Ştefan Stoika

Ştefan Şt. Stoika (n. 25 martie 1848, Bucureşti - d. 1928, Bucureşti), general, participant la Războiul de Independenţă, luptător pentru realizarea unităţii naţionale, publicist şi teoretician militar.

Originea. Studiile

Este cel de-al treilea fiu al colonelului Ştefan Cristofor Stoika, originar din Lipova, şef al statului major român şi deputat în Adunările Ad-hoc. A urmat cursurile Institutului de băieţi Schewitz din capitală, iar din 1866 Şcoala Militară, pe care a absolvit-o în 1868 cu gradul de sublocotenent.

Urmând tradiţia militară din familia sa, a urmat şi el o carieră militară şi s-a evidenţiat de timpuriu, fiind trimis în 1871 la Berlin, ca ataşat pe lângă regimentul de artilerie al gărzii imperiale. Aflat în capitala germană, urmează cursurile Şcolii de tragere din Berlin şi un stagiu la fonderia din Spandau. Terminate studiile militare în Germania, în 1874 este înaintat la gradul de locotenent. Din această calitate avea să participe la Războiul de Independenţă din 1877. Detaşat la Calafat, a făcut parte mai întâi din bateria Independenţa I, apoi a comandat bateria Carol cu care a susţinut trecerea Dunării de către armata ruso-română. Pentru meritele sale deosebite a primit distincţia „Steaua României”, clasa a V-a, în rang de ofiţer, iar anul următor terminării războiului a fost avansat la grad de căpitan.

Activitatea naţională

După obţinerea independenţei României, activitatea lui Ştefan Stoika s-a concentrat mai ales pe obţinerea unităţii naţionale prin unirea teritoriilor de peste munţi cu patria-mamă. A acordat sprijin material mai multor instituţii, ziare sau studenţi români din Austro-Ungaria. A trimis multe ajutoare sub formă de bani, cărţi, rechizite şcolare, burse de studii, în Transilvania, Bucovina şi Banat. S-a implicat şi pentru cauza românilor din Bucovina, fiind numit membru de onoare al Societăţii Academice Române „Dacia” din Cernăuţi. Nu a pierdut contactul nici cu Banatul originilor sale, sprijinind deopotrivă cultura românilor bănăţeni. A păstrat contact permanent cu fruntaşi ai românilor din Austro-Ungaria. A fost printre primii care a avut ideea înfiinţării unor unităţi militare constituite din voluntari ardeleni, care să lupte cu arma în mână pentru eliberarea Ardealului.

Cariera militară

A parcurs toate treptele ierarhiei militare,până la gradul de general: maior în 1885, locotenent colonel în 1892, şef de stat major în 1894, comandant al regimentului 11 artilerie din Focşani, din 1895. Va fi pensionat în 1906 şi trecut în rezervă cu grad de general de brigadă, după 38 de ani de serviciu devotat faţă de Armata română. În tot acest timp s-a dedicat întăririi armatei şi creşterii eficienţei acesteia. A tradus şi publicat manualul de strategie militară „Principiile esenţiale pentru conducerea războiului” al generalului prusian Clausewitz. Împreună cu fratele său, generalul Nicolae Şt. Stoika, a fondat Revista Artileriei prin care urmărea să răspândească cunoştinţele din domeniul ştiinţelor militare. Publică numeroase articole de strategie şi teorie militară.

În Primul Război Mondial a cerut să i se acorde un comandament sau să-i fie încredinţată misiunea de a forma un corp de voluntari cu care să ducă lupte de gherilă în Transilvania şi Bucovina, dar cererile nu i-au fost satisfăcute, misiunile fiind încredinţate unor cadre mai tinere. A fost apoi deţinut ostatic în timpul ocupaţiei germane a Bucureştiului, pentru poziţia sa publică ostilă Puterilor Centrale.

Susţinător al înfiinţării unei noi capitale

După terminarea războiului şi desăvârşirea Unirii, a propus constituirea unei noi capitale administrativ-militare în Transilvania, fie la Alba Iulia, fie la Făgăraş. În concepţia sa, această nouă capitală trebuia să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă un spaţiu suficient pentru dezvoltare, să fie amplasată cât mai central în cadrul regatului, să fie pe un teren igienic, în apropierea unui curs de apă şi într-o regiune populată în majoritate de români. Stoika vedea noua capitală ca pe un centru exclusiv administrativ, Bucureştiul rămânând să fie centrul industrial cel mai puternic. În ce priveşte organizarea ţării, el propunea organizarea în 15 unităţi teritoriale administrative. Armata urma să fie împărţită în tot atâtea divizii descentralizate, iar pe timp de pace să fie folosită la construcţia de obiective civile.

S-a stins din viaţă în anul 1928, la Bucureşti.

Bibliografie

• Păiuşan, Radu - Generalul bănăţean Ştefan Stoika - luptător pentru independenţă şi unitate naţională, Editura Eurostampa, Timişoara 2002 ISBN 973-687-093-6