Bătălia de la Timişoara (15 iulie 1514)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Bătălia de la Timişoara (15 iulie 1514). Conflict armat între răsculaţii transilvăneni şi oastea voievodului Ioan Zápolya (1510 – 1526).

Papa Leon X (1513 – 1521) a lansat un apel la cruciada antiotomană, idee susţinută şi popularizată de arhiepiscopul de Strigoniu, Toma Bakócz. La chemarea primatului s-au înrolat mulţimi de oameni, din toate categoriile sociale, în special ţărani şi orăşeni săraci, care întrevedeau în cruciadă o şansă în ameliorarea situaţiei în care se aflau. În perioada 16 aprilie – 24 aprilie 1514 s-au strâns pe Câmpia Rákos, de lângă Buda, în jur de 40 000 de oameni, în fruntea cărora a fost numit comandant nobilul secui Gheorghe Doja. Alături de aceasta, s-au format şi alte tabere, la Alba Regală, Kalocsa, Oradea şi în alte oraşe transilvănene. Speriaţi de eventualitatea înarmării ţăranilor şi, mai ales, din cauza reducerii mâinii de lucru, nobilii au cerut măsuri pentru stoparea acestui fenomen. Toma Bakócz a hotărât dizolvarea oastei de la Buda şi le-a cerut oamenilor să se întoarcă la casele lor, în caz contrar vor fi excomunicaţi.

Rezultatul a avut un efect contrar aşteptărilor, cei mai mulţi s-au răsculat împotriva autorităţilor, iar Gheorghe Doja a trecut de partea răsculaţilor, organizându-i ca pe o oaste profesionistă. Aceasta a fost împărţită în trei grupuri: unul, condus de Ambrosiu Szálereszi, rămâne la Rákos pentru a supraveghea oastea nobiliară, altul, împărţit la rândul lui în trei, este trimis în nord şi sud pentru a răscula ţărănimea, iar cel mai important, la comanda căruia se aflau fraţii Gheorghe şi Grigore Doja, trece Tisa şi pătrunde în Transilvania.

Aici, oastea urmează trei direcţii: spre Crişul Alb şi văile Mureşului şi Someşului. Primele forţe nobiliare sunt înfrânte de către fraţii Doja, la Apateu, Nădlac şi Cenad (episcopul Nicolae Csáki şi comitele Petru Ravazdy sunt ucişi în chinuri). În mai – iunie 1514 sunt cucerite localităţile din Vestul Transilvaniei: Szeghed, Cenad, Nădlac, Şiria, Lipova şi Arad, iar preotul Laurenţiu Mészároş ocupă Clujul, Turda, Dej sau Bistriţa. Toată Transilvania a fost cuprinsă de revolte ale nemulţumiţilor.

Nobilii s-au repliat în jurul voievodului Ioan Zápolya, care pregăteşte armata. Doja, aşteptându-se la o confruntare cu oastea Transilvaniei, îşi aşază oastea între Lipova şi Timişoara. Răsculaţii au început asediul Timişoarei, bombardează zidurile şi încearcă să abată cursul râului Bega cu ajutorul unor şanţuri. Cetatea, comandată de comitele Ştefan Báthory, rezistă. Armatele nobiliare se repliază şi înconjoară pe asediatori. În ziua de 15 iulie 1514 se dă lupta hotărâtoare. Detaşamentele ţărăneşti, conduse de fraţii Doja şi Laurenţiu Mészároş, atacă, dorind să iasă din încercuire, dar, inferioare numeric şi prost echipate, sunt nimicite de cavaleria lui Zápolya.

Cu excepţia conducătorilor, toţi prizonierii sunt ucişi. Gheorghe Doja şi ceilalţi comandanţi sunt executaţi, la 20 iulie 1514, în chinuri. Cele mai importante urmări ale acestei mişcări au fost reactualizarea înţelegerii naţiunilor privilegiate, Unio Trium Nationum, şi legarea ţăranilor de glie, prin Tripartitum-ul lui Ştefan Werböczi.

Evenimentele din 1514 au slăbit mult Regatul Ungariei, el nu a mai putut face faţă atacului otoman şi, în bătălia de la Mohács (1526), armata a fost zdrobită şi statul desfiinţat (1541).

Bibliografie orientativă

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011