Ana Pauker

Ana Pauker
Născut		1 decembrie 1893, Codăeşti, judeţul Vaslui
Decedat		3 iunie 1960, Bucureşti
Ocupaţie		om politic, profesor
Ministrul Afacerilor Străine din România
Mandat 5 noiembrie 1947 - 10 iulie 1952
Partide		PCdR (1921 - 1954) (PMR din 21.02.1948)

Ana Pauker (n. 1 decembrie 1893, com. Codăeşti, judeţul Vaslui – d. 3 iunie 1960, Bucureşti), desemnată şi sub numele de Hana Rabinsohn, om politic, profesor, ministru de Externe. Militant comunist încă de la fondarea partidului, Ana Pauker a fost vocea Moscovei la Bucureşti. A fost reprezentanta României în Comitetul Antifascist al Femeilor, comitet care aparţinea de Internaţionala Comunistă, iniţiatoare a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (UFAR) şi preşedinta de onoare a Uniunii Femeilor Democrate din România (UFDR).

După acapararea întregii puteri în stat de comunişti, a deţinut diverse funcţii de conducere în stat şi partid, însă a pierdut bătălia internă pentru prima poziţie.

În cele din urmă, a fost eliminată din forurile de conducere şi din partid, alături de întreaga facţiune moscovită.

Originea. Studiile

Fiica lui Herş Kaufmann şi a Surei Rabinsohn, o familie de evrei ortodocşi din Moldova, a urmat cursurile şcolii primare „Frăţia Sionului” (1905) şi şcoala profesională „Raşela şi Filip Focşăneanu” din Bucureşti, pentru ca, ulterior, să se îndeletnicească cu predarea limbii şi religiei ebraice (1910 - 1917).

În timpul primei conflagraţii mondiale a tatonat cercurile socialiste, asumându-şi diverse roluri, de la distribuirea de manifeste la înjghebarea unei tipografii puse la dispoziţia mişcării sau participarea la întruniri clandestine.

După sfârşitul războiului urmează un prim an universitar la Facultatea de Medicină din Geneva şi un alt an la facultatea similiară din Moscova.

Sora ei, Bella Rabisohn, a fost căsătorită cu Eugen Iacobovici, care a ajuns prim secretar al Partidului Comunist din România.

Activitatea în cadrul Partidului Comunist

Cariera politică a început-o în 1915, când a devenit membru al clubului PSDR din Bucureşti.

Influenţată decisiv de linia ideologică aleasă de Marcel Pauker, soţul ei (s-au căsătorit la 1 iunie 1921), se implică activ în profilarea nou-formatului Partid Comunist, participând intens la viaţa internă a acestuia. Este numită secretar general Comisiei centrale a femeilor din PCdR, calitate care i-a asigurat cooptarea în Consiliul general al partidului.

Arestările succesive şi perioadele de detenţie (noiembrie 1923 – februarie 1924, decembrie 1924 – iunie 1925) au fost aşezate sub semnul acţiunilor subversive de subminare a statului român.

Împreună cu Marcel Pauker părăseşte România, fiind condamnată, în urma procesului derulat în 1928, la 20 de ani de închisoare. După o perioadă de circa 1 an de instrucţie la Şcoala de Cadre de Conducere a Cominternului „V. I. Lenin” (1927 – 1928), sprijină eforturile Uniunii Sovietice de coagulare a mişcării comuniste de pe continent.

Astfel, Ana Pauker a intrat în contact cu o serie de lideri ai partidelor comuniste din diferite ţări europene, cum ar fi Germania, Cehoslovacia, Franţa sau Austria.

Anii de reorganizare a mişcării comuniste. Sprijinul Komintern-ului

Decretul de amnistie emis de guvernul ţărănist la începutul anului 1929 îi permite revenirea în ţară şi reluarea acţiunilor conspirative, menite să revigoreze firava activitate comunistă. Concomitent îşi păstrează o poziţie privilegiată şi în mişcarea comunistă internaţională, pe filieră cominternistă.

În 1935 îşi deschide în Capitală un atelier de croitorie, care, în realitate, „servea” întrunirile tovărăşeşti şi interesele mişcării muncitoreşti. Reacţia autorităţilor nu a întârziat, la 12 iulie 1935 fiind arestată şi condamnată la 10 ani de închisoare (alături de Liuba Chişinevschi şi Donca Simo).

