Bătălia de la Mărăşti

Bătălia de la Mărăşti (1917)
'		24 iulie - 1 august 1917 Mărăşti		'
Rezultat: Victoria trupelor româno-ruse

Bătălia de la Mărăşti (11/24 iulie – 19 iulie/1 august 1917). Victorie a armatei române împotriva trupelor germane, în vara anului 1917; confruntarea deschide seria celor trei mari bătălii – Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în urma cărora trupele româno-ruse reuşesc să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.

Ofensiva română de la Mărăşti a fost pregătită strategic în lunile mai - iunie, când au avut loc întâlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse. După eşecurile din 1916, se încerca preluarea iniţiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina şi românească în sudul Moldovei, în direcţia Brăilei. Detaliile acţiunii erau cuprinse în „Ordinul de operaţie nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu. Obiectivul Armatei II, căreia se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei. Pentru aceasta Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fâşie pe care era desfăşurată Armata II, lungă de 37 km, între dealul Arşiţa Mocanului şi Răcoasa. Lovitura principală, inclusiv sectorul de rupere, cu o lărgime de 13 km, a fost stabilită la flancul stâng al dispozitivului, împărţit în două sectoare.

Totalul forţelor Armatei II se ridica la c. 50 000 de oameni, împărţiţi în 56 de batalioane şi 14 escadroane. Dotarea tehnică cuprindea, între altele, 228 de tunuri, 448 de mitraliere şi 21 de avioane. Pe timpul desfăşurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călăraşi, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri. Trupele germane şi austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie şi 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri şi sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice. Concomitent cu acţiunea marilor unităţi române a trecut la ofensivă, la flancul stâng al Armatei II, Corpul 8 şi Divizia 3 trăgători Turkestan, din Armata IV rusă, care aveau misiunea de a cuceri vârful Momâia şi satul Ireşti.

Bătălia a început la 11/24 iulie, fiind precedată de un bombardament puternic asupra poziţiilor inamice, distrugerile produse facilitând ofensiva trupelor de infanterie. Sunt eliberate mai multe sate, între care şi Mărăşti, amenajat de adversari ca un puternic centru defensiv. Până la sfârşitul zilei, Armata II a rupt frontul inamicului pe o lărgime de 10 km. Şi în ziua următoare, 12/25 iulie, ofensiva a continuat cu vigoare, fiind eliberate, între altele, localităţile Câmpuri, Vizantea Mănăstirească, Roşculeşti, Răcoasa.

Avântul ofensiv al armatei române este frânt în urma victoriei trupelor austro-ungare din Galiţia, împotriva trupelor ruse. În faţa pericolului care venea din nord, întreg dispozitivul tactic din estul şi sudul Moldovei este regândit, o parte a trupelor fiind dirijate către nord.

Totuşi, Alexandru Averescu a mai ordonat o şarjă ofensivă în zilele de 13/26 – 14/27 iulie, forţând inamicul să-şi continue retragerea pe toată lungimea frontului. În seara zilei de 14/27 iulie, Marele Cartier General dispune ca Armata II să se oprească pe aliniamentul atins, asigurând valea Trotuşului. Gen. Averescu mai execută două acţiuni locale, în perioada 15/28 iulie – 19 iulie/1 august, având ca scop îmbunătăţirea aliniamentului atins prin cucerirea Cornului Măgurii şi a Măgurii Caşinului.

Prin ofensiva de la Mărăşti, frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de c. 30 km şi o adâncime de c. 20 km, fiind eliberate 30 de localităţi. Pierderile proprii s-au ridicat la 1 466 de morţi (între care 37 ofiţeri), 3 052 de răniţi (73 de ofiţeri) şi 367 de dispăruţi, iar cele provocate inamicului au constat în câteva mii de morţi, 2 793 de prizonieri (între care 23 de ofiţeri) şi un impresionant material de război (40 de tunuri, 30 de mortiere, 22 de mitraliere etc.).

Urmările victoriei de la Mărăşti au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareşalul August von Mackensen schimbând direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, mai spre nord-vest, în zona Focşani-Mărăşeşti. Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece gen. Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele armate pe noua direcţie de atac.

Victoria de la Mărăşti a fost o adevărată capodoperă de artă militară şi a probat calităţile de comandant ale lui Alexandru Averescu, care îşi nota în jurnalul său că „Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, când în acea zi, pentru întâia dată, armata sa tânără, care-şi primise botezul de sânge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvântului, adică victorie ofensivă şi definitivă”. Moralul populaţiei, zdruncinat după eşecurile din 1916 şi afectat de condiţiile grele de viaţă, era ridicat, între alţii, de scriitorul Mihail Sadoveanu, care arăta că „Bătălia de la Mărăşti va trece în istoria noastră ca o operă serioasă şi solidă de artă militară. Toată dezvoltarea ei a fost prevăzută şi s-a executat după planul iniţial. Cel din urmă soldat a ştiut unde merge şi şi-a făcut datoria. Artileria a dovedit o preciziune înspăimântătoare. Ofiţerii germani prinşi au trebuit să se plece, arătându-şi toate omagiile”.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011