Constantin A. Rosetti

Constantin A. Rosetti
Născut		2 iunie 1816, Bucureşti
Decedat		8 aprilie 1885, Bucureşti
Ocupaţie		om politic, jurnalist
Membru fondator al Academiei Române
Ales		2 iunie 1867
Preşedintele Adunării Deputaţilor
Mandat 25 iunie 1876 - 26 mai 1878 17 noiembrie 1878 - 9 iunie 1881 16 mai 1883 - 17 octombrie 1883
Ministru de Interne al României
Mandat 26 mai 1878 - 17 noiembrie 1878 9 iunie 1881 - 25 ianuarie 1882
Partide		Partidul Naţional Liberal (1875 - 1885)
Căsătorit cu		Mary Grant
Părinţi		Alexandru Rosetti Elena Obedeanu
Semnătură

Constantin A. Rosetti (n. 2 iunie 1816, Bucureşti - d. 8 aprilie 1885, Bucureşti), om politic român, jurnalist, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 în Muntenia, membru fondator al Academiei Române, fondator al Partidului Naţional Liberal. C. A. Rosetti reprezintă un simbol al mişcărilor revoluţionare de pe teritoriul României, un permanent luptător pentru cauzele, valorile şi idealurile româneşti. S-a afirmat ca un lider radical al grupării politice liberale şi a ocupat funcţii importante în stat. De asemenea, Rosetti a fost unul dintre precursorii jurnalismului românesc, fondând unul dintre cele mai prestigioase cotidiene ale veacului al XIX-lea, „Românul”.

Originea. Studiile la Paris

C. A. Rosetti, descendent al unei vechi familii boiereşti, era fiul lui Alexandru Rosetti şi al Elenei Obedeanu. Studiază la Liceul „Sfântul Sava”, apoi în 1833 se înscrie în armată, devenind adjutant al domnitorului Alexandru D. Ghica, dar va demisiona trei ani mai târziu. Este unul dintre întemeietorii Societăţii Filarmonice şi ai Teatrului Naţional, remarcându-se şi ca actor. În 1842 este numit şef al poliţiei din Piteşti, apoi devine preşedinte al Tribunalului comercial din Bucureşti. În 1845, Rosetti pleacă la Paris pentru a-şi continua studiile, frecventează cursurile de la Collège de France, unde este influenţat în gândirea sa politică de Edgar Quinet şi Jules Michelet. Aici se iniţiază în practica masonică şi participă la constituirea Societăţii studenţilor români de la Paris. În 1847, C. A. Rosetti se căsătoreşte cu Mary Grant, cea care a fost modelul tabloului „România revoluţionară” pictat de C. D. Rosenthal, prietenul lui Rosetti. Mary era sora consulului englez la Bucureşti, Effingham Grant, el însuşi căsătorit cu o româncă, Zoia Racoviţă, fiica lui Alexandru Racoviţă. În asociere cu Eric Winterhalder, Rosetti a pus bazele unei tipografii, a deschis o librărie şi a editat ziarul revoluţionar „Pruncul român”.

Lider al revoluţiei de la 1848

Exponent al generaţiei paşoptiste, C. A. Rosetti se numără printre participanţii cei mai activi la revoluţia din 1848 în Muntenia. Este numit membru al Comisiei executive din cadrul Comitetului revoluţionar, având răspunderea pentru acţiunile revoluţionare din Bucureşti.

Arestat de autorităţi la 9 iunie 1848, este eliberat de revoluţionari a doua zi, şi devine prefect al Poliţiei Capitalei de la 11 iunie 1848, secretar al guvernului provizoriu şi director în Ministerul din Lăuntru, în timpul scurtului mandat al Locotenenţei Domneşti. Trimis în septembrie 1848 ca delegat, împreună cu alţii, în tabăra turcească, pentru a protesta împotriva restabilirii Regulamentului Organic, a fost arestat de otomani.

După înfrângerea mişcării revoluţionare, Rosetti pleacă în exil, unde stabileşte legături cu oameni politici şi de cultură francezi, susţinând cauza românească.

