Balaci

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Balaci

Comuna Balaci
Judeţul Teleorman (TR)
Stema-comunei-balaci-teleorman.png
Populaţie 228 locuitori

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Balaci este un sat în judeţul Teleorman, centru administrativ al comunei Balaci.

Istorie

Preistorie

Teritoriul actual al satului Balaci a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Dovada o face descoperirea în anumite locuri ale satului a unor relicve istorice. În partea de nord a satului, lângă baltă, în timpul construirii şoselei Rosiori-Costeşti, în anul 1870, într-o măgura(tell) neolitică (cultura Gumelniţa) din baltă, în timpul săpăturilor făcute de D.C.Butculescu în 1871-1872, au fost descoperite greutăţi de lut ars, fragmente ceramice şi figurine din os aparţinând culturii Gumelniţa. Multe din obiectele descoperite, avându-le în dublu, sau în mai multe exemplare le-a dăruit vărului său Cesar Bolliac în anul 1872. La 29 iunie 1929, Maria Glagoveanu, fiica lui D.C.Butculescu, solicită în numele ei şi a celorlalţi moştenitori, preşedintelui Comisiei de valorificare a colecţiei Butculescu suma de 1.500.000 lei –colecţia valorând 3-4 milioane lei. Conform listei de inventar prezentate, colecţia alcătuită din 1088 piese, are şi 100 obiecte eneolitice(cultura Gumelniţa) găsite la Măgura din Balaci-Pădăresti.

Într-un alt loc situate la capătul de est al valului de pământ ce începe din dreptul pârâului Burdea, în punctul numit ,,Dul” au fost găsite fragmente ceramice Latene, zgură şi pământ (lipitură) ars de origine dacică în urma cercetărilor arheologice făcute de I.Spiru. În partea de sud a satului, cătunul Hodorog pe malul drept al pîrâului Burdea se găseşte o măgură în care s-au găsit diverse resturi de ceramică, vârfuri de săgeţi din silex, cărămizi arse, greutăţi folosite pentru ţesut şi la plasele de pescuit, etc. Acestea aparţin culturii Gumelniţa (2800-1900 i.e.n). Descoperirile au fost întâmplătoare, fără a se deschide un şantier arheologic.

În anul 1965, săpând în măgura din Hodorog pentru a-şi lua pământ de făcut ţeste, locuitorul Năstase Cârstoiu(al Paraschivii) descoperă cu totul întâmplător o brăţară spiralată din aur şi o diademă (panglica care se pune pe frunte, din aur, netedă, cu două orificii la capetele sale), asemănătoare cu cele greceşti vechi. Specialiştii din timpul regimului Ceauşescu au considerat că acestea provin de la popoarele migratoare, cu toate că acestea s-au descoperit într-o măgură cu resturi ceramice şi din os aparţinând culturii Gumelniţa. Astăzi, „diadema”se numeşte Pectoral şi este datată în Mileniul 5 î.Hr. Acestea sunt expuse la Muzeul de Istorie al României (Tezaurul istoric), sub numele ,,Tezaurul de la Balaci”.

În anii 1970, în timp ce se afla la săpat pe dealul islazului din Hodorog, locuitorul Anton Georgescu a descoperit trei monezi de argint pe care le-a predat autorităţilor.

Legenda cneazului Balacico

Primele atestări documentare ale satului Balaci se leagă de familia boierească Bălăceanu. Hasdeu aminteşte în dicţionarul său despre o poemă sârbească în care este amintit Balacico-voevod din oraşul Letian, un uriaş din capul căruia ies flăcări şi furtuni şi care este cel mai periculos duşman al sârbilor, adică nu e sârb el însuşi şi nici bulgar căci vorbeşte cu dispreţ despre bulgari. Tot Hasdeu aminteşte despre existenţa legendară a cneazului Balacico-Bălăceanul. Acesta trăia pe la anul 1280 în Ţara Românească, lângă Dunăre şi neamul său era din vechea castă a Basarabilor. El a murit într-o luptă legendară. Câteva balade sud-dunărene închinate craiului sârb Ştefan Milutin (1282-1321) amintesc despre ,,cneazul vlah” de la Balaci, căzut eroic la 1283 sau 1284, într-o luptă dată pe malurile Drinei(Serbia). Potrivit baladelor amintite, ţarul Milutin a cerut în căsătorie şi apoi a luat de soţie pe fiica voievodului muntean Litovoi sau Litean. O neînțelegere ivită între ţarul Milutin şi mireasă l-a determinat pe voievodul muntean să trimită o expediţie punitivă, împotriva acestuia, condusă de ,,Bojboda” Balacko de la Balaci.

Sunt trei variante sârbeşti şi una bulgară, ,,Regele Smeletin”, care descriu episoadele acestei expediţii care s-a sfârşit cu moartea cneazului din Balaci. Într-una din aceste variante se menționează că Balacko purta trei capete. În cronica arhiepiscopului Danilo de la curtea lui Milutin se pomeneşte despre o astfel de expediţie militară, care s-a terminat cu moartea căpeteniei ei, pe care-l numeşte ,,cap-negru”. Cele trei capete negre(de arapi) sau arabi, sunt stemele heraldice ale Basarabilor şi probabil cneazul Bălăceanul provine din familia Basarabilor şi deci este înrudit cu voievodul muntean Litovoi. S-ar părea că acesta avea moşii în zona Mehedinţi, aproape de Dunăre(lângă graniţa cu Serbia). Dacă luăm în considerare faptul că există o localitate Balaci în nordul Olteniei, între judeţele Gorj şi Vâlcea, nu departe de Tismana, atunci s-ar putea spune că Balacico ar proveni din această parte a ţării, mai târziu familia acestuia primind terenuri în Teleorman, odată cu unificarea cnezatelor şi voievodatelor din Ţara Românească, în timpul lui Alexandru Basarab I (1310-1363) şi victoriei împotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou şi tătarilor.

