Ateneul Român

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

<metadesc>Enciclopedia României - Ateneul Român</metadesc> <metakeywords>Ateneul Român, Ateneul Roman, Ateneu, Istoria Ateneului, Palatul Ateneul Român</metakeywords>

Ateneul Român
Ateneul Roman.jpg
Localitate Bucureşti
Arhitect Albert Galleron
Adresa Strada Franklin nr. 1-3
Sector sector 1
Data începerii construcţiei 1885
Data finalizării 1888
Dimensiuni înălţime 41 m
Restaurare an 2000-2004
Restaurare arhitect Raluca Nicoară
Restaurare inginer Dragoş Badea

Ateneul Român este o construcţie din sectorul 1 al Bucureştiului, situată în apropierea Căii Victoriei şi a pieţei care poartă astăzi numele de Piaţa Revoluţiei. Construită pentru a fi un palat al artelor şi ştiinţelor,[1] clădirea este locul în care sunt organizate, într-o ambianţă fastuoasă, expoziţii, concerte şi conferinţe. Palatul a fost gazda unei pinacoteci (Pinacoteca Statului – patrimoniul acesteia a fost donat Muzeului Naţional de Artă al României), a unei biblioteci şi uneori a proiecţiilor de film. Imaginea clădirii, porticul neogrec, amplasat sub frontonul ionic, şi cupola frumos ornamentată, a fost pentru mult timp emblema Bucureştiului.[2] În prezent edificiul este un reper arhitectural important în estetica capitalei şi un element turistic notabil.

Societatea Ateneul Român

În anul 1865, din iniţiativa lui Constantin Esarcu, Vasile Alexandrescu Urechea şi Nicolae Kretzulescu, lua fiinţă Societatea Literară „Ateneul Român”. Scopul instituţiei culturale era unul educativ şi anume propagarea cunoştinţelor folositoare poporului, în special claselor sociale de mijloc, prin intermediul unor cursuri şi conferinţe publice.[3][4] În acea perioadă, înainte de construirea Palatului Ateneului, activitatea societăţii se desfăşura într-un salon al Ministerului Instrucţiunii, minister aflat în reşedinţa prinţului Constantin Ghica.

La iniţiativa grupului de intelectuali din cadrul societăţii, în anul 1885, începe construirea unui nou sediu al societăţii, adecvat misiunii declarate, Palatul Ateneul Român.

Istoric

Ateneul şi grădina din faţa acestuia sunt aşezate pe locul în care în 1730 era „Livada lui Văcărescu”,[5] proprietatea poetului Ienăchiţă Văcărescu. Mihail Cantacuzino, spătarul Munteniei, considerat primul arhitect român,[6] a construit pe locul livezii o biserică închinată Episcopiei din Râmnicu Vâlcea, numită ulterior Biserica Episcopiei. În curtea bisericii funcţiona o şcoală în care erau predate cântece bisericeşti. După distrugerea bisericii şi a şcolii, pe terenul rămas, a fost amenajată o grădină. Grădina a fost terminată în 1872 şi a fost numită Grădina Episcopiei. În mijlocul acesteia, în amintirea bisericii, a fost amplasată o urnă, opera lui Karl Stork. Grădina a fost încorporată Ateneului abia în anul 1888, fiind cunoscută sub numele de Grădina Ateneului.[7]

La momentul în care s-a hotărât înălţarea Ateneului, terenul aflat în spatele Episcopiei aparţinea Societăţii Ecvestre Române. Înainte de cumpărarea terenului de la societatea amintită existau planuri şi chiar unele demersuri concrete pentru construirea pe acest teren a unui circ.[8] Fundaţia circulară, pregătită pentru manejul circului şi ideea de a folosi aceste temelii l-au obligat pe arhitectul francez al Ateneului să proiecteze clădirea într-o formă circulară şi să-i adauge un acoperiş de forma unei cupole.

Ateneul în trecut

Costurile realizării proiectului fiind ridicate, Societatea Literară ne dispunând de întreaga sumă necesară, dar şi din lipsa unei implicări din partea autorităţilor statului din acea vreme, s-a apelat la o subscripţie publică naţională pentru completarea sumei necesare începerii construirii aşezământului. Colecta publică a avut sloganul „Daţi un leu pentru Ateneu”.

