Bătălia de la Smârdan (12/24 ianuarie 1878)

Bătălia de la Smârdan [Bulgaria] (12/24 ianuarie 1878). Operaţiune militară iniţiată de armata română pe teatrul de război din Balcani, în vederea înfrângerii ultimelor rezistenţe otomane de pe direcţia Vidin-Belogradčik.

Înfrângerea otomanilor la Plevna (30 august/11 septembrie - 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a provocat mutaţii în strategiile ofensive ale armatelor aliate. Astfel, trupele ruseşti s-au îndreptat spre Adrianopol, în timp ce armata română primise misiunea de a contracara ofensiva detaşamentelor de oaste otomană, care acţionau în partea nord-vestică a Bulgariei. Intenţia trupelor române de a cuceri Vidinul a presupus o reevaluare a situaţiei, deoarece cetatea beneficia de suportul a trei puncte de rezistenţă, bine întărite, precum cele de la Smârdan, Inova şi Capitanovcea.

Comandantul corpului armatelor române, generalul Mihail Cerchez, decide atacul asupra Smârdanului, considerat punctul central în supunerea Vidinului. Acesta l-a însărcinat pe locotenent colonelul Ioan Cotruţ cu lansarea atacului. Potrivit instrucţiunilor privind atacul, operaţiunea urma să se declanşeze după încheierea celei de-a treia salve a bateriilor de artilerie şi presupunea înaintarea regimentului 6 linie până la semnalul stabilit. Maiorul Ulescu şi companiile 7 şi 8 ale batalionului său înaintează prin zăpadă, reuşind să atingă aliniamentul pedestrimii turceşti. Efortul dorobanţilor este dublat de şarja de cavalerie a regimentului 8 călăraşi din escadronul Suceava. Profitând de intensitatea atacului de cavalerie, maiorul Ulescu îşi conduce oamenii asupra parapetelor. Soldaţii otomani se retrag din dispozitiv, încercând o scurtă tentativă de repliere în localitatea Smârdan. Sub directa comandă a locotenent colonelului Ioan Codruţ, regimentul 6 începe lupta la baionetă. Descoperirea celei de-a doua redute a provocat dublarea eforturilor militare, maiorului Ulescu revenindu-i misiunea de a înfrânge şi acest al doilea punct al fortăreţei Vidinului.

Datorită iscusinţei dovedită de locotenent colonelul Ioan Cotruţ în organizarea atacurilor, către sfârşitul zilei, românii au încheiat cu succes şi operaţiunea de cucerire a Inovei, ultima redută otomană. Pierderile armatei române au fost semnificative, un număr de c. 600 de militari morţi şi răniţi. „Victoria de la Smârdan câştigată în ziua de 12 ianuarie este una dintre cele mai frumoase ale României. În acea zi, drapelul ţării, fâlfâind pe întăriturile de la Smârdan, a dat corpului de vest completarea investimentului Vidinului până la Ceiselo şi Dunăre. Luptători din acea zi, România vă admiră.” ("Monitorul oastei")

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011