Vasile Boerescu

Vasile Boerescu
Născut		1 ianuarie 1830, Bucureşti
Decedat		18 noiembrie 1883, Paris
Ocupaţie		jurist, publicist, politician
Ministrul Afacerilor Străine din România
Mandat 28 aprilie 1873-30 martie 1875 11 iulie 1879-10 iulie 1881

Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, Bucureşti - d. 18 noiembrie 1883, Paris), jurist, profesor, publicist, scriitor şi om politic.

Biografie

Face studiile secundare la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti, cu întreruperi (fiind arestat în timpul revoluţiei paşoptiste, când a publicat două articole cu titlul Către fraţii reacţionari şi Fraţilor cetăţeni), terminându-le în 1850.

La Paris studiază Dreptul, luându-şi licenţa în 1855 şi doctoratul în 1857. Aici a militat pentru acordarea de drepturi politice Principatelor şi, mai ales, pentru unirea lor (publică broşurile Mémoire sur la question politique et économique de la Moldo-Valachie şi La Roumanie après le traité de Paris du 30 Mars 1856).

Reîntors în ţară, devine profesor de drept comercial la Liceul „Sfântul Sava” din Bucureşti şi, după doi ani, profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, al cărei co-fondator a fost. Tot în domeniul învăţământului, devine membru şi apoi director al Eforiei Şcoalelor, rector al Universităţii bucureştene (1871) şi decan al Facultăţii de Drept (1873).

Ca publicist, colaborează, încă din timpul liceului, cu „Pruncul Român” (1848), în 1857 înfiinţează publicaţia liberalilor moderaţi, „Naţionalul”, cu orientare mai mult culturală, unde promovează ideile unioniştilor, iar în 1870 ziarul politic „Presa”.

Ca jurisconsult, face un comentariu asupra dreptului comercial românesc, alcătuind o culegere de legi şi de regulamente care au fost promulgate după 1859.

În ianuarie 1859 devine deputat al Adunării Elective unde, la şedinţa secretă, propune alegerea, şi la Bucureşti, a domnitorului Moldovei Alexandru Ioan Cuza, afirmând într-un discurs fulminant:

„„A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume şi posteritatea ne va binecuvânta, ţara ne va întinde mâinile şi conştiinţa noastră va fi împăcată că ne-am împlinit... o dorinţă sfântă”.”

({{{2}}})

Această posibilitate, a unirii depline a celor două Principate, o întrevede după elaborarea Convenţiei de la Paris de către Marile Puteri (Imperiul Otoman, Austria, Rusia, Franţa, Anglia, Prusia, Sardinia), când scrie în „Naţionalul”: „Europa ne-a ajutat ... rămâne a ne ajuta noi înşine. Noi mulţumim Europei că ne-a arătat că Unirea poate fi posibilă”. Această propunere a este acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului.

După unire ocupă mai multe funcţii politice: membru al Consiliului Superior al Instrucţiunii (1863), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1864), membru în delegaţia susţinerii aducerii unui prinţ străin pe tronul României (1866), membru al Adunării Constituante (1866), ministru al Justiţiei, în guvernele Manolache Costache Epureanu (13 iulie 1860-11 aprilie 1861) şi Dimitrie Ghica (16 noiembrie 1868-21 ianuarie 1870), în care calitate propune eliminarea pedepsei cu moartea, ministru al Afacerilor Străine, în guvernele Lascăr Catargiu (28 aprilie 1873-30 martie 1875) şi Ion C. Brătianu (11 iulie 1879-10 iulie 1881), când, cu toată opoziţia puterii suzerane, Imperiul Otoman, încheie Convenţia comercială cu Austro-Ungaria (1875), considerat un act de independenţă, ad interim la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice (13 iulie-17 octombrie 1860, 9 ianuarie-7 aprilie 1874 şi 22 ianuarie-20 iulie 1880), deputat şi senator.

În anul 1876 încearcă să pună bazele unui partid de centru. Nereuşind constituie, după ce s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, împreună cu G. Vernescu, Partidul Liberalilor Sinceri (1880).

A fost un om politic de seamă care a militat, prin toate mijloacele, pentru reformarea statului român şi pentru independenţa României.

Bibliografie

• Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008