Sub stăpânirea Bălăcenilor

Familia Bălăcenilor îşi construieşte reşedinţa pe un deal în apropierea satului Pădureţi, şi acolo înfiinţează un sat numit Balaci, după numele lui Balacico şi în amintirea vechiului sat Balaci. În jurul bisericii din Pădureţi construieşte o mănăstire, ajutată de domnitorul Radu II Basarab (1378-1384), cel care a construit şi mănăstirea din Câmpulung-Muscel. Mănăstirea din Pădureţi era pe malurile râului Burdea, înconjurată de pădure, ascunsă ochilor străinilor. Biserica refăcută se păstrează şi azi în cătunul Sărăcani (noua denumire a Pădureţiului). Tradiţia familiei Bălăceanu, aminteşte de existenţa în vremurile lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), a căpitanului Constantin ,,ot”(de la) Bălaci, care a fost căpitan în oştile lui Mircea Vodă. Acesta este considerat oficial drept întemeietorul neamului Bălăcenilor de către episcopul Gherasim Rătescu al Buzăului, care pe la începutul veacului al XIX-lea, în timpul ,,zaverei” din 1821, a întocmit prima genealogie (,,funie”) a Bălăcenilor.

Deşi familiile Bălăcenilor şi-au extins moşiile şi casele în judeţele Argeş, Olt, Dîmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Vlaşca, Teleorman şi în orașul Bucureşti, moşiile din Balaci şi din jurul satului Balaci au fost mereu stăpânite în devălmăşie de familiile Bălăcenilor ca o recunoaştere a locului lor de origine.

Vechile drumuri comerciale

În partea de sud a satului Balaci, prin Dobroteşti, Zîmbreasca, Ciolăneşti, Tătărăşti de Jos, Baciu, Talpa, Bolintin, Bucureşti trecea vechiul drum al Olacului care făcea legătura dintre Craiova-Slatina- Bucureşti, având han[releu] de poştă la Tecuci. Acest han de poştă aparţinea şi drumului Piteşti-Urluieni-Tecuci-Dobroteşti-Roşiorii de Vede-Turnu Măgurele. Olac derivă de la cuvântul turcesc ,,ulac” care înseamnă ,,curier”. Drumul Olacului, destul de vechi, este amintit în anul 1833, în ,,Indicativul curselor poştale din Europa” alcatuit de Siegmenger, funcţionar la ,, Administraţia Poştelor din Prusia” ca făcând parte din traseul numărul 2, care pleca din Bucureşti, trecea prin Baciu, Balaci, Tecuci către Slatina, Balş, Craiova, Caransebeş, Lugoj, etc.

În anul 1815, Dionisie Fotino, aminteşte de căpitănia Balaciului, una din cele şapte căpitănii ale judeţului Teleorman. Pe harta lui Specht din anii 1790-1791, Balaciu este trecut cu 45 case, iar în catagrafia din 1810 cu 86 case. Mai târziu, în 1835, Ditmars amintește 42 gospodării în Balaci şi 20 gospodării în Pădureţi. În Extract sunt trecute 46 familii. În secolele XVIII-lea şi XIX-lea, în Balaci apar ca proprietari de moşii Mihai Racoviţa, Iordache Creţulescu, Golescu, Greceanu, obţinute probabil prin căsătorii, cumpărări de moşii sau donate de domnitor. Aceştia la rândul lor vând moşiile unor greci, sau altor boieri parveniţi, deoarece apar alte nume de proprietari sau arendaşi ca Naum Romniceanu, G.Pietraru, Ioan G. Slăvescu, Kalinderu, etc.

Organizarea administrativă

În secolul al XVIII-lea, în urma împărţirii administrative făcută de Constantin Mavrocordat, judeţul Teleorman este împărţit în zece plase. Împărţirea a avut ca normă cursurile râurilor ce serveau ca limită naturală. Din plasa ,,Mijlocul de Sus” alături de Balaci, făceau parte şi satele Palanga, Strâmbeni, Râca Veche, Râca Nouă, Miroşi, Căţeleşti, Dobroteşti, Tecuci, Siliştea, Merişanii şi Zîmbreasca.

În Istoria vechii Dacii a lui Dionisie Fotino se menţionează că în anul 1785, satul Balaci făcea parte din plasa Cotmenei.

După anul 1800, judeţul Teleorman se împarte în 5 plase: Cotmenei, Teleormanul, Mijlocul, Târgului şi Marginea. În anul 1832 satele Balaci, Pădureţi, Căţeleşti şi Tecuci făceau parte din plasa Mijlocul, plasă compusă din 30 de sate. În anul 1832 în urma unei recensământ al satelor din judeţ satul Balaciu are 41 familii, satul Pădureţi 40 de familii, Căţelesti 41 de familii şi Tecuci 128 de familii.

Prin altă reorganizare administrativă, Balaci devine reşedinţa plăşii Teleormanul care se împărţea în cinci subplase ce cuprindea 33 de sate cu 59 cătune pe o suprafaţă de 85.580 ha în anul 1835, iar satul Balaci apare împreună cu Pădureţi şi Tecuci cu Căţeleşti. Deşi aceste date sunt aproximative şi nu redau exact numărul populaţiei, după stabilirea resedinţei de plasă în Balaci, numărul locuitorilor se măreşte.

Pe itinerarul misiunii G.R.Sabatier căpitan de geniu şi J.Desaint căpitan, în anul 1848 sunt amintite numeroase sate printre care şi Balaci cu o mie de locuitori. În anul 1828, într-un rezumat al bâlciurilor din judeţul Teleorman este amintit şi bâlciul de la Sfântul Petru şi Pavel la Balaci. În iulie-august 1848, satele Pădureţi, Căţeleşti şi Balaci depun jurământul pe Constituţia revoluţiei paşoptiste.

După anul 1821, în timpul ocupaţiei otomane în principate, obligaţiile ţărănimii se agravează prin abuzurile şi jafurile săvârşite de turci şi dregătorii pământului. Reducerea simţitoare a numărului vitelor de tracţiune a atras după sine necultivarea unor întinse suprafeţe de pământ. În asemenea condiţii mizeria ţărănimii s-a agravat, foametea şi bolile au secerat mii de vieţi. În timpul foametei din iarna 1822-1823, locuitorii din judeţele Teleorman, Vlaşca şi Olt au fost nevoiţi, din lipsă de cereale, să mănânce coajă de copac. Pe tot cuprinsul judeţului se lua dijma din semănături, zeciuiala din vin, din douăzeci de vedre una, iar din fân câte trei până la şapte lei, şi douăzeci parale de casă. Se lua, ,,cu învoire de obicei” câte patru până la şase parale de porc, câte două parale de oaie şi câte două parale de stup.

