Siret

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Oraşul
Siret

Judeţul Suceava (SV)

Stema Siret.png
Localităţi componente
Mănăstioara, Pădureni
Atestare 15 iunie 1340
Suprafaţă 8.76 km²
Populaţie 9304 locuitori (2010)
Densitate 1062.1 loc./km²
Altitudine medie 320 metri n. m.
Primar Adrian Popoiu (PNL)
Pagină web Site oficial al primăriei

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Siret este un oraş din judeţul Suceava, situat în extremitatea de nord-est a Românei, în partea de nord a Podişului Dragomirnei, pe dreapta râului Siret, la 42 km nord de municipiul Suceava şi la 5 km sud de graniţa cu Ucraina.

În localitate se poate ajunge cu trenul, pe linia Dorneşti-Siret dată în folosinţă în 1976, sau cu automobilul, pe ruta Suceava-Grăniceşti (DN 2 sau E 85) sau Suceava-Calafindeşti (DJ 209D); dinspre Rădăuţi prin Dorneşti (DN 17A); dinspre Dorohoi prin Dersca (DJ 291B) sau Vârfu Câmpului (DN 29A - DN 29C). Este un punct de tranzit pe drumul care leagă România de Ucraina şi Polonia.

Geografie

Oraşul se află la 47°55' N, 26°05' E şi are o suprafaţă de peste 40 km². Este situat pe dealurile Dragomirnei, cu o înălţime medie de 450 m şi aspect vălurit. Solurile sunt în principal cernoziomuri levigate şi argiloiluviale brune şi podzolice, pretabile agriculturii intensive, iar, pe malurile râurilor, aluviale. Înspre râul Siret, care străbate oraşul pe mai mult de 8 km, se constată fenomene de eroziune. În dreptul oraşului, râul are pe malul stâng o vale foarte largă, de cca 4 km, prielnică agriculturii. În acest scop, s-au realizat lucrări de hidroamelioraţii. La est de oraş, pe cursul râului Siret a fost amenajat la sfârşitul anilor 1980 lacul de acumulare Rogojeşti. Este închis de un baraj de pământ omogen, prevăzut cu un evacuator de beton tip stăvilar[1]. Suprafaţa sa este de 850 ha, iar adâncimea maximă atinge 8 m.

Clima zonei este una temperată. Media anuală de temperatură este de 8°C. Cea mai călduroasă lună este iulie (medie: 22°C; maxima absolută: 38°C la 8 iulie 1962), iar cea mai rece este ianuarie (minima absolută: -39,5°C la 8 ianuarie 1958). Prin Siret trec mai mult de jumătate din an curenţii de nord ai anticiclonului euroasiatic, iar iarna crivăţul atinge viteze de peste 100 km/h. Comparativ, vara vântul bate mai puţin de 50% din timp, iar iarna mai mult de 70%, mai ales sub formă de crivăţ. Precipitaţiile sunt maxime în luna iunie (50% din cantitatea anuală de 500-600 l/m²) şi minime în luna februarie şi se manifestă sub formă de averse vara şi sub formă de „ploi mocăneşti” toamna.

În general, flora din jurul oraşului a fost sacrificată pentru agricultură. Ici şi colo se întâlnesc pâlcuri de foioase, în special făgete, iar pe malurile râurilor — sălcii, plopi şi arini. Diverse specii de flori de câmp sunt ocrotite de lege. În oraş se găseşte un exemplar din arborele pagodelor. Fauna locală constă din rozătoare de câmp, vulpi, mistreţi şi diferite păsări. În râul Siret, dar mai ales în acumularea Rogojeşti, se găsesc diverşi peşti (crap, biban, ştiucă, morun, clean, mreană, lin, oblete, caras, babuşcă etc.).

Etimologie

Există mai multe teorii cu privire la originea numelui Siret:

  • filologul Vasile Bogrea consideră că este derivat din slavul sred (mijloc, inimă)
  • C. Diculescu îi atribuie originea în cuvântul săret (sare multă)
  • istoricul Vasile Pârvan îl consideră de sorginte scitică, anume čarant (repede)
  • Nicolae Stoicescu îi atribuie o origine ilirică.
  • Constantin C. Giurescu şi Ilie Dan consideră că Siret provine din limba dacă, ultimul propunând forma reconstituită *Seretos, cu înţelesul „apă curgătoare”.