În anul 1886, arhitectul francez Albert Galeron şi arhitectul român Constantin Băicoianu întocmesc planurile după care va fi construit Ateneul,[9] ajutaţi de arhitecţii renumiţi ai vremii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr. Cantacuzino.[10] Pentru lucrările de fierărie s-a apelat la un arhitect german, Schwalbach.[11]

Cu toate că în anul 1888 construcţia era parţial finalizată, datorită lipsei de fonduri, Ateneul este dat în folosinţă pe 14 februarie,[12] lucrările continuând până în anul 1897. Încă de la darea în folosinţă, în sălile Ateneului încep să aibă loc conferinţe, expoziţii de pictură, concerte ale Societăţii Filarmonice Române.

Începând cu anul 1888 apar discuţii despre decorarea interioară şi în special despre pictura de pe peretele circular al sălii mari de concerte. Constantin Esarcu şi Alexandru Odobescu propuneau realizarea unei fresce monumentale care să descrie momentele esenţiale ale istoriei României şi să fie în acelaşi timp o imagine specifică a poporului român.[13]

În anul 1901 pictorul Ştefan Popescu propune un proiect pentru a împodobi sala de concerte. Pictura trebuia realizată pe o pânză lungă de 300 m şi necesita închiderea sălii pe parcursul realizării picturii. Din lipsă de fonduri proiectul stagnează pentru mai mulţi ani.[14]

Ateneul Român după bombardamentul din 1944

Între anii 1919–1920 clădirea Ateneului a fost folosită de autorităţile statului din acea vreme ca sediu al Camerei Deputaţilor. Pe 29 decembrie 1919, în sala mare a Ateneului, Camera a votat ratificarea unirii Transilvaniei, Basarabiei şi a Bucovinei cu România.

În anul 1924 au fost aduse unele modificări clădirii Ateneului, conform planurilor arhitectului Ion Fonescu. Subsolul a fost transformat, astfel încât să permită înfiinţarea a două săli de cinema şi a două săli circulare pentru expoziţii.[15] Tot în această perioadă s-au făcut modificări şi în aripa dinspre strada Episcopiei, în sala bibliotecii. Aceasta a fost împărţită în parter şi etaj, prin adăugarea unui planşeu de beton. Lucrările de reconfigurare au fost finalizate în anul 1928.

După o perioadă destul de lungă este adusă din nou în discuţie pictarea sălii mari de spectacole. În cele din urmă, proiectul pictorului Costin Petrescu este luat în calcul. Pictorul propunea realizarea unei fresce, lungă de 75 m şi lată de 3 m, executată în tehnica „al Fresco”, care să conţină în 25 de episoade istoria românilor. Lucrarea a început în 1933 şi a fost inaugurată în 26 mai 1938, fondurile necesare derulării proiectului fiind obţinute şi de această dată prin subscripţie publică.[16] În anul 1935, la iniţiativa lui George Enescu, începe o campanie de strângere de fonduri pentru construcţia orgii de concert, din sala mare de concerte.[17]

În anul 1944, avioanele germane cantonate la Otopeni au pornit, din ordinul lui Hitler, un atac sistematic asupra Bucureştiului. Atacul a avut loc în 24 şi 25 august, atât ziua cât şi noaptea, fiind atinse o serie de edificii de însemnătate din capitală, precum Teatrul Naţional, Palatul regal, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa. Printre aceste obiective s-a numărat şi palatul Ateneului Român.

Descriere

Faţada palatului. Printre cele 6 coloane se pot observa cele 5 medalioane în mozaic

Edificiul are o înălţime totală de 41 m şi este construit în stil neoclasic, cu elemente de decoraţie tipice arhitecturii franceze de sfârşit de secol. Construcţia din planul central prezintă un stil eclectic.[18]

În prezent sala mare de concerte are 28,50 m diametru, 16 m înălţime şi o capacitate aproximativă de 794 locuri.

Exterior

Faţada construcţiei este întoarsă spre apus şi conţine un peristil format din şase coloane ionice, care dau clădirii aspectul unui templu grecesc antic.[19] Coloanele susţin un fronton triunghiular şi au la bază un peron format din 8 trepte.

Zidul peristilului, aflat deasupra uşilor de intrare în palat, prezintă 5 medalioane în mozaic, reprezentându-i pe Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, Vasile Lupul, Matei Basarab şi regele Carol I.

Interior

În interiorul palatului existau săli de expoziţie, săli de proiecţie cinematografică, o bibliotecă, un depozit cu cărţi (aproximativ 10.000), o sală mare de conferinţe sau concerte şi Pinacoteca Statului.

