Constantin Sărăţeanu

Constantin Sărăţeanu
Născut		18 iunie 1862, Buzău
Decedat		23 mai 1935, Bucureşti
Ocupaţie		om politic, jurist
Înalt Regent al României
Mandat 7 octombrie 1929 - 8 iunie 1930

Constantin Sărăţeanu (n. 18 iunie 1862, Buzău - d. 23 mai 1935, Bucureşti), magistrat de elită, a fost deosebit de apreciat pentru profesionalismul său. Deşi a avut un mandat de deputat din partea PNL şi a fost ministru de Interne într-o perioadă dificilă pentru ţara noastră, Sărăţeanu s-a remarcat prin cariera sa din magistratură, fapt ce a contat şi în momentul când a fost nominalizat de Iuliu Maniu în funcţia de Înalt Regent al României, în perioada crizei dinastice.

Cariera juridică

Tatăl său, Constantin D. Sărăţeanu, a fost procuror general la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tânărul Constantin devine absolvent al Liceului „Sfântul Sava”, apoi urmează cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind licenţiat în ştiinţe juridice. A făcut carieră în magistratură, fiind substitut de judecător la Tribunalul Râmnicu Sărat (1887), procuror la Tribunalul Vlaşca (1890), judecător de instrucţie la Tribunalul Ilfov (1892), prim-procuror la Tribunalul Covurlui (1896), iar din ianuarie 1900, Constantin Sărăţeanu devine procuror la Curtea de Apel Iaşi. În anul 1901, se înscrie în Partidul Naţional Liberal şi este ales deputat pentru un mandat. Renunţă la cariera politică, iar din 1905 devine preşedinte de secţie la Curtea de Apel Iaşi, după care este promovat în funcţia de consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În guvernul prezidat de generalul Alexandru Averescu (29 ianuarie 1918 – 27 februarie 1918), Sărăţeanu primeşte portofoliul Ministerului de Interne. Acest cabinet a avut dificila misiune de a stabili preliminariile armistiţiului cu Puterile Centrale. Tratatul a fost semnat la Buftea, iar Consiliul de miniştri şi-a depus mandatul, Sărăţeanu reluându-şi postul de consilier la Înalta Curte. Era cumnat cu vicepreşedintele PNŢ, Mihai Popovici, şi apreciat pentru profesionalismul său, ceea ce a contat foarte mult pentru Iuliu Maniu, când l-a propus pentru funcţia de Înalt Regent, după decesul lui Gheorghe Buzdugan pe 7 octombrie 1929.

Înalt Regent

Pompiliu Mureşan, contemporan participant la ceremonie, îl descria pe Sărăţeanu astfel: „Un bătrân înalt şi uscat, care abia vorbeşte. Face impresia că şi-a pierdut de mult dacă nu memoria, controlul asupra ei. E un om cu un picior în groapă. Penibil. Iuliu Maniu e însă mulţumit. De acum înainte are un picior serios în Regenţă. Manechinul va juca aşa cum îl va trage de sfori din culise. E tocmai ceea ce îi trebuie lui Iuliu Maniu”. Pentru toată lumea era limpede că prin alegerea lui Sărăţeanu nu s-a urmărit creşterea prestigiului Regenţei, ci influenţarea ei. Considerat de mulţi „om cult, cu o solidă pregătire juridică”, Sărăţeanu nu întrunea aprecierea generală că ar fi avut calităţile politice necesare. „Şi am ales pe marele bărbat, pe Sărăţeanu - declara Iuliu Maniu în 1936 - care mi-a făgăduit că dacă naţiunea română va voi pe rege, nu se va opune. Despre acest plan ştia numai dl. Alexandru Vaida şi îi mulţumesc că a ţinut secretul până la capăt; şi astfel l-am putut aduce înapoi pe rege”. Într-adevăr, Maniu a dorit să aibă un om de încredere şi nepretenţios în Regenţă, pentru a fi sigur că îl va putea înlocui la momentul oportun cu fostul principe Carol al II-lea.

Însă acest lucru a destabilizat şi mai mult scena politică şi a diminuat prestigiul Regenţei, instituţia jucând mai mult un rol de decor în lupta pentru putere a formaţiunilor politice. De acest lucru a profitat Carol, care sosind inopinat la Bucureşti, în două zile a reuşit să îşi atragă de partea sa majoritatea liderilor politici, iar pe 8 iunie 1930 a depus jurământul în calitate de rege al României. Sărăţeanu şi-a continuat activitatea juridică, iar pe 23 mai 1935 a încetat din viaţă, la vârsta 73 de ani.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Deputat	1901 - 1905
Ministru de Interne	29 ianuarie 1918 - 27 februarie 1918
Regent	7 octombrie 1929 - 8 iunie 1930

Bibliografie

• Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 630-631 ISBN 973-99321-7-7