Istorie

Alături de Baia, este unul din cele mai vechi oraşe, care precede formarea statului feudal Moldova. Prima sa menţiune documentară datează din 15 iunie 1340. S-a dezvoltat de timpuriu ca centru economic şi comercial pe culoarul Siretului, pe drumul comercial care unea oraşele dunărene de Lvov. Deja în a doua jumătate a secolului XIV a fost ales drept capitală a ţării. Dar după ce Marea Neagră s-a transformat la propriu într-un „lac turcesc”, vechile legăturile comerciale cu nordul Europei se sting, la fel cum şi importanţa Siretului scade semnificativ, apoi duce la o decădere a acestuia. La 1684 avea statut de oraş, iar sub ocupaţia austriacă a Bucovinei (1775 - 1918) se menţine în anonimat.

Obiective turistice

  • Ruinele cetăţii voievodului Sas de pe Dealul Sasca. Judecând după dimensiunile şi conformaţia terenului, cercetătorii P. Tomaşec şi V. Milici au apreciat că cetatea avea o capacitate redusă, neputând adăposti decât vreo 80–100 luptători. Ruinele acesteia au fost menţionate într-un document din 1756. Mai erau vizibile la 1820, de înălţimea unui om, iar în 1860 se mai putea distinge doar diagonala de piatră dinspre nord. În 1880 un siretean a folosit la construcţia casei sale un piedestal al unui stâlp de la poarta cetăţii.
  • Muzeul de Istorie, înfiinţat în 1985 ca secţie permanentă a Muzeului Judeţean Suceava. Colecţia muzeului a fost întemeiată în 1863, prin adunarea diverselor obiecte descoperite împrejur pe cale arheologică. În 1871 se constituie „Societatea muzeului din Siret”, iar piesele se înmulţesc treptat. După 1918 iniţiativa îmbogăţirii colecţiei a aparţinut corpului profesoral al Liceului de băieţi din localitate. Muzeul deţine piese din epoca neolitică (în special cultura Cucuteni), din epocile de bronz şi de fier (arme, unelte, olărie); din epoca medievală (un buzdugan de bronz din sec. XII-XIII, diverse vase, monede, scule, decoraţiuni, exponate etnografice etc.) şi cea modernă şi contemporană, alături de fotografii de la săpături arheologice, machete, hărţi, reconstituiri.
  • Biserica „Sfânta Treime”, o construcţie de piatră în plan treflat, care probabil urma să reprezinte necropola familiei Dragosizilor. Un argument hotărâtor în sprijinul tradiţiei ar fi pomelnicul vechi al ctitorilor bisericii, care în secolul al XVIII-lea — după mărturia lui Ion Neculce — îi avea în frunte pe Dragoş şi pe Sas. Potrivit cercetătorilor Grigore Ionescu şi Virgil Vătăşianu, planul bisericii, care seamănă cu cel al primului lăcaş de la Vodiţa, tehnica zidăriei, precum şi ornamentele exterioare plasează construcţia în epoca lui Sas. Alţi cercetători, în frunte cu Nicolae Iorga, sunt de părere că tehnica şi materialele folosite în construcţie corespund epocii lui Petru Muşatin.
  • Biserica catolică franciscană „Maica Domnului”, ridicată înainte de 1371 — potrivit tradiţiei — de Margareta Muşata, mama domnitorului Petru Muşatin. Săpăturile arheologice au scos la iveală urmele bisericii vechi, clădită din lemn pe temelie de piatră nelegată cu mortar. A fost dărâmată din ordinul lui Bogdan al III-lea cel Chior la începutul secolului al XVI-lea. În locul acesteia a fost ridicată
  • Biserica ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul”', construită din ordinul domnitorului Ştefan Petriceicu între 1672 şi 1674. În cursul săpăturilor arheologice, în biserică a fost descoperit cavoul unei jupâniţe din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în stare foarte bună de conservare. Piesele descoperite cu acest prilej se află la Muzeul Judeţean Suceava.
  • Clădirea fostei primării (1826) în stil gotic târziu, astăzi cu destinaţia de policlinică.
  • Hanul de la sfârşitul secolului al XIX-lea
  • Monumentul eroului necunoscut, ridicat în 1935 în memoria ostaşilor din Siret căzuţi în Primul Război Mondial.
  • Biserica „Sfântul Onufrie” a schitului omonim din satul Mănăstioara

Bibliografie

  • Cusiac, Dragoş; Luchian, Dragoş, Siret. Mic îndreptar turistic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1989, ISBN 973-41-0034-3
  • Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
  • Vlăsceanu, Gheorghe, Oraşele României, Editura Odeon, Bucureşti 1998, ISBN 973-9008-69-0

Note

  1. Administraţia Naţională Apele Române. Direcţia Apelor Siret. Sistemul Hidrotehnic Independent Siret