Sistemul de scriere universală al lui Ioan Prale

Sistemul de scriere universală al lui Ioan Prale

În 1824 dascălul şi poetul Ioan Prale inventează un sistem de scriere universală, ce se preta — după propria afirmaţie — la scrierea tuturor limbilor, în special a celor din Europa.

Invenţia lui Prale nu era un fenomen singular pe acele timpuri. În Franţa anilor 1810 contele Constantin-François Chassebœuf era preocupat de adaptarea alfabetului latin la scrierea în limbile arabă, turcă şi persană, care foloseau caractere arabe. În aceeaşi perioadă, la Buda, Alexandru Kiş trata un subiect similar în lucrarea sa Elementare universale totius generis humani. De altfel, această stare de lucruri va fi recunoscută şi de Vasilie Pop în prefaţa Psaltirii traduse de Prale, în 1827: „despre acest feliu de methoduri lesnicioase de mult gândesc filosofii Evropii... method cu mai puţine litere şi cu mai sigură pronunţie a scrie decât până acum.”

În Biblioteca Academiei Române se păstrează un prospect cu sistemul de scriere al lui Prale (cu dimensiunile de 32,8 cm × 45 cm), cel mai probabil tipărit la Mănăstirea Neamţ, în 1824. Prospectul cuprinde explicaţiile lui Prale, adăugate de mână. Ele sunt incomplete, întrucât apar regulile întâi, a treia, a cincea şi a şasea, dar lipsesc a doua şi a patra.

La 29 iunie 1824 Prale trimitea o înştiinţare către mitropolitul Veniamin, care îndeplinea şi funcţia de efor al şcoalelor Moldovei, în care îi relata despre „aflarea unor minunate ţifre, ce au izvodit autorul”. În continuare, îi solicita acestuia să cerceteze dacă se dovedesc folositoare, caz în care să fie răspândite în toată Moldova. Prale i-a trimis mitropolitului alte precizări suplimentare pe data de 25 august, într-o „încredinţare”.

Semnele alfabetice şi de punctuaţie

Literele noului alfabet erau alcătuite din şapte „ţifre” (semne) fundamentale, combinate în toate felurile, „din care vor izvorî buchiile, prosodiile, cum şi numărul, încât, afară de aceste şapte ţifre, altele nu vor mai trebui tipografiei, nici condeiului, fără numai nula 0 şi linie —”. Pe lângă acestea mai existau „staturile”: punct, virgulă, semnul mirării, întrebării, paranteza, paragraful etc. Semnul grafic muzical este preluat din notaţia psaltică („oligon”: ), în diferite poziţii, la care se adaugă punctul (.).

Aceste şapte ţifre permit combinarea lor astfel încât să rezulte orice literă sau semn ortografic al oricărei limbi. În plus, „acţenturile nu vor mai îngreoe tiparul, dar nici nu va fi fără dânsile, că să vor cuprinde în vocaluri”. Noile semne introduceau şi posibilitatea unei ortografii etimologice: „literile vechi, ce au asămănare la sunet, cu multă etimologhie, diabie să va simţi megieşe şi apropietul niam al lor, iar aceste aflate de curând ţifre singure de etimologhesc”.

Semnele numerice

În alfabetul lui Prale, unele semne, la care se adăuga 0, erau folosite şi pentru scrierea cifrelor. Numerele se formau ca în sistemul cu cifre arabe, ordinele crescând de la dreapta la stânga:

Jocurile

Noile semne permiteau „izvodirea” multor jocuri: „şatrancile” (şahul), „damile şi altile, spre lăţire ştiinţii alfavitului”. Mai mult, „scrisoarea piramidicească şi carcheniciască va câştiga multe feliurite forme cu aceste, căci, osăbit de alte multe îndămănări ce au, ori din care parte privindu-să, au faţă de slovă, iar numele schimbat”. Prale se referea aici la cuvintele încrucişate. În prospectul său, el a prezentat şi câteva exemple de jocuri.

