Creditul Minier
de la Enciclopedia României
Societatea „Creditul Minier” a fost una dintre cele mai mari întreprinderi petroliere din România interbelică, prima de acest fel cu capital exclusiv românesc. A fost înfiinţată în 1919 şi avea sediul în Bucureşti. A jucat un rol important în dezvoltarea industriei româneşti de profil, într-o perioadă în care marile companii străine deţineau partea leului în exploatarea petrolului românesc. Afectată de cel de-al Doilea Război Mondial şi de bombardamentele americane, Creditul Minier a sfârşit prin a fi naţionalizată în 1948.
Cuprins
Istoric
Înfiinţarea
Societatea a fost înfiinţată după Primul Război Mondial de către oameni de afaceri din cercurile liberale. Societatea a beneficiat de sprijinul susţinut al guvernului, care se orienta după noua doctrină liberală „prin noi înşine”, care urmărea consolidarea capitalului românesc în economie şi mai ales în industria extractivă, dominată atunci de capitalurile străine. În acea perioadă, industriile extractive de minereuri şi în special de extragere şi prelucrare a petrolului, se aflau aproape complet sub controlul marilor companii miniere internaţionale din Statele Unite ale Americii, Franţa, Belgia, Germania, Olanda etc.
Creditul Minier a pornit cu un capital social de 17.000.000 lei, care prin sporiri succesive a ajuns să depăşească 23 miliarde în 1945. La apogeul dezvoltării sale, terenurile deţinute direct şi indirect (prin participaţii), însumau 150.000 hectare.
Principalul investitor al Creditului Minier a fost Banca Românească, prin intermediul căreia finanţa liberală deţinea controlul mai multor societăţi importante. În consiliul de administrare au intrat mai mulţi fruntaşi ai grupării politico-economice liberale: I.G. Duca, V. Alimănişteanu, Mircea Djuvara etc.
Pe lângă politicieni şi liberali, la înfiinţarea Creditului Minier şi-au dat concursul mai mulţi ingineri români, printre cei mai buni specialişti români în domeniu. Astfel, din consiliul de administraţie mai făceau parte inginerii Constantin Buşilă, Mihai Constantinescu, Ion Demetrescu, Valeriu Puşcariu, Petre Lucaci, Virgil Tacit, Ilie Popescu şi alţii.
Înfiinţarea Creditului Minier a constituit un exemplu pentru constituirea altor societăţi petrolifere cu capital românesc, spre exemplu IRDP (Industria Română de Dezvoltare Petrolieră), Redevenţa, Păcura Românească, Petrolul Românesc, Uniunea Petroliferă, Nafta Română, România Petroliferă, etc. Creditul Minier deţinea participaţii la unele dintre ele, dar şi participaţii importante la alte societăţi, precum cea de la Steaua Română, una cele mai mari societăţi petrolifere din România.
Dezvoltarea. Războiul Mondial. Desfiinţarea
În 1921, societatea a încheiat cu statul român un contract de foraj extrem de avantajos, prin care a primit perimetre de exploatare în cele mai bogate zone din ţară, precum Moreni, Ochiuri, Runcu, Viforâta, Gura Ocniţei din judeţul Dâmboviţa. Sub protecţia statului şi a Legii minelor din 1924, Creditul Minier a putut să se dezvolte drept cea mai mare societate cu capital românesc din industria extractivă. Totodată a jucat un rol important în consolidarea capitalului românesc în industria de profil. Dacă în 1914, capitalul românesc din industria petroliferă reprezenta doar 6,8% din totalul capitalului investit, în 1920, el a crescut la 16,1% iar în 1921 la 24,3%. [1]
După consolidarea propriei poziţii în industria extractivă din România, societatea a început o campanie externă de atragere a capitalului străin, prin înfiinţarea de filiale pe cele mai importante pieţe financiare din occident. Primul pas a fost făcut în 1927, Creditul Minier, prin înfiinţarea la Paris a societăţii „Credit Minier Franco-Roumain” (cu capital de 10 milioane franci, din care o parte deţinut de francezi). A urmat constituirea la Viena a societăţii „Creditul Minier - Oesterreische Rumänische Petroleum vertriebs Gessellschaft m.l.H”. Un an mai târziu, în 1928, a fost înfiinţată la München „Credit minier Deutsch-Rumänische Petroleum Vertriebs A.G”, iar în 1929, împreună cu capitalul german a fost înfiinţată „Deutsch Rumänische Motortankschiffarts-Gessellschaft m.l.H.”. Toate aceste filiale au ridicat profilul internaţional al întreprinderii pentru finanţa europeană şi au ajutat la capitalizarea masivă de care a beneficiat în anii următori.
Pe planul dezvoltării tehnice a exploataţiilor, Creditul Minier a avut unele performanţe de nivel mondial. În 1934, Sonda nr. 1 a Creditului Minier, amplasată la Chiţorani (judeţul Prahova), a atins adâncimea de 3.300 m, clasându-se pe locul doi în lume ca adâncime, fiind cu 158 metri mai puţin adâncă decât sonda societăţii „General Petroleum Corporation” din California, care avea adâncimea record de 3.458 metri. [2]
La 17 iulie 1934, Creditul Minier a început construirea în comuna Brazi, lângă Ploieşti, a unei rafinării proprii, cu capital exclusiv românesc. Aceasta a constituit atunci cea mai modernă rafinărie din Europa, folosind cele mai performante tehnologii din epocă.[3] Printre altele, rafinăria producea benzină pentru avioane cu cea mai mare cifră octanică din Europa. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care, în timpul celui de-al Doilea Război mondial, rafinăria Brazi s-a aflat printre obiectivele cele mai mult vizate de raidurile americane care au bombardat zona petroliferă Ploieşti-Prahova. În urma bombardamentelor din august 1943, rafinăria a fost greu lovită şi scoasă din uz (75% din capacitate).[4]
După război, în 1948, societatea Creditul Minier a fost naţionalizată, activele sale constituind baza înfiinţări întreprinderilor petroliere de stat.
Bibliografie
- Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
- Buzatu, Gheorghe, O istorie a petrolului românesc, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998 ISBN 973-45-0263-8
- Giurescu, Dinu C. (coord), Istoria României în date, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003 ISBN 973-45-0432-0
Note
- ↑ Gusti, Dimitrie, Enciclopedia României, volumul III, 1939, p.607
- ↑ „Cele mai adânci sonde din lume”, în Moniteur du Pétrole Roumain, nr. 17/1934, pag.1085 [1]
- ↑ Veronica o. Mandoriu, Un exemplu demn de urmat. Înfiinţarea Rafinăriei Brazi în anul 1934, în Univers Ingineresc [2]
- ↑ Gherghina, Narcis, 1 August 1943 - "Tidal Wave", în Revista Societăţii de Studii Istorice Erasmus, nr. 12, 2001, Bucureşti, Ed. Ars Docendi, p. 214-220; [3]
Anexă
Art. 1. - Se înfiinţează o Societate Anonimă sub denumirea „CREDITUL MINIER” Societate Anonimă Română pentru desvoltarea Industriei Miniere.
Art. 2. - Sediul Societăţei este la Bucureşti. Ea va putea înfiinţa agenţii, filiale, reprezentanţe, etc., atât în ţară, cât şi în străinătate prin deciziunea Consiliului de Administraţie.
Art. 3. - Durata Societăţei este nelimitată.
Art. 5. - Capitalul social este de Lei 165.000.000 împărţit în 330.000 acţiuni a 500 Lei fiecare în titluri de 1, 5 şi 10 acţiuni.*
*(1923). Sporit la Lei 502..750.000 la 19 mai 1923.