Ziarul „Românul”. Militant pentru Unirea Principatelor

Editează revistele "România viitoare" şi "Republica Română", în care a militat pentru Unirea Principatelor Române într-un singur stat democratic. În 1857, Rosetti revine în ţară, unde începe să desfăşoare o bogată activitate unionistă. Pe 9 august 1857, fondează ziarul „Românul”, care a rămas unul dintre cele mai prestigioase cotidiene un timp foarte îndelungat. Rosetti este ales deputat şi numit secretar în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea Electivă din Muntenia. S-a numărat printre entuziaştii ce l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite Române, prilej cu care va rosti un discurs memorabil:

„Măria Ta, suntem fericiţi că Adunarea electivă din Bucureşti ne-a onorat cu marea şi frumoasa misiune de a depune coroana lui Mihai în mâinile Măriei Tale, căruia fraţii noştri de aici au încredinţat coroana lui Ştefan … Românii munteni au încoronat în Măria Ta nu un individ, ci marile principii de viaţă ale naţionalităţii noastre … Atâta timp cât Tu vei purta stindardul Unirii, al naţionalităţii, al justiţiei şi al libertăţii, muntenii şi moldovenii te vor urma ca un singur om.”

({{{2}}})

Ascensiunea politică. Ministru

După Unire, devine director al Teatrului Naţional din Bucureşti (29 mai 1859) şi ministru al Cultelor (28 mai 1860) în cabinetul Nicolae Golescu din Muntenia. Totodată, la 1 decembrie 1860 este ales prim staroste al negustorilor din Bucureşti. Împreună cu bunul său prieten, Ion C. Brătianu, Rosetti se afirmă printre cei mai radicali lideri ai liberalilor. Prin eforturile celor doi colegi şi prieteni se pun bazele valorilor şi principiilor liberalismului românesc. Ei organizau reuniuni politice denumite ironic de adversari „cursuri”, tocmai pentru caracterul lor instructiv asupra masei de participanţi relativ neexperimentate.

După lovitura de stat din 2 mai 1864, C. A. Rosetti devine opozant al domnitorului Cuza. Se afirmă ca lider radical al grupării politice liberale şi este principalul artizan al formării „monstruoasei coaliţii”, care l-a constrâns pe domnitor să abdice. În calitate de ministru al Cultelor, propune înfiinţarea Societăţii literare române, viitoarea Academie Română, apoi este ales deputat în Adunarea Constituantă. Rosetti nu s-a numărat printre colaboratorii lui Carol I. A fost unul dintre liderii mişcării antidinastice care susţinea instaurarea republicii.

Fondator al Partidului Naţional Liberal

Liberalismul românesc era reprezentat la jumătatea veacului al XIX-lea de mai multe grupări politice care acţionau separat: moderaţii conduşi de Ion Ghica, gruparea lui Mihail Kogălniceanu de sorginte tot moderată, dar adepţii săi fiind catalogaţi drept maişti, radicalii conduşi de I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti şi fracţioniştii lui Nicolae Ionescu. Între toate aceste grupări existau permanent disensiuni, astfel că pentru a reuşi să se impună valorile liberalismului pe scena politică erau necesare eforturi pentru ca aceste grupări să acţioneze unitar. În acest sens, fondarea Partidului Naţional Liberal a cunoscut mai multe etape.

Statuia lui C. A. Rosetti din Bucureşti

Înţelegerea de la Concordia

Prima etapă o constituie „Înţelegerea de la Concordia” din anul 1867. Aceasta reprezenta adoptarea unui program comun în unsprezece puncte, care se pronunţa pentru modernizarea României. Acest fapt a permis formarea a trei guverne succesive de coaliţie liberală, între 1 martie 1867 şi 16 noiembrie 1868. Perioada opoziţiei din guvernarea conservatoare Lascăr Catargiu (1871 - 1876) a apropiat tot mai mult facţiunile liberale. Conştienţi că nu vor reuşi să promoveze principiile liberalismului acţionând separat, liberalii au strâns rândurile.