În timpul detenţiei îi parvin informaţii despre executarea soţului său ca trădător, fiind mandatată de Comintern să se folosească de acest episod în vederea consolidării muncii de propagandă printre deţinute.

de la stânga la dreapta: Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu

Ana Pauker nu şi-a ispăşit pedeapsa în întregime, eliberarea ei a făcut obiectul unui târg între guvernul României şi cel al URSS (3 mai 1941), Bucureştiul reuşind astfel să-l elibereze din prizonieratul sovietic pe unul dintre liderii Partidului Naţional Ţărănesc din Bucovina, Ion Codreanu.

În libertate, continuă să se ocupe de propagandă, de această dată printre soldaţii români prizonieri, demers soldat cu înfiinţarea, la finele anului 1943, a Diviziei „Tudor Vladimirescu”. De asemenea, la Moscova, este cooptată în Comitetul executiv al Komintern-ului, fiind reprezentanta PCdR în acest for.

La 16 septembrie 1944 revine la Bucureşti cu misiunea expresă de a ajuta la afirmarea Partidului Comunist ca partid de guvernământ.

Ascensiunea politică. Membru al MAN

În cadrul luptei interne pentru conducerea partidului, deşi grupul Ana Pauker/Vasile Luca era considerat oficiosul Kremlinului, câştig de cauză a avut grupul condus Gheorghe Gheorghiu-Dej. Conferinţa Naţională a partidului din 16/21 octombrie 1945 este un moment propice pentru accederea sa ca membru al Biroului Politic (1945 - 1952) şi secretar al CC al PCR.

A deţinut mai multe funcţii de conducere, fiind membru al Comitetului Provizoriu (16 septembrie 1944 - 16 octombrie 1945), deputat în Adunarea Deputaţilor (1946 - 1948) şi membru al Marii Adunări Naţionale (1948 - 1952), şefa direcţiei de Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR (1948 - 1952), preşedinta Uniunii Antifasciste a Femeilor din România şi a ARLUS, precum şi a Comisiei Agrare pentru supravegherea organizării gospodăriilor colective, având un important rol în colectivizarea agriculturii din România.

Ministru de Externe. Eliminarea din partid

Ascensiunea sa politică s-a datorat în mare măsură sprijinului sovietic, astfel încât, la 5 noiembrie 1947 devine ministru de Externe al României, prima femeie din lume care a deţinut această funcţie. Poziţia politică i-a permis să joace un rol esenţial în punerea la dispoziţia Moscovei a infrastructurii militare româneşti şi în politica de cadre a partidului.

La 16 aprilie 1949 îşi asumă şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.

Când lupta internă din partid pentru conducere s-a redeschis, Gheorghiu-Dej şi-a asigurat din nou sprijinul lui Stalin, prilej cu care a trecut la eliminarea întregii facţiuni moscovite. În mai 1952 este exclusă din forurile de conducere a partidului, acuzată de „deviaţionism de dreapta” şi obligată să depună funcţiile politice deţinute în stat.

La 19 februarie 1953 este arestată şi supusă unui dur interogatoriu. Este atent supravegheată după eliberarea sa, în cele din urmă, fiind exclusă definitv din PMR în 1954.

În ultimii ani din viaţă a fost traducător şi revizor la Editura Politică, în regim de lucru la domiciliu. A murit pe 3 iunie 1960, la vârsta de 67 de ani.

Corneliu Coposu, cunoscând-o în închisoare, a caracterizat-o ca fiind o persoană foarte inteligentă, foarte instruită, cu o cultură livrescă impresionantă, care suporta dialogul cu multă uşurinţă şi avea la îndemână argumente pe care ştia să le valideze cu pricepere.

Activitate	Mandat
Deputat	1946 - 1948
Membru al MAN	1948 - 1952
Ministru de Externe	5 noiembrie 1947 - 10 iulie 1952
Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri	16 aprilie 1949 - 24 noiembrie 1952

Bibliografie

• *** Femei în Guvernele României, în „Dosarele istoriei”, III, nr. 9, 1998
• Colectiv de autori, Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008
• Levy, Robert, Gloria şi decăderea Anei Pauker, Editura Polirom, Iaşi, 2002
• Marcu, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009, p. 180-182
• Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007
• Revista de istorie militară, nr. 1(47), 1998.