Articolul 140 din Regulamentul Organic prevedea ca satele principatelor să fie aliniate, adică sistematizate, fiecare familie având dreptul la 400 stânjeni pătraţi cuprinzând curtea cu împrejmuiri, grădina de legume. Acest lucru s-a făcut cu greutate şi în satul Balaci, deoarece unii moşneni s-au adunat pe părţile altor moşneni din vatra satului, care pretindeau clacă. Ei refuzau şi ofereau loc pentru loc. Cei cu terenuri pe care se afla vatra satului nu acceptau. S-a hotărît ca moşnenii să rămână pe părţile altora numai printr-un acord reciproc. Astfel aşezarea satelor la linie nu însemna stricarea tuturor caselor din sat sau mutarea satului întreg, nici înşirarea tuturor caselor satului într-un rând sau două rânduri de case în lung, una lângă alta, ci o strângere generală a caselor fiecărui sat la un loc, deoarece casele erau răsfirate pe întindere mare. Cu această ocazie locuitorii satului Pădureţi, care aveau casele în jurul Bentului şi spre baltă, trec dincolo de râul Burdea în actualul cătun Sărăcani.

Pe harta judeţului Teleorman întocmită în anul 1865 de către maior D.Papasoglu, sunt menţionate satele Tecuciu, Balaciu, Pădureţi şi Căţeleşti din plasa Teleormanu, precum şi drumurile Craiova –Bucureşti; Piteşti-Tecuci-Dobroteşti-Roşiori de Vede. În anul 1865 se introduce linia de telegraf Turnu Măgurele-Roşiori de Vede-Ciolăneşti-Zîmbreasca-Balaci, iar în 1872 apare un serviciu de poştă bine organizat cu oficii poştale în Turnu Măgurele, Alexandria, Roşiorii de Vede, Zimnicea, Lunca şi Balaci. Pe harta poştelor din Principatele Moldova şi Muntenia întocmită de Poşta austriacă în anul 1848, revăzută în anul 1854 sunt trecute drumurile Piteşti-Costeşti-Urluieni-Tecuci-Ruşii de Vede şi Slatina-Şerbăneşti-Tecuci-Ciolăneşti-Talpa-Baciu-Bucureşti.

Participarea la Războiul de Independență

În timpul războiului de independenţă din anii 1877-1878, apar referiri la sprijinirea frontului, de cetăţeni din satul Balaci. Astfel, prin telegrama nr.3502, subprefectul plăşii Teleormanu îl înştiinţează pe prefect că domnul George Pietraru, arendaşul moşiei Balaciu, care cu ocaziunea trecerii prin această plasă a armatei, Divizia IV militară activă de sub comanda domnului colonel Borănescu, a oferit junice, una chilă ovăz, mai multe care cu fân şi paie. La 26 mai 1877, prefectul raportează Ministerului de Interne despre aceste donaţii.O serie de soldaţi din Balaci, aparţinând Regimentului 5 Dorobanţi au luptat la Griviţa. Dintre aceştia pe 7.10.1877, au căzut luptând la Griviţa 2, soldaţii Stefan Marin şi Ion Niţă.

În România independentă

Până în anul 1870, comuna a purtat numele de Balaci-Pădureţi, fiind unită cu satul Surduleşti până în anul 1876. În anul 1897 apare la Bucureşti Dicţionarul Geografic, Statistic, Economic şi Istoric al judeţului Teleorman, scris de Pantele Georgescu, lucrare premiată de Societatea Geografică Româna, în şedinţa sa din 3 martie 1897. Referindu-se la localitatea Balaci, autorul menţionează următoarele: „Comuna Balaci are o populaţie de o mie o sută treizeci locuitori dintre care o mie o sută douazeci şi cinci sunt români, trei greci, doi bulgari, un sîrb. Din aceştia 265 sunt capi de familie, contribuabili 243. Are 2 biserici cu 2 preoţi şi 4 cântăreţi. Are şi o şcoală frecventată în anul şcolar 1889-1890 de 32 elevi. Teritoriul comunei ocupă o suprafaţă de 3280 ha, dintre care 2560 ha aparţin mai multor proprietari, cei mai importanţi fiind Ghiţă Ioan cu 800 ha, G.Pietraru, dr. Romniceanu şi alţii. Locuitorii împroprietăriţi sunt 156 pe aproape 720 ha. Terenul este puţin deluros şi nu tocmai productiv. În partea dinspre sud-vest se află o pădurice sau branişte întinsă pe 5 ha proprietate particulară. Se cultivă grâu, porumb, rapiţă. Locuitorii cam sărăcăcioşi se îndeletnicesc cu agricultura. Ei sunt serbezi şi bântuiţi de diferite boale precum ( frigurile, vărsatul, pelagra, etc.). În anul 1890 exista un număr de 4449 vite dintre care 785 vite cornute mari, 194 cai, 25 măgari, 3420 oi şi 205 porci. Bugetul comunei este de 3735 lei la venituri şi 4482 lei şi 16 bani la cheltuieli. Pe teritoriul comunei se ţine bâlci la 29 iunie al fiecărui an. Are de asemenea un oficiu telegrafic. Companiile I şi II din regimentul 28 dorobanţi staționează aici.”

