Constantin Ion Parhon

Constantin Ion Parhon
Născut		28 octombrie 1874, Câmpulung Muscel
Decedat		9 august 1969, Bucureşti
Ocupaţie		medic, om politic
Membru titular al Academiei Române
Ales		22 mai 1939
Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale a RPR
Mandat 13 aprilie 1948 - 12 iunie 1952
Partide		Partidul Muncii (1917 - 1918) Partidul Ţărănesc (1918 - 1921) Partidul Comunist Român (PMR din 21 februarie 1948) (din 1921)

Constantin Ion Parhon (n. 28 octombrie 1874, Câmpulung Muscel - d. 9 august 1969, Bucureşti), medic endocrinolog şi neuropsihiatru, om politic, membru titular al Academiei Române din 22 mai 1939. A avut o activitate ştiinţifică prestigioasă în domeniul medicinei endocrinologice. Atrasa de ideile socialiste din tinereţe a fost membru al PCR încă de la fondare, însă nu a avut o carieră politică activă. După abdicarea regelui Mihai şi proclamarea Republcii pe 30 decembrie 1947, a fost ales preşedinte al prezidiului provizoriu al RPR, iar după adoptarea Constituţiei Populare pe 13 aprilie 1948, a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale, instituţia care asigura conducerea statului.

Originea. Studiile

Constantin Ion Parhon era fiul unui institutor emigrant din Ardeal, Ioan Parhon, şi al Mariei Parhon, originară din Bucureşti. Primele două clase primare le-a urmat la Piatra-Neamţ. Studiile secundare le-a efectuat la Focşani, Buzău şi la Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, unde şi-a obţinut diploma de bacalaureat în 1892. În continuare, a urmat Facultatea de Medicină din Bucureşti, iar în anul 1900 a devenit doctor în medicină cu teza „Contribuţiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie”.

Medic. Activitatea profesională

După terminarea studiilor, Parhon profesează la un spital în judeţul Dâmboviţa, iar între 1903 şi 1909 este medic secindar la Spitalul Pantelimon. În această perioadă, devine docent al Clinicii de boli nervoase din Bucureşti (1903), urmând şi un stagiu de perfecţionare la München (1906). Timp de trei ani activează ca medic primar la Ospiciul Mărcuţa. După această perioadă, timp de 20 de ani (1913 - 1933) va fi profesor la Clinica de neuropsihiatrie a Facultăţii de Medicină din Iaşi. În paralel cu această activitate, Parhon este director al Spitalului Socola din Iaşi (1917 - 1930)

În 1933, doctorul Parhon este transferat la Bucureşti, ca titular al Catedrei de endocrinologie a Facultăţii de Medicină, poziţie pe care o va ocupa până în 1940. Totodată, este numit director al Institutului pentru bolile nervoase, mintale şi endocrinologice din Capitală (1933 - 1940). Din 1949, este director al Institutului de Endocrinologie şi, paralel, director al Institutului de Geriatrie, ambele funcţii ocupându-le până în 1957.

Titluri în domeniul ştiinţific

Ca urmare a bogatei sale activităţi în domeniul ştiinţific, Constantin Ion Parhon este ales membru titular al Academiei Române pe 22 mai 1939. De asemenea, a fost membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti (1935), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale (1969), membru fondator al Societăţii de Anatomie din Bucureşti, al Societăţii de Biologie, al Societăţii Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie. A fost membru a mai multor Academii de Ştiinţe din ţările lagărului socialist şi a numeroase institute şi societăţi de medicină.

Simpatizant al ideilor socialiste. Membru al PCR

Constantin Ioan Parhon a fost atras de ideile socialiste încă de tânăr. Pe 1 mai 1917, la Iaşi, alături de Nicolae Lupu şi Grigore Iunian, fondează Partidul Muncii. Pe 25 decembrie 1918, această formaţiune politică a fuzionat cu Partidul Ţărănesc. În anul 1921, s-a fondat Partidul Comunist Român. Împreună cu câţiva colegi din PNŢ, s-a alăturat noului partid, exponent al ideologiei marxist-leniniste.

Parhon nu a avut o activitate politică notabilă până la venirea comuniştilor la putere. În anul 1946, este ales preşedinte al Asociaţiei Române pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică (ARLUS). De asemenea, va fi ales deputat de Maramureş la alegerile din 19 noiembrie 1946. Anul 1947 a marcat acapararea întregii puteri în stat de către comunişti şi lichidarea oricăror forme de opoziţie faţă de noul regim.

Deputat. Preşedinte al prezidiului MAN. Decesul

Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai I a fost silit să abdice şi a fost proclamată Republica Populară Română. Conducerea statului a fost preluată de un prezidiu provizoriu al RPR, care număra un preşedinte, Constantin Ion Parhon, şi 4 vicepreşedinţi.

Pe 24 februarie 1948 a fost dizolvată Adunarea Deputaţilor, iar pe 28 martie au avut loc alegerile pentru Marea Adunare Naţională, forul legislativ unicameral al RPR. Pe 6 aprilie a fost convocată Marea Adunare Naţională, iar pe 13 aprilie 1948 a fost promulgată Constituţia Republicii Populare Române. În aceasta se prevedea că şefia statului va exercitată de un prezidiu al Marii Adunării Naţionale. În funcţia de preşedinte al prezidiului a fost reconfirmat Constantin Ion Parhon, pe care o va deţine până pe 12 iunie 1952. Până în 1961, Parhon va fi simplu membru al MAN.

Constantin Ion Parhon a încetat din viaţă pe 9 august 1969, la vârsta de 95 de ani, fiind înmormântat în Mausoleul din Parcul Carol I.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Deputat	1946 - 1948
Membru al MAN	1948 - 1961
Preşedintele Prezidiului Provizoriu al RPR	9 ianuarie 1948 - 12 aprilie 1948
Preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale	13 aprilie 1948 - 12 iunie 1952

Opere selective

• Secreţiile Interne, 1909, scrisă în colaborare cu Moise Goldstein
• Doctor Nicolae Kretzulescu, 1944
• Manual de endocrinologie, 3 volume, 1945 - 1949, în colaborare cu Moise Goldstein şi Ştefan Milcu
• Bătrâneţea şi tratamentul ei, 1948
• Profesor Victor Babeş, 1948
• Biologia vârstelor, 1955
• Opere alese, 5 volume, 1954 - 1962

Bibliografie

• Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 546-547 ISBN 973-99321-7-7
• Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp. 69-72 ISBN 973-8200-49-0