Vasile Alecsandri

de la Enciclopedia României

Vasile Alecsandri
Născut		21 iulie 1821, Bacău
Decedat		15 iunie 1889, Mirceşti, judeţul Iaşi
Mormânt la		Cimitirul Bellu
Ocupaţie		poet, dramaturg, politician, diplomat
Membru fondator al Academiei Române
Ales		2 iunie 1867
Căsătorit cu		Paulina Lucasievici
Părinţi		Vasile Alecsandri Elena Cozoni
Semnătură

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821 (alte surse menţionează 1818 sau 1819), Bacău - d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi), poet şi dramaturg, membru fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al generaţiei paşoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de la 1848 şi în mişcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domnitor mai puţin criticat de politica vremii.^[1] Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.

A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaştere şi admiraţie atât în ţară cât şi peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878

Cuprins 1 Originea. Studiile 2 Participarea la Revoluţia de la 1848. Exilul 3 Activitatea unionistă 4 Cariera diplomatică. Ministru de Externe al Moldovei 5 Activitatea literară şi publicistică 6 Activitatea politică 7 Opere 8 Bibliografie 9 Lecturi suplimentare 10 Note

Originea. Studiile

Fiu al spătarului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni, urmează primii ani de şcoală (1824 - 1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida. A fost intern la pensionul din Iaşi al lui Victor Cuenim în perioada 1828 - 1834. În 1835 şi-a trecut bacalaureatul în litere la Paris, iar în anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o pentru a-şi pregăti un bacalaureat în ştiinţe în 1837. A revenit în ţară în 1839, unde a ocupat funcţiile de „şef de masă” la „Serviciul scutelnicilor şi al pensiilor” din Iaşi (1839 - 1846) şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1840), căruia i-a dat o nouă organizare şi un nou repertoriu de piese originale.

Participarea la Revoluţia de la 1848. Exilul

Începând din anul 1843, Alecsandri a desfăşurat o activitate politică intensă redactând memoriul „Protestaţie în numele Moldovei, al omenirii şi al lui Dumnezeu” şi colaborând la redactarea programului politic „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Braşov. Alecsandri a fost unul dintre liderii mişcării revoluţionare din Moldova, iar după înfrângerea acesteia se refugiază în Ardeal, apoi la Cernăuţi, unde colaborează la revista fraţilor Hurmuzachi, „Bucovina”. Ulterior, se retrage în exil, iar împreună cu Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu înfiinţează revista „România viitoare”, susţinând cauza unionistă a românilor. De asemenea, în perioada exilului, Alecasandri călătoreşte foarte mult în străinătate şi acumulează o vastă experienţă diplomatică.

Activitatea unionistă

Revenit în ţară, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica îl numeşte arhivar al statului (1850) şi membru în comisia pentru reorganizarea învăţământului public din Moldova (1851). În timpul Căimăcămiei de Trei, tânărul paşoptist este secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară.

Alecsandri a desfăşurat o bogată activitate unionistă şi a fost ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei în anul 1857, iar în anul următor a fost membru în Comitetul central al Unirii de la Iaşi şi membru în Adunarea Electivă a Moldovei. În acest context, el a fost candidatul la tron care întrunea cele mai multe voturi din partea partidului naţional majoritar, însă acesta a refuzat, propunându-l pe Costache Negri. Acesta în schimb nu era agreat de moşieri, care se temeau că odată ce acesta va deveni domn, va împărţi pământurile lor ţăranilor. În final a fost propusă şi acceptată candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină primul domn al Principatelor Unite.^[2]

Cariera diplomatică. Ministru de Externe al Moldovei

După Unire, domnitorul Cuza îl preferă pe Alecsandri pentru a duce o campanie diplomatică dură la Cancelariile occidentale, pledând pentru recunoşterea „faptului împlinit”. Aşadar, recunoaşterea Unirii Principatelor se datorează într-o bună măsură carismei şi stăruinţei excelentului diplomat Alecsandri. În următoarea perioadă devine ministru de Externe al Moldovei, deputat şi ministru plenipotenţiar la Paris. În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860, familia Alecsandri se stabileşte la Mirceşti, unde rămâne până la sfârşitul vieţii, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din ţară în misiuni diplomatice.

Activitatea literară şi publicistică

În viaţa culturală a ţării s-a remarcat ca membru al directoratului Teatrului Naţional din Iaşi, editor al revistei Propăşirea, alături de Mihail Kogălniceanu şi Ion Ghica, iniţiator şi redactor al revistei „România literară”, membru al Societăţii „Junimea”, colaborator la publicaţiile „Concordia”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”.

În literatură, Vasile Alecsandri a debutat în 1840 cu nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa publicată în paginile „Daciei literare”. A urmat la câteva luni piesa Farmazonul din Hârlău. Posesor al unei opere impresionante, Alecsandri este cunoscut drept unul dintre pionierii pastelului în literatura română. Pastelurile lui Alecsandri evocă natura aşa zis domestică, adică tot ce constituie cadrul obişnuit al unei vieţi patriarhale, idilice. Elementele descriptive apar aici nu incidental, ca un cadru al unui conflict de natură romantică, ci sunt scopul elementar al acestei poezii. Natura nu mai este, ca în marea poezie romantică, refugiu, ci cadrul natural privit cu obiectivitate descriptivă.

Politician, dramaturg, poet, Vasile Alecsandri este una dintre personalităţile marcante din viaţa literară şi culturală a României. S-a stins din viaţă la Mirceşti, pe 22 august 1890, la vârsta de 69 de ani.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei	1858
deputat în Adunarea Electivă a Moldovei	1859
Ministru de Externe (Moldova)	17 ianuarie 1859 - 10 noiembrie 1859
Ministru de Externe (Ţara Românească)	10 octombrie 1859 - 28 mai 1860

Opere

Bibliografie

• Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999, ISBN 973-27-06967
• Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp.8-10 ISBN 973-99321-7-7

Lecturi suplimentare

• Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, Vol. I. Bucureşti, 1995
• E. Rădulescu Pogoneanu, Viaţa lui Vasile Alecsandri, 1940
• Emil Ghiţulescu, Vasile Alecsandri, 1979

Note

1. ↑ Neagoe, p. 9
2. ↑ Platon, Gheorghe, Unirea Principatelor Române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1984, p.54