Pantele Georgescu aminteşte doar date statistice care reflectă zguduitoarea realitate socială. Locuitorii satului munceau pe moşiile proprietarilor, primind doar o mică parte din produsele cuvenite care se terminau în timpul iernii, ţăranii fiind nevoiţi să apeleze la ajutorul arendaşilor. Dacă luăm ca exemplu pe arendaşul Ioan Gh. Slăvescu, care arendase moşia dr. Romniceanu, şi pe care munceau locuitorii cătunului Sărăcani, vom constata următoarele: Se da ţăranului 6 pogoane pe care le muncea în parte cu arendaşul. Se mai dă ţăranului încă 6 pogoane pe care trebuia să le muncească cultivând 4 pogoane cu grâu şi 2 cu porumb. Recolta de pe aceste ultime 6 pogoane o lua arendaşul. La cele 6 pogoane muncite în parte, ţăranul mai trebuia să facă anual trei zile cu carul corvezi şi 6 zile cu mâinile(clacă). De asemenea ţăranul era obligat să dea arendaşului trei pui de găină, zece ouă, muşchiul şi limba porcului. Arendaşul mai primea şi o parte din zece (zeciuiala), din grâul ce-i rămânea ţăranului. Tot atunci, satul Pădureţi, care devenise cătun al comunei Balaci îşi schimbă denumirea în Sărăcani. Oamenii erau destul de săraci datorită lipsurilor materiale. Impozitele le încasa un perceptor pe nume Filip. La plata impozitelor intervenea adesea şi arendaşul Slăvescu care ȋi spunea perceptorului lasă oamenii măi Filipe, că sunt sărăcani. N-au nici după ce bea apa. Prin repetarea cuvântului le-a rămas numele sărăcani, iar cătunul a preluat acest nume.Acest cătun a avut şi biserică proprie construită de către familia Bălăcenilor, dar care a fost deteriorată de-a lungul anilor. Locurile arabile din comuna Balaci, după recoltarea cerealelor, sunt păscute în devălmăşie de toţi locuitorii. Pînă şi viile, după ce li s-a luat strugurii, sunt stăpânite în devălmăşie. De asemenea balta este stăpânită în felul următor: cel care are teren pe lângă baltă, de obicei are cam aceeași suprafaţă şi în baltă. Dacă cineva are nevoie de trestie sau papură, merge şi taie de oriunde fără să întrebe. Fiecare taie cât are nevoie pentru nevoile sale personale şi nu mai mult. De asemenea poate de exemplu, ca cineva să se ducă pe baltă şi să-şi pună garduri de trestie pentru prins peşte. Poate să meargă şi femeile cu cânepa la topit, oriunde i se pare c-ar fi apa mai bună din rîu sau baltă.

În anul 1886 s-a construit calea ferată Costeşti-Roşiorii de Vede, având staţie la Balaci. Odată cu pătrunderea capitalului în agricultură, apar în sate şi primele bănci, aşa zisele bănci populare la care capitalul este format din cotizaţii, cu dobânda 8-12% la membrii şi 10-15% la nemembri. Deponenţilor le reveneau o dobândă spre fructificare de 5-9%. La Balaci se găsea banca ,,Sf. Nicolae” ȋnfiinţată în 1903 cu un capital de 2453,55 lei. Ţăranii lucrau cu inventar agricol propriu şi acela foarte rudimentar. Căruţa, rotilele şi plugul erau din lemn. Plugului i s-a adăugat mai târziu un brăzdar de fier.

Răscoala de la 1907

Având numeroase datorii, ţăranii se răsculau. Manifestările sporadice de nemulţumire împotriva proprietarilor de pământ şi slujbaşilor lor: arendaşi, vătafi, vechili erau reprimate cu brutalitate, cu ajutorul jandarmilor. În anul 1907, aflând că în alte sate ţăranii s-au răsculat, unii locuitori ai satului Balaci se solidarizează cu cei revoltaţi, aderând şi ei la răscoală. O parte din ţărani , în frunte cu Panait Ciobanu, Guţă Stavarache, Gheorghe Anuţa şi Soare Ţurlan au plecat în Gara Balaci, să distrugă calea ferată, ca să nu poată fi trimisă armata împotriva celor răsculaţi din Teleorman şi să nu fie transportaţi cu vagoanele cei arestaţi. Acolo, şeful staţiei i-a ţinut de vorbă , în timp ce impiegatul a cerut prin telegraf să fie trimisă armata. Aceasta nu a întârziat să vină. Arendaşul Neagu Popescu pârăşte câțiva oameni din Sărăcani, participanţi la răscoală. Primul a fost arestat Victor Brumar, care în urma bătăii primite, divulgă şi pe ceilalţi participanţi. Sunt prinşi Guţă Stavarache, Gheorghe Anuţa, Soare Ţurlan ca şefi ai răsculaţilor. După ce sunt bătuţi , sunt trimişi la închisoare pe şlep la Turnu Măgurele unde sunt torturaţi şi încetează din viată. Au mai fost bătuţi şi alţii dintre care amintim: Dumitru Dina, Vasile Bucur, Iancu Zâmbreşteanu, Grigore Jarcă, Panait Ciobanu, Ioniţă Meiţoiu, Marin Lupu- Uţupeanu, Dumitru Ioniţă Militaru. Răscoala a fost astfel reprimată, fără să fi avut amploarea din alte sate, unde s-au dat foc conacelor.

1907-1915

După răscoala din anul 1907, arendaşii şi proprietarii de pământuri au făcut mici concesii ţăranilor de teamă să nu izbucnească o nouă revoltă. La 50 de ani după răscoală, s-a ridicat un monument care cinsteşte memoria celor omorâţi în acel sângeros an în satul Balaci. Pe o placă de marmură stă scris: ,, În amintirea ţăranilor Guţă Stavarache, Gheorghe Anuţa, Soare Ţurlan, din comuna Balaci omorâţi în martie 1907 pentru că s-au ridicat la luptă împotriva jugului burghezo-moşieresc, pentru pământ şi libertate. 1907-1957”.

Prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR s-a conferit ,, Medalia 50 de ani de la răscoala ţăranilor din 1907” lui Bucur Vasile şi altor ţărani în viaţă, în anul 1957, participanţi la răscoală.

În perioada care a urmat răscoalei de la 1907, ca evenimente culturale se înscriu apariţia a două reviste: Aurora şi Zori de Zi . Revista literară-umoristică Aurora, apare la 1 septembrie 1910, sub îndrumarea unui colectiv, în cătunul Gara Balaci. Era o revistă bilunară care apărea în zilele de 1 şi 15 ale fiecărei luni, într-un format de 27x21 cm. Preţul unui număr 10 bani, iar abonamentul anual 5 lei. Director Luigi Vampa, secretar de redacţie G.Ionescu-Argeş. Aceasta apărea la tipografia M.Iliescu-Roşiorii de Vede. În numărul din 1 octombrie 1910, apare ca secretar de redacţie M. Niculescu-Balaci, iar revista a fost tipărită la tipografia Mihail Lazăr fiul din Piteşti.

O altă publicaţie apărută la Balaci în data de 1 septembrie 1915 este foaia liberă ,,Zori de Zi”, cu o apariţie bilunară în formatul 40x29 sub îngrijirea unui comitet. A fost tipărită la tipografia ,,Naţională “ Vasile C.Chirovici din Turnu Măgurele. Preţul unui exemplar 10 bani, abonamentul anual 5 lei.

