Socol
de la Enciclopedia României
| Satul Socol |
 |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1472 |
| Populaţie | 789 locuitori |
| Cod poştal | 327 |
|
Index sate în judeţul Caraş-Severin |
|---|
|
Index sate în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Socol este un sat în judeţul Caraş-Severin, centru administrativ al comunei cu acelaşi nume. Are o populaţie de 789 locuitori (2002).
Localizare
Localitate de frontieră, se situează în extremitatea sud-vestică a judeţului Caraş-Severin, la graniţa cu Serbia, pe malul stâng al Nerei, aproape de gura de vărsare a acesteia în Dunăre. Este capăt de drum pentru drumul judeţean DJ571C Oraviţa - Socol. De la Socol porneşte drumul naţional DN57A care străjuieşte Dunărea până la Pojejena şi se uneşte cu DN57. Se învecinează la nord cu Vračev Gaj (Serbia), la est cu Câmpia (Caraş-Severin), la sud cu Baziaş şi la vest cu Banatska Palanka (Serbia).
Istorie
Trecutul îndepărtat al localităţii nu este foarte bine cunoscut. Existenţa sa în Evul Mediu nu este una sigură, deoarece bula decimală papală din 1367 vorbeşte despre o comună cu alt nume, aflată pe un alt loc, mai lângă pădure. Istoricul Ion Lotreanu este de părere că întemeierea sa nu putea fi mai veche de secolul XVII[1]. Consemnările lui Marsigli din 1690-1700 vorbesc despre localitatea Slivovatz, în districtul Palanca.
În conscripţia din 1717 apare localitatea „Sakalovaz” cu 26 de case, în districtul Palanca şi este pentru prima dată când apare menţionată pe vatra pe care se găseşte astăzi satul. Tradiţia locală spune că pe acest loc existau nişte bălţi pe care trăiau păsări asemănătoare lebedelor numite popular „socoli”. Aşadar, la cucerirea Banatului de către austrieci, localitatea exista. La scurt timp după acest eveniment, în 1722, se mută aici primii colonişti germani, după cum atestă lexiconul lui Matias Bel. Dar aceştia nu vor juca un rol semnificativ, cum s-a întâmplat în alte aşezări bănăţene colonizate cu şvabi, pentru că atacul turcesc din 1738 îi determină să se refugieze la Biserica Albă şi în alte părţi. Războiul duce şi la dispariţia comunei româneşti Ocrugliţa, aflată la 6 km de Socol şi 2 km de Baziaş.
După războiul cu turcii din 1738, la Socol se aşează în număr mare de sârbi veniţi de pe valea râului Drina (la graniţa dintre Serbia şi Bosnia Herţegovina). Ei se deosebeau destul de mult de sârbii din Clisură, atât prin vorbă cât şi prin obiceiuri. Socol a devenit o aşezare aproape complet sârbească. Românii despre care Korabinsky aminteşte cu numele Uj Olahok erau probabil bufeni alungaţi de pe valea Radimnei şi aşezaţi aici de administraţie. Ei s-au sârbizat complet.
În 1764 comuna Socol a fost înregimentată în regimentul iliric, cu misiune de apărare a graniţei. La 1774 se reorganizează şi devine regimentul valaho-iliric, la Socol fiind şi sediul companiei locale. Aşezarea s-a dezvoltat pe seama statului său de comună grănicerească, militarizată, locuitorii fiind în parte înregimentaţi, în parte agricultori sau pescari.
Populaţie
La recensământul din 2002, localitatea Socol avea 789 locuitori, dintre care 526 sârbi, 247 români, 8 maghiari, 7 romi şi un ucrainean. Conform recensămintelor efectuate în perioada 1880 - 2002, populaţia localităţii a evoluat după cum urmează:
<lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei*" ymin=0 ymax=2000 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>
,total
1880,1235 1890,1925 1900,1782 1910,1995 1920,1817 1930,1747 1941,1792 1956,1299 1966,1172 1977,1100 1992,840 2002,789 </lines>
- datele referitoare la perioada 1890 - 1941 includ şi populaţia Baziaşului.
Bibliografie
- Ilieşiu, Nicolae, Monografia istorică a Banatului: Judeţul Caraş, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2011 ISBN 606-8304-39-7
- Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
- Moisi, Alexandru, Monografia comunei Coronini şi ţinutul Clisura Judeţul Caraş, de la anul 1784 – 1934, Tipografia Felix Weiss, Oraviţa 1934
- Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Caraş-Severin 1880 - 2002, [1]
Note
- ↑ Lotreanu, p. 383