupte: în 1709 epidemia de ciumă a secerat peste o cincime din locuitori, adică circa 4.000 de suflete; în 1736 și 1788 au avut loc grave incendii, cel din urmă distrugând o treime din oraș; în 1771 a avut o inundație catastrofală care a afectat Orașul de Jos; în 1784 răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan cuprindea și iobăgimea din zona Sighișoarei.

Perioada austro-ungară

Revoluția de la 1848 a atins din plin Sighişoara. În 1849, trupele generalului Bem au asediat cetatea, dar au fost învinse de ruşi de generalul şi prinţul rus Skariatin. Acesta a şi căzut în lupta de la Sighişoara, cum s-a întâmplat şi cu faimosul poet maghiar Petőfi Sándor.

După Revoluţie, istoria Sighișoarei intră într-o perioadă de acalmie politică și modernizare economică. Vechea cetate și-a pierdut definitiv utilitatea strategică, rămânând doar un muzeu. Multe dintre zidurile sale și părți din turnurile ei au fost dărâmate, pentru a obține piatra necesară unor construcții publice. Privilegiile saşilor fiind desființate, orașul a fost în bună parte colonizat cu secui. Foștii iobagi au fost împroprietăriți, iar practicarea comerțului și a meseriilor a fost liberalizată. În acest context, breslele de meșteșugari, altădată fundamentul societății sighișorene, au decăzut treptat, fiind private de autoritatea politică și monopolul asupra producției de odinioară. În locul lor a apărut mica industrie, amplasată în Orașul de Jos. Mici fabrici - cu precădere textile și alimentare – au înlocuit vechile manufacturi. În 1884 breslele rămase au fost transformate în așa-numitele ”corporații industriale”, acestea fiind complet desființate în 1940.

Între anii 18501860 orașul a fost legat prin șosele de Sibiu și Braşov. În anul 1873 a fost dată în folosință calea ferată, care lega Sighișoara de Arad și Brașov. În 1898, o societate anonimă pe acțiuni punea în funcțiunea linia ferată îngustă Sighișoara – Agnita, prelungită în 1910 până la Sibiu. De asemenea, în 1903 este introdusă electricitatea în oraș, iar în 1936, gazul metan.

Tot în perioada dualismului maghiar, Transilvania a fost reorganizată, fiind înființate comitatele. Sighișoara a fost desemnată capitală a comitatului Târnava Mare, având în administraţie vechile scaune Rupea, Sighișoara, Cincu Mare, Mediaş, părți din scaunul Nocrich și părți din comitatul Alba Superioară.

Sighișoara interbelică și contemporană

În perioada interbelică, Sighișoara a fost sediul județului Târnava Mare, în mare, identic cu fostul comitat. Orașul s-a dezvoltat continuu, populația a crescut vertiginos, iar în anii 1940 românii deveniseră majoritari.

După război, Orașul de Jos a cunoscut o dezvoltare edilitară importantă, fiind construite noi cartiere muncitorești. Cetatea a rămas neatinsă, fiind și azi cea mai mare cetate medievală din Europa locuită fără întrerupere.

La 17 februarie Sighişoara 1968 a fost declarată municipiu.

Demografie

La recensământul din 2002, municipiul Sighişoara, împreună cu cele 7 localităţi aflate în administrarea sa, avea 32.304 locuitori, din care oraşul propriu-zis avea 30.689 locuitori. Dintre aceştia, 23.293 erau români, 5.789 maghiari, 967 ţigani, 599 germani şi 41 de alte naţionalităţi.

De-a lungul timpului, populaţia Sighişoarei a evoluat după cum urmează:

<lines size=600x200 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=35000 colors=003153,F5B800,99BADD,BFFF00 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total,români,germani, maghiari

1850,7203,1742,4777,382 1880,8788,2096,5127,1178 1890,9618,2429,5202,1630 1900,10868,2800,5462,2267 1920,11561,3428,5620,2253 1930,13033,4366,5236,2896 1941,17436,8723,5282,2471 1956,20363,11718,5096,3005 1966,23386,14175,5116,3937 1977,30951,19167,5492,5726 1992,34537,25387,1327,6948 2002,30689,23293,599,5789 </lines>

Se observă că între recensământul din 1992 şi cel din 2002 a fost înregistrată o scădere a populaţiei de 10,1%.

Obiective turistice

Supranumită „Perla Transilvaniei” sau „Nürnberg-ul transilvănean”, Sighişoara este patrimoniu UNESCO din 1999 şi deţine o multitudine de obiective turistice:

  • Ansamblul medieval urban ce datează din secolele al XIV-lea – al XVII-lea care are înfăţişarea unei aşezări cu străzi înguste
  • Turnul funarilor
  • Turnul cositorarilor
  • Turnul tăbăcarilor
  • Turnul cojocarilor
  • Turnul croitorilor
  • Turnul măcelarilor
  • Turnul cizmarilor
  • Turnul fierarilor
  • Turnul primăriei (Sfatului) sau Turnul cu ceas
  • Bastionul artileriei
  • Biserica fostei mănăstiri a dominicanilor
  • Biserica evanghelică din Deal
  • Biserica evanghelică (a leproşilor) în stil gotic
  • Biserica ortodoxă cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”
  • Scara şcolarilor
  • Gangul babelor
  • Casa în care a locuit Vlad Dracul şi în care se presupune că s-a născut Vlad Ţepeş

Stema municipiului

Stema-municipiului-sighisoara.png

Stema oficială a municipiului Sighişoara a fost adoptata de Guvern prin Hotărârea nr. 727/2011. Aceasta se compune dintr-un scut triunghiular roşu cu marginile rotunjite, încărcat de o cetate de argint cu 3 turnuri crenelate. În poarta cetăţii se află un leu rampant, poziţionat spre dreapta, încoronat şi limbat, ţinând în labe o spadă, totul de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu 5 turnuri crenelate.

Semnificaţiile elementelor însumate

Cetatea reprezintă oraşul-cetate care în Evul Mediu a fost un important centru economic, cultural, militar şi religios. Cetatea Sighişoara este înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, fiind cea mai bine păstrată cetate medievală locuită, astfel încât asigură şi în prezent faima localităţii în ţară şi în lume.

Leul de aur, rampant, purtător de spadă, încoronat şi limbat, semnifică statutul juridic pe care l-a avut în trecut municipiul, care îi conferea dreptul de a pronunţa pedeapsa capitală jus gladii -, precum şi remarcabila sa capacitate de apărare. Leul simbolizează puterea, frumuseţea, generozitatea, iar astăzi semnifică forţa de renaştere şi de înflorire a localităţii.

Coroana murală cu 5 turnuri crenelate încadrează localitatea în categoria municipiilor.

Bibliografie

  • Drăguț, Vasile, Cetatea Sighișoara, Editura Meridiane, București 1968
  • Dubowy, Erich, Sighișoara. Un oraș medieval, Editura Tehnică, București 1997
  • Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Mureş 1850 - 2002, [1]
  • Vlăsceanu, Gheorghe, Oraşele României, Editura Odeon, Bucureşti 1998, ISBN 973-9008-69-0
  • ***Agenda locală 21 - Planul de dezvoltare durabilă a municipiului Sighişoara, 2004 [2]

Note