În plasa Tecuci-Kalinderu la Miroşi, ca urmare a testamentului lăsat de mama sa Elena Macca, se înființează ,,Fundaţiunea Elena colonel P.Macca “ iar în 1915, colonelul Macca, luptător de la războiul pentru independenţă din 1877, ginerele lui Costache Bălăceanu, înființează ,, şcoala de arte şi meserii”, şcoală care a pregătit dulgheri, tâmplari, strungari, fierari, tinichigii, croitori, cizmari, rotari, potcovari, meseriaşi pentru construcţia de căruţe, gabriolete, de ascuţit scule seceri, cazmale, otice,etc), pentru toate satele din jur, inclusiv în Balaci, Căţelesti şi Tecuci-Kalinderu. Această şcoală, cu ateliere se întindea pe o suprafaţă mare şi a rezistat până în anii 50.

La Campania din Balcani a războiului din anul 1913, au participat şi locuitori ai comunei Balaci, dintre care amintim pe Tudor Ilie, din regimentul Radu Negru-Vodă 28, căruia i se decernează medalia ,,Avântul Ţării”.

Primul Război Mondial

Nu trec decât trei ani şi din nou locuitorii ţării noastre participă la război. De data aceasta era vorba de războiul pentru eliberarea Transilvaniei şi întregirea neamului românesc. Însă armata română inferioară numeric şi fără înzestrare tehnică modernă, după înaintării victorioase este silită să se retragă. În acest război au participat şi locuitori ai satului Balaci. Într-o zi de toamnă a anului 1916, se zvoneşte în sat că vine armata română, iar sătenii se adună cu mic, cu mare în centrul comunei. Dar, spre surprinderea generală era armata germană. Sătenii speriaţi au alergat pe la casele lor să-şi ascundă ce aveau mai de preț.

După ce au ocupat primăria, au devastat-o, distrugând toate actele şi au instalat un primar german. O parte din armată şi-a continuat drumul spre Bucureşti, cealaltă parte a armatei germane a rămas în sat, soldaţii fiind cazaţi pe la casele oamenilor mai înstăriţi. Soldaţii germani i-au obligat pe locuitori să le hrănească şi să le adape caii, să presteze diverse activităţi pentru ei. Au violat fete nemăritate, au ţinut-o numai în chefuri cu păsări, porci şi pâine rechiziţionate de la populaţia satului. Au trecut apoi la rechiziţii masive conform ordinelor statului major german. Au rechiziţionat pentru armata germană pături, haine, păsări, porci, cai, vite, etc. Pentru nesupunere la rechiziţii zece ţărani din sat au fost arestaţi. Au stat aici doi ani, ani de suferinţe pentru locuitorii satului. Nemţii rămaşi în comună au plecat într-o noapte când au primit ordin de retragere, iar dimineaţa locuitorii s-au trezit fără ei. Acest lucru a fost un prilej de bucurie pentru toţi sătenii deoarece războiul se terminase, iar părinţii îşi așteptau fii să se întoarcă acasă, soţiile aşteptau soţii iar copii părinţii plecaţi pe front. Puţini s-au mai întors. Mulţi au căzut pe câmpul de luptă, alţii în prizonierat. Au rămas răni deschise în sufletul şi în inima oamenilor.

Mulţi oşteni, fii ai acestor meleaguri au luptat cu eroism, fiind recompensaţi cu medalii ale României pentru faptele lor de vitejie. La 17 august 1918, i se conferă prin decret regal, medalia pentru ,,Bărbăţie şi Credinţă,, cu spade clasa III, sergentului Tudor Ilie din Batalionul Vânători de Munte, pentru bravura şi răbdarea cu care a învins toate greutăţile, fiind veșnic ca pildă camarazilor săi din 1917. De asemenea au fost conferite multor locuitori care au luptat în război medalia, „Victoria” printre care şi lui Tudor Ilie şi Ioana Ilie-Pisică.

Perioada interbelică

În perioada dintre cele două războaie mondiale, în comuna Balaci au loc profunde transformări sociale. Ţăranilor care au participat la primul război mondial, văduvelor de război şi urmaşilor celor care au murit pe front, li s-a dat pământ prin reforma agrară promulgată la 17 iulie 1921, odată cu venirea la putere a Partidului Poporului condus de mareşalul Alexandru Averescu. Au fost împroprietăriţi cu despăgubire la 10 mai 1924. Dar pământul primit de ţărani era insuficient, ceea ce a făcut ca o parte din locuitori să cumpere 104,60 ha de la proprietarul de moşie Victoria G.Pietraru, la 10 decembrie 1925.

În anul 1921 apare la Balaci revista ,,Satârul” redactată de Antonian Nour Marinescu. Acesta publică în ,,Almanahul judeţului Teleorman pe anul 1923”, editat de ziarul Victoria din Turnu Măgurele, articolul ,,Districtul satului Balaci”, pagini de monografie (paginile 53-58), precum şi în Revista de Istorie din 1932, vol. XVIII-(pag.19-27) articolul,,Balaciu şi Bălăcenii”.

În primăvara anului 1925, conducerea comunei Balaci hotărăşte să strângă fonduri pentru construcţia unui ,,Monument al eroilor din comuna Balaci”, care să cinstească jertfele făcute de locuitorii comunei în timpul războiului pentru întregirea neamului. În acest scop se formează un comitet pentru ridicarea monumentului alcătuit din 26 persoane, reprezentând toate categoriile sociale ale comunei, comitet condus de Constantin Gh.Ionescu, administratorul plăşii Tecuci-Kalinderu. După ce sunt strânse fondurile, se comandă sculptorului grec Nicola Kagheorghis din Piteşti, un monument care să nu depăşească valoarea de 100.000 lei. Inaugurarea monumentului a avut loc într-un cadru festiv, cu fanfară militară adusă de la Turnu Măgurele. Costul statuii plus alte cheltuieli suplimentare au însumat un total de 87.546 lei.

