Teroriştii din decembrie 1989

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Bărbat arestat în Bucureşti ca fiind un presupus „terorist”

„Teroriştii” din decembrie 1989 sunt cei consideraţi responsabili pentru victimele Revoluţiei din Decembrie 1989 care au apărut după 22 decembrie. În această perioadă s-au înregistrat 942 de morţi şi 2245 de răniţi declaraţi. Analiştii Revoluţiei i-au mai numit ulterior pe aceştia şi „contrarevoluţionari” sau „diversionişti”, întrucât acţiunile lor nu se încadrau în definiţia general acceptată a terorismului.

Primul care a vorbit despre „terorişti” a fost chiar Nicolae Ceauşescu, când a condamnat în decembrie 1989 „acţiunile teroriste” ale „agenturilor străine”. Cei care au studiat sau au trăit evenimentele din 1989 au asimilat „teroriştii” cu:

  • agenţi străini, veniţi din URSS, ţările arabe, alte state europene. Aceştia s-au organizat şi au acţionat înainte şi în timpul revoluţiei, iniţial ca provocatori. Ţinta acestora era să provoace un război civil care ar fi dus la intervenţia armată internaţională, posibil soldată şi cu pierderi teritoriale în dauna României.
  • susţinători ai regimului ceauşist aflaţi în România:
    • comando-uri special organizate în acest scop, formate din tineri fanatici şi îndoctrinaţi, antrenaţi în arte marţiale şi trasul la ţintă. Astfel de persoane au fost arestate în toiul Revoluţiei, declarând că „meseria lor este moartea”, că „mor pentru Ceauşescu” şi că „luptă pentru că au fost plătiţi bine”.
    • militanţi arabi care îşi făceau instrucţia militară în ţară, sau care erau mercenari plătiţi de Ceauşescu pentru a-i asigura securitatea.
    • franctirori izolaţi, care au tras în populaţie de pe blocuri pentru a crea panică şi o situaţie încordată până la revenirea lui Ceauşescu la putere.
    • miliţieni sau securişti care au refuzat să se ralieze cauzei Revoluţiei, să se retragă în cazărmi sau să se predea; la aceştia se mai adaugă ofiţeri de miliţie şi securitate aflaţi în rezervă care au fost reactivaţi şi care au tras din locuinţele proprii (judecând după urmele gloanţelor celor care au ripostat).
  • securişti şi militari care au acţionat la ordinul noilor organe de putere (Ion Iliescu şi diferiţi generali), pentru a-i elimina pe radicalii anticomunişti sau pentru a crea impresia luptei împreună împotriva unui inamic ascuns şi puternic. Aceştia au folosit, între altele, şi „simulatoarele de tir”.
  • civili şi militari înarmaţi care au tras în ţinte fictive sau greşite sau care, prin dezinformare, informare insuficientă sau erori tactice, au ajuns să se confrunte între ei.

Deşi au fost arestate 1425 de persoane suspectate de terorism (dintre care 820 militari, 580 civili şi 25 cetăţeni străini), ulterior acestea au fost eliberate, astfel că până în prezent nu a fost acuzată şi condamnată nici una. O serie de morţi ai revoluţiei au fost consideraţi „terorişti”, pentru că aveau o statură atletică, un ten mai bronzat, primiseră o armă de la noile forţe revoluţionare sau nu aveau acte. Aceştia aveau scris pe piept cuvântul „terorist”, iar în unele cazuri cadavrele lor au fost profanate.

Pe tema teroriştilor din Revoluţie se exprima foarte plastic Alexandru Paleologu: „S-a constatat mai târziu că aceşti "terorişti" trăseseră mai ales în clădiri goale şi care nu reprezentau nici un obiectiv. De pildă imobilele din jurul Comitetului Central sunt ciuruite de gloanţe, dar clădirea propriu-zisă este intactă. Au fost distruse arhivele şi s-a tras în ceea ce comuniştii nu respectă - patrimoniul artistic, de exemplu.[...] Puterea proaspăt instalată avea nevoie să menţină o stare de nelinişte, o senzaţie de pericol, pentru a putea acţiona în voie, fie reţinându-i pe oameni în casele lor, fie făcându-i să-i vină rapid în ajutor.[...] Nu era decât o comedie. Manipulările astea nu au ieşit la iveală decât mai târziu.”

Bibliografie

  • Brenciu, Mircea, Revoluţia Luminii, Editura Societăţii Ziariştilor şi Oamenilor de Cultură „Cincinat Pavelescu”, Braşov, 2004, ISBN 973-96529-3-0
  • Cesereanu, Ruxandra, Decembrie '89. Deconstrucţia unei revoluţii, Editura Polirom, 2004, ISBN 973-681-815-2
  • Scorpan, Costin, Istoria României. Enciclopedie, Editura Nemira, Bucureşti, 1997 ISBN 973-569-180-9