Coriolan Brediceanu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Coriolan Brediceanu
Coriolan Brediceanu.jpg
Coriolan Brediceanu
Naţionalitate român
Născut 5 ianuarie 1850, Lugoj
Decedat 7 februarie 1909
Mormânt la Lugoj
Ocupaţie avocat, politician
Partide Partidul Naţional Român
Căsătorit cu Cornelia Rădulescu
Părinţi Vasile Brediceanu şi Iuliana Popovici
Copii Tiberiu, Caius, Cornelia

Coriolan Brediceanu (n. 23 decembrie 1849/5 ianuarie 1850 stil nou, Lugoj - d. 25 ianuarie/7 februarie 1909), avocat şi om politic, printre cele mai de seamă personalităţi istorice ale Lugojului. A fost membru în consiliul judeţean din Caraş-Severin, membru al comitetului central al Partidului Naţional Român (1881 - 1892), deputat în dieta Ungariei ales în circumscripţia Oraviţa. A făcut parte din diferite organizaţii culturale româneşti şi a luat apărarea mai multor oameni politici şi redactori români de ziare din Ungaria şi Transilvania, precum şi a celebrilor memorandişti, cărora statul maghiar le intentase procese politice. Brediceanu este cel care l-a sprijinit şi finanţat pe Traian Vuia în studiile şi proiectele sale, care au culminat cu inventarea primului aeroplan românesc.

Originea. Studiile

Coriolan Brediceanu s-a născut la Lugoj şi este fiu al meşterului săpunar Vasile Brediceanu, nepot al lui George Brediceanu, fost boier alungat din Oltenia şi stabilit în Banat. Studiile primare le-a făcut la Lugoj cu dascălii Vasile Nicolescu şi Ştefan Lipovan. A făcut liceul la Beiuş, după care a urmat universităţile din Bratislava şi Budapesta, obţinând diploma de avocat la 3 ianuarie 1874.

Avocat şi om politic

Odată terminate studiile se întoarce la Lugoj unde se stabileşte definitv până la sfârşitul vieţii. Aici deschide un cabinet de avocatură şi în scurt timp se remarcă pentru modul în care ia partea ţărănimii în procese pe care cei mai mulţi avocaţi refuzau să le preia. Remarcabil este faptul că Brediceanu nu lua bani celor care nu îşi permiteau să-i plătească onorariul. În 1896 a luat partea ţăranilor din Mehadia şi a minerilor din Ciclova Montană în procese intentate de autorităţile maghiare. Despre biroul lui de avocatură, Valeriu Branişte scria: "cancelaria lui avocaţială a fost adevăratul birou al poporului. Toate afacerile noastre de natură publică, politică şi administrativă, ca şi bisericească şi şcolară au trecut prin această cancelarie" iar fiul său Caius, amintindu-şi de treptele care duceau la apartamentul Bredicenilor, pline de ţărani şi ţărance, care aşteptau la rând la cancelaria lui Coriolan Brediceanu, spunea: "avocaţia de pe atunci se deosebea cu totul de cea de astăzi. Clientela, care de multe ori îi umplea şi curtea, venea la consultaţiuni, nu numai în chestiuni avocaţiale, dar şi pentru sfaturi şi îndrumări în toate afacerile de ordin public, cultural şi naţional".

Brediceanu a luat apărarea şi unor intelectuali de marcă, scriitori şi ziarişti persecutaţi, în procese de presă, de către autorităţile maghiare, pentru criticile aduse puterii şi pentru exprimarea în favoarea românilor. Datorită lui, faima Bredicenilor s-a răspândit în tot Banatul şi Ardealul.

„Nu-i român ca Bănăţeanu
Bănăţean ca Lugojanu
Lugojan ca Brediceanu.”
({{{2}}})

Cea mai mare parte din activitatea politică a lui Coriolan Brediceanu s-a desfăşurat pe plan local, alături de alţi mari lideri ai bănăţenilor: Vincenţiu Babeş, Alexandru Mocioni (mentorul său politic), Gheorghe Dobrin, Ştefan Petrovici, Valeriu Branişte, Gheorghe Popovici şi alţii. El a activat mai ales în consiliile judeţene (sau„ congregaţii comitatense”, cum erau numite atunci) ale judeţului (comitatului) Caraş, devenit apoi Caraş-Severin.