Odată cu dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste în România, începe şi o vie activitate politică, care se răsfrânge asupra cetăţenilor ţării şi în special asupra ţăranilor care formau majoritatea. După cum era de așteptat, şi în satul Balaci, proprietarii de moşii, comercianţii, intelectualii aderau când la un partid politic când la altul, în funcţie de interese. Condiţia esenţială: cine poate da mai multe avantaje. În timpul campaniilor electorale se acordau fonduri importante pentru cumpărarea băuturilor alcoolice care erau date ţăranilor, a meselor oferite de un partid sau altul, să voteze pentru candidaţii proprii partidului său. În timpul alegerilor, aceştia aduceau bătăuşi de la Peretu, să bată pe cei ce n-au votat pentru partidul său. În general bătăuşii erau aduşi de reprezentanţii partidului aflat la putere, cel care organiza alegerile. Cum se proceda: Unul stătea ascuns şi privea de undeva de sus în cabina de vot ce semn de partid a votat cel din cabină. Dacă nu vota partidul său, anunţa prin semne omul care păzea uşa. Acesta, înainte ca votantul să iasă ȋi făcea un semn discret cu creta pe spate. Afară ȋl aşteptau bătăuşii. Dacă avea semn cu creta pe spinare era luat la bătaie, dacă nu avea semn, era liber. Mulţi dintre ţărani s-au înscris în Partidul Naţional-Ţărănesc, partid care avea afinităţi apropiate cu interesele ţăranilor.

În comună se înfiinţează mici firme ca Moara-proprietate a lui Alexandru Grigorescu,o fabrică de sifoane a lui Petre Stoicovici(1924), depozitul de cherestea şi alte materiale lemnoase şi de construcţii din Gara Balaci, depozit aparţinând lui Niţă Brănescu. În cătunul Balaci-Gară era şi cârciuma lui Nae Marinescu, fost învățător între anii 1900-1903 la Siliştea Gumeşti, care părăseşte învăţământul şi se apucă de afaceri. Era liberal şi umbla tot timpul cu pistolul la şold.

În luna februarie 1932, predicatorul baptist N.Sava împreună cu I.Matei şi D.Bejan mergând pentru a-şi vizita credincioşii, fiind în exerciţiul misiunii lor, au fost arestaţi în comuna Balaci în casa baptistului Ion Bratu şi au fost duşi la postul de jandarmi respectiv şi aici au fost bătuţi crunt de către Primarul comunei, Tudor Zodie, care-i anchetează până la ora 2 din noapte. A doua zi au fost puşi în lanţuri şi purtaţi ca hoţii prin comună, de către primar şi jandarmi (sigur făcând haz pe socoteala cetăţeanului baptist). Înaintați prefecturii Teleorman, regăsindu-le nici o vină au fost eliberaţi.

În sat mai existau patru cârciumi, proprietatea unor comercianţi şi mici prăvălii care nu satisfăceau în totalitate nevoile populaţiei comunei Balaci. Oamenii erau nevoiţi să se deplaseze la Roşiorii de Vede pentru alte cumpărături. În fiecare zi de joi era zi de târg la Balaci-Gară, unde veneau negustori de prin împrejurimi sau ţărani din comunele învecinate să-şi vândă produsele. Profitând de calea ferată, veneau negustori şi din oraşele apropiate.

Referindu-se la starea materială, sanitară şi culturală a locuitorilor judeţului Teleorman, într-o monografie economică dedicată Teleormanului prin anul 1936, Christache Ch. Milian menţiona: „În privinţa curăţeniei ţăranii noştri stau prost. Spălatul lor se reduce numai la faţă şi mâini. Pe cap se spală la 3-4 luni. Pe corp numai vara şi atunci se scaldă numai, băgându-se în apă fără să se frece cu săpun. Se schimbă de rufe sâmbăta dimineaţa. Iarna trăiesc într-o mizerie de nedescris. Ferestrele, cu toate sfaturile date, nu le deschid, încălţămintele le usucă pe sobă şi produc un miros greu, ba în unele sate, spre a nu pătrunde aerul, ferestrele sunt lipite cu fășii de jurnal sau altă hârtie mai groasă, unse cu cocă. Dacă la mizeria de mai sus adăugăm cloştile, mieii şi viţeii născuţi timpuriu, putem avea complet tabloul mizeriei locuinţei unui sătean teleormănean[...]. Mortalitatea infantilă în Teleorman întrece mult media pe ţară a mortalităţii infantile. Cauzele morţii infantile sunt lipsa moaşelor cu şcoală, lipsa de educaţie a fetelor încă din şcoală, când copii sunt bolnavi, mulţi dintre locuitori nu le dau nici o îngrijire[...]. Longevitatea este mai rară în Teleorman, ca în Ardeal şi chiar ca în multe judeţe din vechiul Regat. Cauzele trebuiesc căutate în clima, igiena casnică şi mai ales munca grea a ţăranului din Teleorman, fiecare posedând un mare teren de cultură, munceşte mult şi din greu; plugarii din Teleorman pleacă la munca agricolă de la ora 3 dimineaţa, pe când Ardelenii abia pe la ora 7 după ce au dormit şi au mâncat bine. Munca îi istoveşte atât pe bărbaţi şi mai ales pe femei, care încă de la vârsta de 28-30 ani, sunt cu totul îmbătrânite, căci ele pe lângă munca câmpului au şi grija gospodăriei, a preparării mâncărurilor şi întrucâtva grija copiilor. Bolile mai obişnuite de care suferă sătenii sunt frigurile, tuberculoza, reumatismul, peleagra. De la medic nu se capătă nici un ajutor. El este aproape necunoscut în comună. Nici după război n-a făcut un progres sub raport sanitar, cu toată stăruinţa şi sacrificiile făcute, deoarece lumina cărţii n-a pătruns în straturile adânci ale populaţiei rurale, spre a o face să înţeleagă rostul medicului, medicamentelor şi spitalelor. E peste putinţă ca să se scoată un sătean din credinţa că descântecul babelor nu are nici o influenţă asupra bolilor.[...] Starea culturală a locuitorilor lasă mult de dorit cu toate că s-au înfiinţat şcoli mai în toate comunele. După recensământul făcut în 1890, proporţia analfabeţilor în comunele rurale a fost de 85,1% pentru bărbaţi şi 96,3 % pentru femei. Satele trăiesc izolate sub raportul civilizaţiei fată de oraşe, căci cei mai mulţi dintre săteni nu văd oraşele decât atunci când fac armata şi nu-şi pot însuşi nimic din viaţa orăşenească.”

