Bătălia de la Sânpaul (9 iulie 1575)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Bătălia de la Sânpaul (9 iulie 1575), dintre Ştefan Báthory, principele Transilvaniei (1571 – 1575) şi pretendentul tronului, Gaspar Békés.

La alegerile din 1571, Békés a pierdut conducerea Transilvaniei, în favoarea lui Ştefan Báthory. Aşteptându-se la un conflict de proporţii, noul principe începe o politică centralizatoare: întăreşte cetăţile, acordă privilegii saşilor, reorganizează armata, creând un corp de 1.000 de mercenari, întreţinut din contribuţia saşilor, aflat la dispoziţia principelui. Organizează unităţile de dărăbani roşii, ale secuilor, iar nobililor le impune să se prezinte la oaste, pe cheltuială proprie.

Gaspar Békés, retras la Făgăraş, încearcă să atragă de partea sa pe saşi şi secui şi propune împăratului austriac, Maximilian II (1564 – 1576), să înceapă o acţiune de îndepărtare a lui Ştefan Báthory (februarie 1572).

Din toamna anului 1573, Békés primeşte ajutor financiar de la imperiali, promiţându-i-se şi ajutorul unor nobili maghiari. Principele interceptează corespondenţa acestuia cu Viena şi cere ajutor otomanilor. Ocupă toate cetăţile aflate sub autoritatea lui Békés, inclusiv Făgăraşul, obligându-l pe răsculat să fugă la Caşovia (Košice). Dieta, întrunită la Mediaş (15 octombrie 1573), îl declară trădător şi dispune confiscarea averii sale. Încercarea de a-i atrage pe otomani de partea sa a da greş, obţinând doar promisiunea că aceştia nu vor interveni direct. Békés recrutează mercenari de pe cuprinsul Imperiului Habsburgic, folosind banii trimişi de împărat, şi, în iunie 1575, părăseşte Caşovia şi se îndreaptă spre Transilvania. Îi atrage pe secuii din scaunele Ciuc, Gheorgheni şi Caşin, cu promisiunea că le va restabili libertăţile, şi porneşte spre Alba Iulia. Ştefan Báthory cere ajutor beylerbey-ului de Timişoara şi domnului muntean Alexandru II Mircea (1568 – 1577), care-i trimit oşti. Apoi convoacă stările pentru a începe pregătirile de luptă. Gaspar Békés face o greşeală de tactică: în loc să-l atace pe principe la Alba Iulia, unde acesta se afla fără forţe suficiente, înaintează spre Târgu Mureş, unde-l aşteptau cei 2.000 de secui, dându-i astfel posibilitatea de a se întări. La 9 iulie 1575, cele două oşti s-au întâlnit la Sânpaul, pe Mureş. Aflat în inferioritate, Békés este învins. Fugit din ţară, este considerat trădător şi toate averile sale sunt confiscate.

Ştefan Báthory, sprijinit de Imperiul Otoman, ocupă tronul Poloniei (decembrie 1575), iar pe tronul de la Alba Iulia, în calitate de voievod, este numit principe fratele său, Cristofor Báthory (1576 – 1581).

Bibliografie orientativă

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011