Statul geto-dac în timpul lui Decebal

Statul geto-dac în timpul lui Decebal

Decebal desăvârşeşte unificarea întregului areal geto-dac, proces iniţiat ca urmare a politicii ofensive duse de romani, el stăpânind Transilvania până la Tisa Superioară, Banatul, Oltenia, Muntenia, sudul şi vestul Moldovei. În timpul domniei sale, statul atinge un înalt nivel de dezvoltare şi devine o forţă militară în zonă. Mult mai puţin întins, acesta este mai bine organizat, Dio Cassius aminteşte pe Vezina, mâna dreaptă a regelui (probabil mare preot şi vice-rege), şi Diegis, trimis să încheie tratativele de pace cu împăratul roman Domiţian. Criton vorbeşte despre o nouă instituţie, cea a prefecţilor, pe care Decebal îi numeşte în fruntea cetăţilor şi ca supraveghetori ai domeniului agricol. La nivel central, regele se putea baza pe un consiliu, constituit din membrii familie regale (cazul lui Diegis, fratele lui Decebal) şi nobilime, precum şi pe o cancelarie care emitea documente şi trimitea solii. Pe plan militar, este dezvoltată armata, înzestrată cu maşini de război, cele mai multe primite de la romani, pe baza tratatului de pace încheiat în anul 89, şi fortifică, cu ajutorul unor meşteri romani, cetăţile Daciei. Statul a fost desfiinţat de romani care l-au transformat în provincie a Imperiului.

Decebal ocupă tronul în urma abdicării lui Duras

„Cel mai însemnat război de atunci al romanilor a fost cel împotriva dacilor, asupra cărora , în vremea aceea, domnea Decebal [Duras care domnise mai înainte, lăsase lui Decebal de bunăvoie domnia…”

({{{2}}})

Calităţile de bun conducător şi comandant militar ale lui Decebal

„[Decebal] era … foarte priceput la planurile de război şi iscusit în înfăptuirea lor, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Dibaci în a întinde curse, era un bun luptător şi se pricepea să folosească izbânda, dar şi să iasă cu bine dintr-o înfrângere.”

({{{2}}})

Atestarea lui Vezina ca „vice-rege”

„[…] Vezinas, care venea, ca demnitate, îndată după Decebal …”

({{{2}}})

Trimiterea unei solii conduse de Diegis, fratele regelui Decebal, la împăratul roman Domiţian

„Diegis, locuitor de pe ţărmul care acum ne aparţine, a venit să te vadă, o Germanicus, tocmai de pe apele Istrului, care se află sub stăpânirea ta. Bucuros şi uimit când a văzut pe stăpânul lumii, se zice că ar fi spus celor ce-l însoţeau: „Soarta mea este mai bună decât a fratelui meu, fiindcă mie îmi este îngăduit să privesc atât de aproape Zeul [împăratul Domiţian] pe care el îl cinsteşte atât de departe”.”

({{{2}}})

„Învins şi pus pe fugă de marcomani, Domiţian a pornit grabnic o solie la Decebal, regele dacilor, îndemnându-l să încheie un tratat, pe care el [Domiţian] îl refuzase mai înainte, deşi [regele] i-l ceruse adesea. Decebal primi propunerea de pace (căci era la mare strâmtoare) dar nu a vrut să vină el însuşi să stea de vorbă cu Domiţian, ci l-a trimis pe Diegis, împreună cu câţiva bărbaţi, ca să-i predea armele şi câţiva prizonieri, sub cuvânt că i-ar avea numai pe aceştia. După sosirea acestuia, Domiţian puse lui Diegis o diademă pe cap – ca şi cum ar fi fost un adevărat învingător.”

({{{2}}})

Existenţa prefecţilor în fruntea aparatului administrativ al ţării

„… „cei care muncesc [pământul] cu boii”… „şi pe când unii erau puşi peste cei care munceau [pământul] cu boii, alţii – dintre cei din jurul regelui – erau rânduiţi [să se îngrijească] de fortificaţii”, spune Criton în Getice.”

({{{2}}})

Decebal primeşte subsidii de la Imperiul Roman

„(Dimpotrivă, el cheltuise foarte mulţi bani pentru încheierea păcii, căci fără întârziere dădu lui Decebal nu numai însemnate sume de bani, dar şi meşteri pricepuţi la felurite lucruri folositoare în timp de pace şi de război şi făgădui să-i dea mereu multe). Aceste lucruri el le-a scos din mobilierul împărătesc. Căci el folosea totdeauna asemenea lucruri ca pradă de război, ca unul care adusese împărăţia însăşi în stare de robie.”

({{{2}}})

Sfârşitul lui Decebal şi al Daciei

„Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti.”

({{{2}}})