În timpul dictaturii regale, în ţara noastră se creează o stare de nelinişte şi teamă. Apare pe scena politică un nou partid naţionalist,, Garda de Fier”, continuatorul partidului intitulat ,,Legiunea Arhanghelului Mihail”, care avea membrii şi în comuna noastră.

Capitalul străin, şi în special cel german, pătrunde în economia României. Ca urmare a acestui fapt se construieşte un siloz de cereale lângă Gara Balaci. Războiul devenise de neînlăturat.

Al Doilea Război Mondial

Odată cu ocuparea Poloniei de armatele germane şi sovietice, începe cel de-al doilea război mondial, război la care a luat parte şi ţara noastră. Toată tinerimea ţării a fost mobilizată şi trimisă pe frontul de est, pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de sub ocupaţia sovietică. Mulţi tineri din Balaci au murit, au fost grav răniţi (rămânând invalizi) sau au căzut prizonieri.

După insurecţia armată de la 23 august 1944, trupele române au luptat în continuare pe frontul de vest, de această data împotriva trupelor germane. Tinerii soldaţi, fii ai acestor meleaguri au luptat cu bărbăție atât pe teritoriul ţării noastre pentru eliberarea României, cât şi pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei. Ziua de 9 mai 1945 a marcat sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în care milioane de oameni nevinovaţi au murit. A trebuit să treacă 60 de ani pentru a se construi un monument în memoria locuitorilor comunei Balaci ce s-au jertfit pe câmpurile de luptă din cel de-al doilea război mondial. Iniţiativa şi sprijinul construirii acestui monument a fost a primarului comunei Balaci, Ilie Calotă.

Instaurarea comunismului

Locuitorii comunei Balaci, ca şi întregul nostru popor, încep să muncească pentru refacerea ţării, pentru o viaţă mai bună. Perioada 1945-1947, este caracterizată prin instaurarea comunismului în România, bineînţeles şi în satul Balaci, sub ocupaţia trupelor sovietice. În urma reformei agrare din martie 1945, proprietarii de moşii dispăreau din rândul categoriilor sociale. O parte din terenurile proprietarilor Gică Drăgoescu, Făgărăşanu, Stelică Protopopescu, etc sunt împărțite ţăranilor, iar restul ce rămâne din cele neîmpărţite le preia statul, care înființează Gospodăria Agricolă de Stat (GAS) cu reşedinţa în comuna Zâmbreasca. Cel mai sărac om din comună este numit primar.

Proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947, după alungarea regelui Mihai, este sărbătorită prin miting şi hore în satul Balaci. S-a formulat o moţiune de bucurie şi sprijin care a fost trimisă către primul Prezidiu al Republicii Populare Române.

Împărţirea teritorial administrativă din 31 iulie 1950, duce la înfiinţarea regiunii Teleorman cu reşedinţa la Roşiorii de Vede, cuprinzând raioanele Alexandria, Drăgăneşti-Olt, Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele, Videle, Vârtoapele şi Zimnicea. Plasa Balaci se desfiinţează iar satul Balaci face parte din raionul Roşiorii de Vede. La 27 septembrie 1952, prin reducerea numărului de regiuni de la 28 la 18, regiunea Teleorman este înglobată în regiunea Bucureşti, excepţie făcând raionul Drăgăneşti-Olt, care este înglobat în regiunea Argeş. Comuna Balaci rămâne în componenţa raionului Roşiorii de Vede până la 16 februarie 1968, când se înființează actualul judeţ Teleorman.

Între Gara Balaci şi Siliştea Gumeşti se construieşte un aeroport militar şi se înfiinţează o unitate militară. În același timp lângă silozul din Balaci se montează generatoare de curent electric care funcționau cu motorină. De la acestea s-au montat stâlpi de lemn cu conductori de cupru până în satul Balaci prin care se alimenta cu energie electrică satul Balaci, dar numai în cursul nopţii.

Locuitorii satului se adaptează la cerinţele vremii şi se înscriu în PCR, singurul partid permis. Se introduc noi forme de muncă, fără exploatarea omului de către om prin metodele comuniste. Încă din anul 1952 au luat fiinţă ,,întovărășirile” Pionierul, 23 August şi Partizanul cu 92 de membrii şi 258 ha. Munca se făcea în comun iar recoltele le luau fiecare după terenul său. Se înfiinţează Staţiunile de Maşini şi Tractoare (SMT), care ajutau la arat, semănat şi recoltatul cerealelor contra-cost. Se înfiinţează încă 5 întovărășiri agricole în satele Balaci, Tecuci şi Căţeleşti. În localurile confiscate de la proprietarii de moşii şi comercianţi se înfiinţează Grădiniţa de copii, farmacie, restaurant, magazine universale, oficiul PTTR, cămin cultural şi biblioteca comunală.

Treptat, treptat, în domeniul agriculturii se introduc forme colectiviste de tip colhoz, preluate de la comuniştii sovietici. Astfel în anul 1956 se înfiinţează în comuna Balaci Gospodăria Agricolă Colectivă ( GAC) ,,1 Iunie” Balaci şi ,,7 Noiembrie” Tecuci. La înfiinţarea celor două G.A.C.-uri, numărul de familii înscrise a fost la început mic (74). Deşi din produsele rezultate se repartizau la familiile înscrise, în raport de zile muncă efectuată, tot ce se produceau în cadrul colectivei, totuşi ţăranii nu se prea înghesuiau să se înscrie la ,,colhoz” aşa cum ştiau ei că există în Rusia Sovietică. De la raionul de partid s-au înfiinţat aşa zisele echipe de lămurire pentru a convinge pe ţărani să intre în colectivă.

În aceiași perioadă s-a încheiat şi operaţiunea de radioficare a comunei Balaci. Prin staţia de radioamplificare, care avea generator propriu de energie electrica, zilnic se anunţau numele celor care se înscriau în colectivă. Numărul celor înscrişi fiind destul de mare, s-au mai înfiinţat GAC ,,Steagul Roşu” la Tecuci şi ,,1 Mai” la Căţeleşti. Pentru cei care nu doreau să se înscrie la colectiv se aplicau diverse măsuri de constrângere. De la mărirea cotelor şi impozitelor agricole până la ameninţarea rudelor că vor fi date afară din funcţiile pe care le aveau în întreprinderile şi instituţiile statului. Astfel în anul 1962 se declară că este colectivizată toată comuna iar socialismul a învins la sate, trecându-se la modul de producţie socialist în agricultură.