Coaliţia de la Mazar-Paşa

Cu năzuinţe sincere în a crea un regim politic bazat pe democraţie şi liberalism, fracţiunile au început întemeierea de cluburi liberale în oraşele mari ale ţării. Totodată, pentru mobilizarea alegătorilor, a început editarea ad-hoc a unui ziar intitulat „Alegătorul liber” şi organizarea de manifestaţii în special a tinerilor liberali. Cu toate aceste eforturi, liberalii au pierdut categoric alegerile de la sfârşitul lunii aprilie 1875. Acest fapt a demonstrat încă odată că unitatea liberală trebuia înfăptuită imediat. În aceste condiţii, pe parcursul lunii mai, în casa englezului Lakeman, au loc întruniri frecvente între liderii liberali radicali şi moderaţi, pentru stabilirea unui program politic comun şi o doctrină la care să subscrie toate facţiunile, la dezbateri fiind atras şi conservatorul moderat Emanoil Costache Epureanu. Acest proces a rămas cunoscut în istorie drept „Coaliţia de la Mazar - Paşa”, căci englezul Lakeman fusese ofiţer în armata turcă sub numele de Mazar - Paşa.

Pe 24 mai 1875 s-a fondat Partidul Naţional Liberal, iar Ion C. Brătianu a fost ales preşedintele noii formaţiuni politice. Programul partidului a fost publicat în „Alegătorul liber” şi reflecta mai mult viziunea moderată a lui Mihail Kogălniceanu, căci Marile Puteri nu-i doreau pe liberali la guvernare fiindcă erau suspectaţi de practici revoluţionare. Aşadar, radicalii au subscris unei atitudini mai realiste care promova domnia legilor, egalitatea politică, renaşterea valorilor individuale ale cetăţenilor, respectarea principiilor regimului constituţional şi demararea unui amplu proces de reformare a României ca soluţie a modernizării.

Aripa radicală. Ultimii ani din viaţă

În timpul marii guvernări liberale, Rosetti este numit preşedinte al Adunării Deputaţilor, poziţie din care promulgă Declaraţia de Independenţă a României (10 mai 1877), în acelaşi an fiind şi pentru scurt timp primar al Capitalei. În ultimii ani din viaţă ocupă şi fotoliul Ministerului de Interne, urmărind însănătoşirea administraţiei judeţene, foarte coruptă la acea vreme.

În 1884, Ion C. Brătianu a stăruit pentru o nouă revizuire a Constituţiei, în care să fie stipulată noua titulatură a ţării, Regatul României, dar care să consfinţească şi o nouă lege electorală prin reducerea colegiilor de la IV la III, măsură care era evident în favoarea burgheziei. Constantin A. Rosetti a considerat această lege ca fiind nedemocratică, astfel că s-a produs ruptura politică între cei doi vechi prieteni şi fondatori ai liberalismului românesc. Rosetti a creat o disidenţă în sânul partidului, grupată în jurul ziarului „Lupta”, care după decesul fruntaşului radical (1885) va fi continuată de Gheorghe Panu sub forma Partidului Democrat Radical (16 aprilie 1888).

C. A. Rosetti se stinge din viaţă pe 8 aprilie 1885, la vârsta de 69 de ani.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Deputat	1866
Preşedintele Adunării Deputaţilor	25 iunie 1876 - 26 mai 1878
	17 noiembrie 1878 - 9 iunie 1881
	16 mai 1883 - 17 octombrie 1883
Senator	1876
Primarul Capitalei	ianuarie 1871 - martie 1871
	aprilie 1877 - august 1877
Ministrul Cultelor	11 februarie 1866 - 19 iulie 1866
Ministru de Interne	26 mai 1878 - 17 noiembrie 1878
	9 iunie 1881 - 25 ianuarie 1882

Opere selective

• Apel la oamenii cei liberi, 1843
• Apel la toate partidele, 1850
• Epistole către Domnitorul Barbu Ştirbei, 1850
• Dare de seamă către comitenţi, 1862
• Relation autentique du coup d'etat du Prince Couza, Paris, 1864
• Discurs asupra tocmelilor agricole, 1882

Bibliografie

• Neagoe, Stelian - Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, p.614-617 ISBN 973-99321-7-7
• Nicolescu, Nicolae C. - Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp.193-195 ISBN 973-8200-49-0
• Vulcan, Iosif - Constantinu Rosetti, articol în revista "Familia", nr. 7, Pesta, 5/17 august 1865