La parter construcţia prezintă un vestibul mare circular, dublat de un inel de 12 coloane cu o tencuială ce imită marmura roz. Din vestibulul cunoscut sub numele de „Rotonda Ateneului” pornesc patru scări şi scara de onoare, realizate din marmură roz de Carrara, construite fiecare în jurul unui pilon de zidărie şi formează, la palier, balcoane către rotondă. Scările conduc către marea sală de concerte.

Rotonda Ateneului cu cele 12 coloane

Sala de concerte conţinea un parter în care erau rânduite 600 de fotolii. Sala prezenta şi 52 de loji, aşezate pe două rânduri. La cererea lui Alexandru Odobescu bolta sălii a fost ornată cu elemente antropomorfe, zoo şi fito în relief policromat aurit, având ca sursă de inspiraţie basmele populare româneşti.[20]

Deasupra lojilor friza prezintă un decor format dintr-o frescă continuă, realizată în tehnica „Al Fresco”, opera pictorului Costin Petrescu, între anii 1933 şi 1938.

Fresca Ateneului

Fresca, lată de 3 m, se întinde dintr-o parte în alta a scenei pe o lungime de 75 m şi cuprinde 25 de episoade din istoria Românilor, simbolizând "cartea deschisă a istoriei naţionale pentru cei ce o privesc".[21] Scenele sunt prezentate într-o succesiune înlănţuită, fără a fi separate unele de celelalte.

Privind spre loja regală, de la stânga spre dreapta, cele 25 de episoade pot fi descrise astfel:[22]

Traian pătrunde în Dacia (episodul 1) Secvenţa de început a episodului prezintă o parte a Podului de la Severin, peste Dunăre, opera arhitectului Imperiului Roman, Apolodor din Damasc. Figura împăratului Traian, înconjurat de ofiţerii săi, privind peste ţinuturile Daciei, domină întregul episod.

Colonizarea Daciei (episodul 2) În acest episod sunt descrise armatele Imperiului Roman pătrunzând în teritoriul dacilor. În episod este conturat şi monumentul Tropaeum Traiani, construit între anii 106-109, în cinstea împăratului Traian.

Contopirea Dacilor cu Romanii (episodul 3) Naşterea poporului român este simbolizată printr-o idilă între o tânără dacă şi un legionar roman. Tânăra dacă este prezentată în genunchi, aşezată pe un mormânt, aprinzând o candelă în amintirea soţului sau a tatălui. Pe monument este prezentă o stelă funerară descoperită într-un sit arheologic din Alba Iulia. Tânărul militar roman este pictat în picioare, având capul plecat, semn al respectului faţă de ritualul la care participă.

Sentinela romană (episodul 4) Cerul albastru de până acum, prezentat în episoadele anterioare, începe să se întunece în acest episod, ca efect al apariţiei la orizont a oştilor barbare. În mijlocul nopţii, la linia orizontului este înfăţişat un ostaş roman, stând într-o poziţie neclintită pe un cal cu copitele înfipte în pământul vechii Dacii, semn al apărării hotarului ţării, în faţa invaziilor migratoare.

Fragment din cele 25 de episoade ale picturii din sala de concerte

Invazia Barbarilor (episodul 5) În acest episod este prezentat un grup de călăreţi barbari, ai unui trib migrator, ciocnindu-se cu armatele romane. În continuare este descrisă rezistenţa romanilor în apărarea Daciei şi zdrobirea armatei barbarilor.

Începutul vieţii româneşti (episodul 6) Norii întunecoşi, rezultat al invaziei barbare, se risipesc. Populaţia urcată în munţi se reîntoarce la pământurile strămoşeşti şi începe reclădirea caselor şi a lăcaşurilor de rugăciune.

Statornicirea (episodul 7) În această secvenţă este prezentat ţăranul român, înarmat cu arc şi secure, pregătit să apere pământul strămoşilor şi familia.

Descălecătoarea (episodul 8) Tabloul continuă cu prezentarea începuturilor organizării vieţii din teritoriul românesc. Este prezentat un cavaler înarmat ce apare de peste munţi, însoţit de prieteni pregătiţi de luptă. Cavalerul este oaspetele populaţiei băştinaşe, aceştia din urmă întâmpinându-şi musafirii cu pâine şi sare.

Statul Militar (episodul 9) Episodul descrie eforturile armatelor româneşti de a păstra neatârnarea faţă de Imperiul Otoman. Figura centrală a episodului este Mircea cel Bătrân, prezentat ca întemeietorul statului militar. Mircea este descris ca stând de vorbă, de pe un picior de egalitate, cu trimişii Porţii Otomane.