1965 - 1989

În anii următori, mai ales după anul 1965, se trece la întărirea C.A.P.-urilor ( Cooperativele Agricole de Producţie), noul nume al G.A.C.-urilor, prin unificarea C.A.P. ,,1 Mai” Căţeleşti cu C.A.P.-ul ,,1 Iunie” Balaci, din care a rezultat CAP ,,1 Iunie” Balaci, cu sediul în fostul conac al moşierului Gică Drăgoescu şi C.A.P.-ul ,,Steagul Roşu” Tecuci cu C.A.P.-ul ,,7 Noiembrie” Tecuci, rezultând C.A.P.-ul ,,Steagul Roşu” Tecuci. Odată cu trecerea la activitatea în ,,acord global”, CAP-urile din comunele Balaci, Dideşti şi Dobroteşti se asociază, formând ,,Asociaţia Intercooperatistă Dobroteşti”, fiecare CAP păstrându-şi autonomia. În locul vechilor brigăzi agricole se înfiinţează ferme pe profiluri de cultură agricolă şi ocupaţii (ferma legumicolă, ferma pomi-viticolă, ferma vegetală, ferma zootehnică, etc.).

Prin politica partidului comunist şi a statului român de industrializare socialistă şi repartizare judicioasă a forţelor de producţie pe întregul teritoriu al ţării a dus la apariţia de noi obiective economice şi centre industriale, la creşterea gradului de urbanizare, a determinat importante schimbări în structura forţei de muncă: de la un an la altul a crescut ponderea populaţiei ocupate în industrie, construcţii, transporturi etc. şi în mod corespunzător a scăzut numărul populaţiei ocupate în agricultură. Începând cu anul 1965 începe migraţia populaţiei din comuna Balaci către centrele urbane din Piteşti, Bucureşti, Roşiorii de Vede, Alexandria, Craiova, Braşov şi alte locuri. Exista fluxuri de deplasare a forţei de muncă prin naveta zilnică sau săptămânală către Roşiorii de Vede şi Piteşti. Predominantă femeilor în mediul rural s-a accentuat, paralel cu procesele de industrializare şi urbanizare, de atragere a populaţiei active, în special al bărbaţilor, de la sate la oraşe în activităţile industriale şi de construcţii, fapt ce a făcut ca o parte din muncile agricole să fie feminizate. Acest lucru se întâmplă şi în comuna Balaci.

În perioada 1976-1980 se încheie modernizarea drumului Roşiorii de Vede -Balaci-Siliştea Gumeşti prin asfaltarea lui şi mai târziu se asfaltează şi drumul Balaci-Burdeni-Surduleşti. Drumul Balaci-Tecuci rămâne pietruit pînă în anul 2009, când se asfaltează. Pe baza propunerilor guvernului şi în urma dezvoltării economice, urma ca în perioada 1991-1995, comunele Balaci şi Slobozia Mândra din judeţul Teleorman să devină localităţi urbane. Aceasta în cazul când socialismul urma să învingă definitiv la sate şi oraşe în societatea multilateral dezvoltată. Între timp, în sat se construiesc un magazin universal cu etaj şi o scoală nouă pentru clasele 1-VIII. De asemenea se electrifică intreaga comună prin racordarea la sistemul energetic naţional. Au loc activităţi culturale la Căminul Cultural, se înfiinţează un dispensar comunal în casa fostului moşier Făgărăşanu şi un dispensar veterinar în casele lui Alexandru Grigorescu fostul proprietar al morii. Spitalul de la Burdeni, construit de doctorul Kalinderu în anul 1897 pe terenurile sale, este transformat în spital de psihiatrie pentru bolnavii cronici-irecuperabili, cu toate că acesta deservea mai multe sate din jur, sate care se găsesc la distanţă mare de oraşe, unde se găsesc spitale. Astfel locuitorii comunei Balaci trebuiau să meargă pentru spitalizare în oraşul Roşiorii de Vede, aflat la o distanţă de aproape 35 km. Datorită legii interzicerii avorturilor, multe femei au murit iar altele au intrat în închisoare pentru întreruperi ilegale de sarcină. Situaţia economică a ţăranilor a devenit grea prin restrângerea drepturilor pe care le avusese înainte. Astfel, islazurile, care erau proprietatea comunei au fost arate, iar ţăranii nu au mai putut să-şi crească animale( vite şi oi), ca şi înainte. Alimentele de subzistenţă şi le procurau cu greutate de pe cultivarea celor 0,30ha teren în folosinţă pe cap de familie, pe care le primeau dacă lucrau la CAP. Începând cu anii 1985, ţăranii care lucrau la CAP, primeau de persoană câte un sac de grâu şi unul de porumb, insuficienţi pentru a trăi şi a creşte şi animale mici. Bătrânii care aveau copii la oraş, săptămânal primeau pâine, ulei, carne de pui aduse de aceştia. Tot ce se producea în cadrul CAP-ului se vindea statului pe preţuri de nimic. Locuitorii comunei au îmbătrânit, tinerii care plecau la studii la oraş nu se mai întorceau în comună, populaţia a scăzut, datorită scăderii demografice, numărul copiilor de vârstă şcolară a scăzut. Această tendinţă descrescătoare a continuat şi continuă şi astăzi. Evenimentele revoluţionare din decembrie 1989, i-au găsit pe ţăranii din comuna Balaci complet nepregătiţi şi debusolaţi. În perioada revoluţiei din decembrie 1989, soldatul Costache Ionel din Burdeni, a fost omorât de o rafală de mitralieră trasă dintr-o maşină, în timp ce se afla la post, de pază în faţa ambasadei Iranului din Bucureşti în data de 23 decembrie 1989. În primăvara anului 1990 nu existau legi sau dispoziţii ce se va face cu terenurile CAP-urilor. Pînă la apariţia Legii 18, încă s-a mai lucrat în sistem mixt: şi colectiv şi privat, deoarece între timp se dădu-se în folosinţă câte un pogon de familie.

Bibliografie

  • Vochin, Marian, Monografia comunei Balaci, Bucureşti 2012
Adus de la „http://enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Balaci&oldid=55900”