Bătălia din Pocuţia (1490, 1491)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Atacuri asupra ţinutului Pocuţia [Ucraina] (1490, 1491), întreprinse de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), împotriva Poloniei, pentru recuperarea Pocuţiei (ţinutul dintre râurile Prut şi Ceremuş).

După moartea regelui Ungariei, Mathias Corvin (1458 – 1490), se deschide problema succesiunii la tron. Candidaţi sunt cei doi fii ai regelui polon, Cazimir IV (1447 – 1492), Vladislav (regele Boemiei) şi Ioan Albert. Cel de-al doilea cere ajutorul domnului Moldovei, căruia îi promite Ţara Românească. Ştefan refuză şi, sesizând importanţa momentului creat de conflictul celor doi fraţi, încearcă să recupereze Pocuţia.

În vara anului 1490, un oarecare Muha, „răsculatul moldovean” (Cronica Mănăstirii Hustânskaia), în fruntea a 10.000 de ruteni şi români pradă ţinutul Pocuţiei. Mişcarea, organizată sau nu de Ştefan cel Mare, a fost înfrântă la Rohatyn de starostele de Halici, Nicolae de Chodcze. Însă, încă „din aug. 1490, la Toruń se ştia că oastea domnului Moldovei luase deja Colomeea şi cetatea Haliciului şi asedia Sniatynul” (Ştefan Gorovei). Muha a fost dus la Suceava şi pus sub protecţia domnului, de unde va fi trimis într-un nou raid, în anul următor.

Despre acţiunea din Pocuţia aflăm şi din răspunsul oficial primit de un sol al Moldovei, aflat în trecere prin Polonia, în care se relatează despre nemulţumirea faţă de atacul „pe neaşteptate, în chip războinic” şi faptul că au „năvălit violent în vreo câteva cetăţi, în număr de patru sau cinci, pe care luându-le, au omorât pe toţi cei găsiţi acolo şi pe unii i-au decapitat şi chiar cetăţile şi multe alte bunuri de-ale noastre le-au ars în foc şi multe alte cruzimi au săvârşit”.

În 1491, Muha este „pus să intre din nou în ţara Rusiei. Atunci el a cuprins iarăşi ţara către Halici” (Cronicile slavo-române). Acţiunea viza, ca şi prima dată, distrugerea fortificaţiilor, capturarea de prăzi însemnate şi luarea în captivitate a unor oameni (pentru a-i strămuta în Moldova, în locuri cu puţină populaţie, acordându-le mai multe drepturi). În noiembrie 1491, Mihail Buczacki, îl prinde pe Muha (Andrei Barula, după alte surse), stopând astfel expediţia moldovenilor.

Alte incursiuni vor avea loc şi în anii următori, când Ştefan a iniţiat trei expediţii în Podolia, conduse de fiul său Alexandru. Relaţiile dintre cele două state se vor reglementa în urma marii bătălii de la Codrii Cosminului şi a tratatului încheiat în 1499, care consacra dreptul lui Ştefan cel Mare asupra Pocuţiei.

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011