Brediceanu, împreună cu liderii Partidului Naţional Român din Banat, Alexandru Mocioni şi Vincenţiu Babeş, a participat, alături de cei mai importanţi reprezentanţi ai românilor din Transilvania, la Conferinţa de la Sibiu din 12-14 mai 1881, unde s-au unit cele două partide româneşti (bănăţean şi transilvănean) şi a fost fondat Partidul Naţional Român. El a fost membru în Comitetul Central al PNR de la înfiinţare şi până în 1892 şi a fost singurul bănăţean care a votat pentru pasivitate alături de transilvăneni. Ca reprezentant al partidului în Banat, a jucat un rol fundamental în fixarea atitudinilor politice ale românilor bănăţeni. În 1884 el a candidat pentru prima oară pentru mandatul de deputat, în circumscripţia Bocşei. La aceste alegeri, aparatul represiv al autorităţilor a împiedicat pe toţi candidaţii partidului naţional român din Banat şi Ungaria, cu excepţia generalului Traian Doda, să obţină majoritatea voturilor.

Procesul memorandiştilor şi urmările lui

Avocatul Coriolan Brediceanu

Pe front politic, Brediceanu se implică tot mai mult în apărarea drepturilor românilor şi în 1894, la Cluj, se alătură unui corp de 30 de avocaţi care iau apărarea memorandiştilor din Comitetului central al Partidului Naţional Român, din care făcuse şi el parte. Brediceanu i-a luat apărarea lui Ioan Duma, încercând să scoată în evidenţă absurditatea procesului, condamnând împiedicarea inculpaţilor de a se apăra în limba română. Brediceanu a fost chiar amendat de două ori, cu 150 de florini, pentru protestele în faţa curţii. În final, la 25 mai 1894, inculpaţii au fost condamnaţi, spre stupoarea românilor din Transilvania.

În vara aceluiaşi an, a fost invitat, în secret, la Sinaia, unde s-au întrunit conducătorii României pentru a dezbate situaţia din Transilvania creată după procesul Memorandului. Peste munţi, în Regat, chestiunea a provocat ample mişcări de revoltă, cum au fost cele organizate de Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor condusă de Simion Mehedinţi. Era un moment de răscruce pentru viaţa naţională a românilor. Luptele duse de ardeleni pe tărâm parlamentar şi judeţean păreau a fi zadarnice. În aceste condiţii, în anul 1901, conducătorii politici ardeleni, printre care şi Coriolan Brediceanu, au declarat pasivitatea Partidului Naţional Român.

Procesul lui Valeriu Branişte

Un an după răsunătorul proces al Memorandului, la Timişoara, Brediceanu i-a luat apărarea lui Valeriu Branişte, important cărturar al vremii şi redactor al ziarului Dreptatea. Acestuia îi erau intentate nu mai puţin de 74 de procese, pentru tot atâtea articole scrise în ziarul Dreptatea, în care ataca guvernul de la Budapesta. Procesul a stârnit foarte mult interesul opiniei publice, însă în ciuda apărării lui Brediceanu, Branişte a fost condamnat la doi ani de închisoare. Brediceanu împreună cu Emanoil Ungureanu au plătit cauţiunea de 5.000 de florini pentru a nu fi arestat pe loc. Branişte a ispăşit pedeapsa în închisoarea de la Vacz între 30 martie 1895 - 7 iunie 1896.

Procesul "Cărţii de Aur"

Un alt proces cu rezonanţă a fost "Procesul Cărţii de Aur", intentat de autorităţi împotriva lui Teodor V. Păcăţianu, autor al lucrării Cartea de Aur sau luptele naţionale ale românilor de sub coroana ungară, deosebit de critică la adresa istoriografiei maghiare şi a liniei şoviniste a statului ungar. Păcăţianu a fost acuzat că ar fi comis 4 delicte: „provocare la nesupunere în contra legii; aţâţarea în contra naţiunei maghiare; atacarea puterei obligatoare a legii şi revoltarea contra legăturei dintre ţările care compun statul maghiar”. Brediceanu a argumentat cât se poate de clar că juraţii nu puteau judeca o chestiune care ţinea de ştiinţă şi de istorie şi că prin persecuţie nu se putea obţine niciun rezultat. În final Păcăţianu a fost condamnat la 8 luni de închisoare, 500 de coroane amendă şi distrugerea totală a primei ediţii a cărţii.

Înfiinţarea ziarului „Drapelul”

Pe fondul pasivităţii politice declarate, liderii bănăţeni lugojeni în frunte cu avocatul George Dobrin, reuşesc să transpună în faptă un deziderat mai vechi, de a avea la Lugoj un ziar naţional, care să fie un organ de propagandă şi de politică naţională românească, în ton cu aspiraţiile şi nevoile Banatului. Astfel, s-a înfiinţat în 1901 ziarul „Drapelul”, sub direcţia lui Valeriu Branişte. Coriolan Brediceanu a fost unul dintre fondatorii şi colaboratorii acestui ziar, care timp de aproape două decenii (1901 - 1920) a fost cel mai important ziar al Banatului.