Statul administrativ (episodul 10) Episodul accentuează apariţia statului administrativ. Este prezentată moşia românească, protejată de oşti şi aflată sub orânduirea dregătorilor statului. Episodul continuă cu imaginea curţii Mănăstirii Moldoviţa, loc în care Alexandru cel Bun împarte sfetnicilor săbii şi hrisoave, semne de împuternicire.

Cruciada românească (episodul 11) Episodul reuneşte mari figuri din Istoria României, aflaţi în slujba creştinătăţii. Sunt prezentaţi Ion Corvin, Vlad Dracul, Ştefan cel Mare, însoţiţi de alţi domnitori ai Valahiei şi Moldovei, adunând oştiri pentru apărarea Crucii, împotriva armatelor turceşti. În fundal este conturat castelul lui Ion Corvin de la Hunedoara şi Cetatea Poenari din Argeş. În plan secundar, precum o nălucă, apare chipul lui Vlad Ţepeş.

Vremea lui Ştefan cel Mare (episodul 12) În prim planul episodului este prezentat un ţăran moldovean, obligat să părăsească munca câmpului şi să-şi topească uneltele, folosite la munca hotarului, pentru a-şi confecţiona arme. Figura care domină episodul este cea a lui Ştefan cel Mare. Acesta este prezentat într-un moment de glorie, în faţa cetăţii din Suceava, înconjurat de armată şi de cler. Ştefan primeşte pe trimişii papalităţii, aceştia din urmă înmânându-i voievodului român o spadă şi titlul de „ostaş al lui Cristos”.

Epoca de pace şi credinţă (episodul 13) Această scenă este amplasată deasupra lojei regale şi-l prezintă pe Neagoe Basarab. Voievodul Ţării Româneşti, Doamna Despina (soţia sa) sunt înfăţişaţi ieşind din biserica de la Curtea de Argeş, ctitorie a lui Neagoe Basarab.

Epoca lui Mihai Viteazu (episodul 14) Mihai Viteazul, realizatorul unirii principatelor pentru o scurtă perioadă de timp, este prezentat ca intrând triumfător în Alba Iulia, domn al Munteniei, Moldovei şi al Ardealului.

Episoade din pictură

Epocile culturale (episodul 15) Începutul culturii române este prezentat prin apelul la imaginile lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. Sunt figurate zidurile cetăţii Târgoviştei, biserica Trei Ierarhi din Iaşi şi biserica mănăstirii Hurez - în faţa acesteia sunt prezenţi zidari, zugravi şi sculptori.

Revoluţia lui Horea, Cloşca şi Crişan (episodul 16) Cei 3 revoluţionari transilvăneni ai anului 1784 sunt prezentaţi călare în faţa bisericii de la Ţebea, înconjuraţi de moţii pregătiţi să lupte împotriva iobăgiei. Gheorghe Lazăr este prezentat ca un element de legătură între cei trei şi mişcarea naţională a lui Tudor Vladimirescu.

Anul 1821. Revoluţia lui Tudor Vladimirescu (episodul 17) Tudor Vladimirescu, aflat în fruntea pandurilor săi, este prezentat în timp ce primeşte un zapis prin care sunt recunoscute drepturile cerute prin Adunarea Norodului. Alături de acesta este vizibil chipul Episcopului Ilarion al Argeşului şi o culă oltenească, simbol al ţinutului de origine al revoluţionarului.

Anul 1848 în Transilvania (episodul 18) Figura centrală a episodului este Avram Iancu. Acesta este înconjurat de oaste, tribuni şi preoţi cu cruci în mâini. Cu toţii purced la câştigarea drepturilor poporului şi la libertate, prin tăişul sabiei.

Anul 1848 în Principate (episodul 19) Tinerii români progresişti din Muntenia şi Moldova, crescuţi în atmosfera Occidentală din Franţa, sunt prezentaţi îmbrăţişându-se cu ţăranii români, într-o atmosferă festivă în care erau ridicate steaguri inscripţionate cu mesajul „Unire şi Frăţie”.

Alexandru Ioan Cuza şi împroprietărirea ţăranilor (episodul 20) Episodul prezintă împroprietărirea ţăranilor, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Alături de figura domnului român este prezentat şi sfetnicul acestuia, Mihail Kogălniceanu.