Avantaje şi dezavantaje ale sistemului

În primul rând, după cum observa şi Prale, noul alfabet va fi de „uşurinţă scrierii şi tipariului, iar mai ales tipariul, ca de şasă sau şi mai multe părţi să va uşura”. Acest lucru însemna totodată şi economie de material tipografic: „ştempi şi matreci vor fi numa zăci părechi, adecă şapte părechi subţiri, iară trei părechi groasă. Şi masa cu ozoarăle, în care să pun slovile, va fi numai cu zăci căsuţă, cfadratul ei va fi în toate părţile de un cot; asămine şi alte multe să vor împuţina, înlesnindu-să toate, şi a învăţa cineva a scrie va putea lesne, mai şi nearătându-i”.

Un alt avantaj al acestei scriei îl reprezenta sistemul numeric. Folosirea nulei (0) elimina orice semne speciale pentru marcarea zecilor, sutelor şi miilor, prezente în scrierea chirilică.

Cu toate acestea, după cum observă şi cercetătorul Emil Vîrtosu, „scrierea celor şapte semne (afară de unul singur: punctul) ar fi cerut şi atenţie deosebită şi timp mai mult. În acelaşi timp, cu toată economia realizată prin dispariţia prosodiilor (accente, spirite etc.), combinaţia de semne pentru formarea literelor era prea bogată, cerând, deci, şi ea foarte multă atenţie”.

Mai mult, nici conjunctura politică internă şi externă nu era favorabilă introducerii noului alfabet. În Moldova lipseau structurile economice, culturale şi educaţionale care să permită discutarea în amănunt a noului sistem alfabetic şi, după caz, să impună utilizarea sa la toate nivelurile. În plus, intenţiile lui Prale veneau în contradicţie cu linia de acţiune a Şcolii Ardelene. Nu în ultimul rând, în 1824 în Moldova situaţia politică era instabilă: marii boieri refugiaţi în Bucovina complotau împotriva domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza, iar oştirile turceşti, care devastaseră ţara în anii precedenţi, trebuiau înlăturate într-un fel.

Alţi oameni de litere despre sistem

Ioan Prale era mereu „aflător de lucruri nouă” după mărturia lui Aron Pumnul, iar „spiritul lui ţinea de universalitate. Ca probă, ne poate servi un literet ce făcuse, cu cifre universale, cum sunt numerii arabici, care să se cetească în toate limbile cu aceeaşi însemninţă.”

Şi alţi contemporani i-au apreciat inventivitatea şi sistemul de scriere. Vasilie Pop scria la 1827 în prefaţa Psaltirii traduse de Prale: „prin adaosul ce ai făcut literaturii româneşti, atât prin aflarea lesniciosului acela method cu mai puţine litere şi cu mai sigură pronunţie a scrie decât până acum [...] fieştecare adevărat român trebuie să-ţ mulţumească. [...] Methodul acela al scrierii cu mai puţine litere şi cu mai sigură pronunţie e îndestulată mărturie că duhul românilor încă e aşa lucrătoriu şi iscoditoriu ca duhul altor naţii. [...] Când să va tipări methodul dumitale, care lucru lesne se poate face prin ajutorul patrioţilor, atunci va putea lumea cea învăţată a judeca.”

Timotei Cipariu realizează în 1870 o descriere mai amănunţită a sistemului: „lângă aceste două scrisori sunt aduse alte 5 foi mari, pe care în faţă sunt deliniate figurele cifrelor, cu însemnările lor şi cu toată varietatea compunerii pentru vocale, consonante, numere şi jocuri, care însă ne este cu neputinţă a le publica, din lipsa semnelor cerute, iar a le procura ne-ar costa prea mult şi rezultatul nu ar fi altul decât un curiosum. Peste tot însă însemnăm că toată sistema e bazată pe două figuri, din care una e linia simplă, alta linia cu cioc la un cap, din a cărora combinaţie varie e dedusă o mulţime de forme. Mai multe nu suntem în stare de a explica.”

Alte descrieri au fost realizate de George Călinescu în Fişe de istorie literară: Prale şi Alexandru Piru în Literatura română premodernă.

Bibliografie

• Vîrtosu, Emil, Paleografia româno-chirilică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.