Bătălia de la Chilia (5 – 14 iulie 1484)

Bătălia pentru Chilia (5 – 14 iulie 1484). Atac otoman asupra cetăţii-port Chilia. După redresarea situaţiei în Imperiul Otoman prin întărirea puterii personale, sultanul Bayezid II (1481 – 1512) „reclama vechile posesiuni sau zone de influenţă bizantine” (Ştefan Gorovei), drept pentru care urmărea (ca şi tatăl său) transformarea Mării Negre într-un „lac otoman”.

După căderea cetăţilor genoveze din zonă şi a Mangopului, a venit rândul Chiliei şi Cetăţii Albe. La 30 aprilie 1484, sultanul a proclamat „războiul sfânt” iar pe 22 mai, a pornit din Adrianopol, în fruntea unei forţe militare formată din 200 de nave, pe care erau îmbarcate maşinile de război, artileria şi alimentele, corpul ienicerilor şi timarioţii. Alături de sultan se găseau Iskender paşa, beylerbey-ul Rumeliei, Ahmed Hersekzade paşa, beylerbey-ul Anatoliei şi conducătorul flotei, Mesih paşa.

Sosită la Dunărea de Jos (26 iunie 1484), armata a trecut pe un pod de vase construit la Isaccea şi s-a împărţit în două, un corp a pătruns pe braţul Chilia, celălalt a blocat ieşirea în faţa Cetăţii Albe, în timp ce flota era pe Dunăre. Alături de oştile proprii, Bayezid II a cerut şi vasalilor săi, Vlad Călugărul (1481, 1482 – 1495), domnul muntean (20 000 oşteni) şi Mengli Ghirai I (1479 – 1515), hanul tătarilor crimeeni (50 000 oşteni), să i se alăture.

Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), a retras locuitorii din zonă spre munte, a întărit cetăţile şi şi-a plasat trupele la Obluciţa, în faţa Isaccei, aşteptând atacul otoman. Dar sultanul s-a îndreptat spre Chilia, apărată de pârcălabii Ivaşco şi Maxim, supunând-o asediului (5 – 14 iulie 1484).

Bătălia este relatată într-un act al sultanului, prin care îşi anunţa victoria: „Uneltele de bătaie şi de asalt, instrumentele de luptă şi de măcel fură adunate şi aşezate şi, în timp ce vârfurile săgeţilor şi focurile distrugerii şi ale răzbunării zburau fără încetare şi [cădeau] asupra ghiaurilor desfrânaţi ca picăturile unei ploi iuţi, puştile – cele mici şi mari, … mâncau, din când în când, turnuri…, nemairămânând nici o putinţă de a mai rezista, în sfârşit cetatea fu cucerită”.

Garnizoana cetăţii formată din 400 de oşteni a fost copleşită. Porţile au fost deschise – din ordinul pârcălabilor sau de un trădător –, locuitorii s-au predat, lăsând cetatea la dispoziţia sultanului. Importanţa acesteia pentru Imperiul Otoman este subliniată într-un act al sultanului, care o considera „cheia şi poarta pentru toată Ţara Moldovei şi Ungaria şi cele de la Dunăre”. Peste câteva zile acesta a cucerit şi Cetatea Albă, după care a dispus întoarcerea în imperiu.

Pierderea celor două cetăţi a scos Ţările Române din circuitul comercial european şi a lăsat Moldova fără ieşire la Marea Neagră.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011