Unirea principatelor; anul 1859 (episodul 21) Unirea celor două provincii româneşti, unite prin actul de la 1859, este simbolizată în acest episod prin chipurile a două femei, reprezentând Muntenia şi Moldova, îmbrăcate în costumul naţional specific provinciilor.

Carol I şi Războiul Independenţei (episodul 22) Scena prezintă războiul dintre anii 1877-1878 şi pe Carol I călare în mijlocul militarilor, fiindu-i înmânat un steag capturat de la inamic. În episod este prezentă şi figura omului de stat Ion C. Brătianu. În fundal apare silueta podului de la Cernavodă.

Războiul Integrităţii Naţionale 1916 (episodul 23) Tabloul anterior este continuat cu războiul din 1916-1918. Aici sunt prezentaţi soldaţii români ieşind dintr-un adăpost, pornind la atac pe un teren plin de sârmă ghimpată şi cruci de lemn.

Ferdinand I şi România Mare (episodul 24) În acest episod personajele principale sunt primii regi ai României unite, Regele Ferdinand I şi Regina Maria. Aceştia sunt prezentaţi călare, cu haine de gală şi încoronaţi. Aceştia sunt urmaţi de ostaşi români, în mijlocul acestora apărând şi figura generalului Berthelot. Alaiul trece prin faţa a patru femei, îmbrăcate în portul popular al celor patru ţinuturi: România, Transilvania, Basarabia şi Bucovina.

Carol al II-lea. Epoca de consolidare (episodul 25) Tabloul final descrie starea ţării la momentul realizării picturii. Episodul înfăţişează un oraş modern şi pe Regele Carol II împreună cu moştenitorul tronului, Mihai, coborând în mijlocul poporului, pentru a patrona ştiinţa, literatura, arta, munca agricolă şi industria.

Bibiliografie

  • Ionescu, Grigore - Bucureşti. Ghid istoric şi artistic, Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă, Regele Carol II, 1938
  • Celac, Mariana, Carabela, Octavian, Marcu-Lapadat, Marcu - Bucureşti : arhitectură şi modernitate un ghid adnotat, Editura Simetria, 2005, ISBN 973-85821-9-9
  • Greceanu, O. N. - Bucureştii, Bucureşti, Tipografia Cartea medicală, 1929
  • Georgescu, Florian, Cernovodeanu, Paul, Cebuc, Alexandru - Monumente din Bucureşti, Bucureşti, Meridiane, 1966
  • Giurescu, Constantin C. - Istoria Bucureştilor, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1966

Bibliografie recomandată

  • Cândea, Virgil - Ateneul Român. Monografie, Editura Didactică şi Ştiinţifică, Bucureşti, 1976

Note

  1. Bucureşti : arhitectură şi modernitate un ghid adnotat (2005), p. 43
  2. Bucureşti : arhitectură şi modernitate un ghid adnotat. (2005), p. 43
  3. Bucureştii (1929), p. 81
  4. Bucureşti. Ghid istoric şi artistic. (1938), p. 50
  5. numită în actele secolului al XVIII-lea „livedea Văcărescului”, cf. Constantin C. Giurescu în Istoria Bucureştilor (1966)
  6. Bucureştii (1929) pg, 80
  7. Bucureşti. Ghid istoric şi artistic. (1938), p. 49
  8. Monumente din Bucureşti (1966), p. 79
  9. Monumente din Bucureşti (1966), p. 80
  10. http://www.filarmonicaenescu.ro/html/cladire.html
  11. Monumente din Bucureşti (1966), p. 80
  12. Monumente din Bucureşti (1966), p. 79
  13. http://www.filarmonicaenescu.ro/html/fresca.html
  14. http://www.filarmonicaenescu.ro/html/fresca.html
  15. Monumente din Bucureşti (1966), p. 80
  16. http://www.filarmonicaenescu.ro/html/fresca.html
  17. http://fge.org.ro/ateneul-roman/istoric/
  18. Descrierea Ateneului pe situl Filarmonicii George Enescu
  19. Bucureşti. Ghid istoric şi artistic (1938), p. 51
  20. Descrierea Ateneului pe situl Filarmonicii George Enescu
  21. Descrierea Ateneului pe situl Filarmonicii George Enescu
  22. Descrierea celor 25 de episoade îi aparţine lui Grigore Ionescu în Bucureşti. Ghid istoric şi artistic, p. 52-57. Grigore Ionescu a realizat descrierea picturii după explicaţiile autorului basoreliefului, Costin Petrescu