Deputat în Parlamentul Ungariei

Anul 1905 a adus o schimbare majoră în viaţa politică a românilor din Ungaria. La conferinţa naţională de la Sibiu din 10 ianuarie, s-a decis ieşirea din pasivitate şi reluarea luptei pe plan parlamentar. În aceste condiţii, beneficiind şi de valului imens de popularitate acumulată în rândul românilor din Banat, la alegerile din 30 aprilie 1906, Coriolan Brediceanu a fost ales cu o majoritate zdrobitoare ca reprezentant al poporului în Dieta maghiară, în două circumscripţii concomitent: Bocşa şi Oraviţa. A optat pentru Oraviţa, care de 45 de ani nu mai avea un deputat român. Cu toate obstacolele din partea autorităţilor, au pătruns atunci în parlamentul de la Budapesta 23 de deputaţi naţionalişti din întreaga Austro-Ungarie, dintre care 12 români: Teodor Mihali, Nicolae Oncu, Aurel Vlad, Iuliu Maniu, Ştefan Petrovici, George Popovici, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Damian, Ştefan Cicio-Pop, Vasile Goldiş, Aurel Novac şi Coriolan Brediceanu. Împreună cu reprezentanţii croaţi, cehi, slovaci etc, deputaţii români au format la Budapesta un club naţionalist menit să lupte pentru existenţa naţională a popoarelor din Austro-Ungaria. Activitatea depusă de Coriolan Brediceanu în cei doi ani şi jumătate cât a fost deputat la Budapesta (1 iulie 1906 - 1 februarie 1909) a fost dominată de dorinţa de a rezolva marile probleme ale naţiunii sale şi ale Banatului natal.

Alte activităţi

Pe lângă politică şi avocatură, Coriolan Brediceanu a fost unul din cei mai puternici animatori ai vieţii culturale a românilor bănăţeni. Era membru permanent în sinodul eparhial din Caransebeş şi rareori lipsea de la congresele naţionale bisericeşti care se ţineau la Sibiu. A fost membru sau a participat la fondarea a numeroase asociaţii şi organizaţii culturale ale vremii: preşedintele Casinei române din Lugoj, a Reuniunii române de cântări din Lugoj, director al filialei lugojene a Astrei (de la înfiinţarea ei în 1898 şi până la moartea sa în 1909), membru de onoare al Societăţii muzicale "Doina" din Turnu-Severin, al societăţii "Petru Maior" din Budapesta, al Societăţii academice "Carmen Sylva" din Graz, membru în comitetul Societăţii pentru fond de teatru român şi multe alte societăţi româneşti.

În tinereţe a avut câteva încercări în teatru şi în muzică (la cor). A scris şi câteva lucrări mai importante: nuvela „Piatra credinţei” (1894), naraţiunea romantică „Fira”, comediile „Lecuit” şi „Juni bătrâni”, schiţe şi foiletoane.

În presă a debutat în 1880, în ziarul „Luminătorul” din Timişoara, la care a colaborat mai mulţi ani. A scris articole şi pentru „Dreptatea” din Timişoara (între 1894 - 1896) şi pentru „Drapelul” din Lugoj (între 1901 - 1909).

S-a preocupat şi de problemele economice ale Banatului. În 1889 s-a înfiinţat la Lugoj institutul de credit şi economii „Lugojana” a cărui membru fondator a fost, alături de Mocioneşti (fondatori şi finanţatori a numeroase institute de credit româneşti), Constantin Rădulescu, George Dobrin, Emanuil Ungureanu, Ilie Trăilă, Teodor Seracin, Gheorghe Popovici, Titu Haţieg, Ştefan Petrovici şi alţii. În 1896 s-a fondat la Chizătău - sat fruntaş în apropiere de Lugoj - institutul de credit „Chiseteiana”, la care a participat şi Coriolan Brediceanu ca acţionar.

A avut trei copii: Tiberiu, muzician şi folclorist, Caius, politician şi diplomat, şi Cornelia, soţia lui Lucian Blaga. S-a stins din viaţă pe 25 ianuarie 1909, la vârsta de 59 de ani, şi a fost înmormântat la Lugoj.

Bibliografie

  • Borugă, Elena, Coriolan Brediceanu (1850-1909), în Studii de istorie a Banatului XXI-XXII, Timişoara, 2000 pp.129-145
  • Lădău, Maria, Coriolan Brediceanu - activitatea juridică Pdf
  • Peteanu, Aurel E., Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului. Vol.II Coriolan Brediceanu (1850-1909), Lugoj, 1935