Dimitrie Alexandru Sturdza

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Dimitrie A. Sturdza)
Salt la: navigare, căutare
Dimitrie Alexandru Sturdza
Dimitrie A. Sturdza.jpg
Născut 10 martie 1833, Miclăuşeni, judeţul Iaşi
Decedat 8 octombrie 1914, Bucureşti
Ocupaţie om politic, istoric, economist
Sigla Academiei Romane.png
Membru titular
al Academiei Române
Ales 15 septembrie 1871
 
Stema Senatului.png
   Preşedintele
Senatului României
Mandat
20 februarie 1897 - 31 martie 1897
 
Stema Regatului Romaniei (1881-1921).png
 Preşedintele
Consiliului de Miniştri
Mandat
4 octombrie 1895 - 19 noiembrie 1896
31 martie 1897 - 30 martie 1899
14 februarie 1901 - 20 decembrie 1904
12 martie 1907 - 27 decembrie 1908
Partide Partidul Naţional Liberal
(1875 - 1914)
Căsătorit cu Zoe Cantacuzino
Semnătură Semnătura lui Dimitrie A. Sturdza.png

Dimitrie Alexandru Sturdza (n. 10 martie 1833, Miclăuşeni judeţul Iaşi - d. 8 octombrie 1914, Bucureşti), om politic, istoric, economist, membru al Academiei Române, contribuind în mod esenţial la întregirea patrimoniului cultural, naţional şi ştiinţific al înaltului for. În activitatea guvernamentală s-a remarcat în fruntea ministerului de Finanţe şi a Consiliului de miniştri. Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Sturdza a fost unul dintre oamenii cei mai activi de pe scena politică românească.

Originea. Studiile. Începutul carierei politice

Dimitrie Alexandru Sturdza îşi avea descendenţa într-o veche familie boierească, tatăl său fiind vornicul Alexandru Sturdza. Urmează studii universitare în economie, finanţe şi istorie la Berlin, Jena, München, Freiburg, Göttingen şi Bonn. Unionist încă din tinereţe, Sturdza îşi începe cariera politică ca secretar al Divanului ad-hoc din Moldova (1857) şi al Căimăcămiei de Trei. Deşi după Unire domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl alege ca secretar personal al său, în scurt timp Sturdza îi va deveni adversar. În decembrie 1860, publică în gazeta „Steaua Dunării” articole împotriva lui Cuza, pentru care este judecat şi condamnat la surghiun într-o mănăstire.

Ascensiunea politică. Ministru

Revine în viaţa publică, ocupând funcţia de ministru al Lucrărilor publice în guvernul Panu de la Iaşi. Activează în „monstruoasa coaliţie” şi participă la înlăturarea domnitorului Cuza din fruntea statului pe 11 februarie 1866. După venirea lui Carol I, D. A. Sturdza activează în Reprezentanţa Naţională şi este titularul câtorva ministere în mai multe guverne liberale: Agricultură, Comerţ, Lucrări Publice. Totodată, este trimis agent diplomatic al României la Constantinopol (3 decembrie 1868 - 18 decembrie 1870). Treptat, devine şi anticarlist, publicând în presa străină câteva articole injurioase la adresa domnitorului.

Ministru de Finanţe. Soluţionarea afacerii Strousberg

Sturdza a fost membru fondator al Partidului Naţional Liberal (24 mai 1875), iar în lunga guvernare Brătianu va ocupa portofoliul câtorva ministere. Politicianul român se va remarca în portofoliul Ministerului Finanţelor, când va fi delegat să se implice direct în rezolvarea problemei Strousberg, legată de concesionarea construcţiei de căi ferate către consorţiul german, care de-a lungul anilor comisese un lung şir de abuzuri. În cursul anului 1879, ministrul de Finanţe român şi cancelarul german Otto von Bismarck au avut mai multe întrevederi diplomatice, unde au dezbătut problema răscumpărării căilor ferate de la „Societatea acţionarilor” (care preluase drepturile şi obligaţiile falimentarei Strousberg).

Hotărât să pună capăt numeroaselor neînţelegeri privind concesiunea Strousberg, cancelarul leagă recunoaşterea Independenţei României de rezolvarea problemei căilor ferate, astfel că situaţia se sfârşeşte cu încheierea unei convenţii şi, de-a lungul anului 1880, cu răscumpărarea tuturor căilor ferate române de către stat, care intră în administrarea guvernului. D. A. Sturdza a jucat un rol-cheie în desfăşurarea negocierilor. Ca om politic, el era de părere că orice proiect trebuia să corespundă realităţii.

Preşedinte al PNL. Prim-ministru. Activitatea guvernamentală

După moartea fraţilor Brătianu, Sturdza devine preşedinte al Partidului Naţional Liberal. De fapt, după cum au remarcat istoricii, în perioada 1892 - 1908, el nu a făcut altceva decât să asigure „interimatul” şi „să facă trecerea” de la Ion Brătianu-tatăl la Ion Brătianu-fiul. În 1895, Regele Carol I introduce principiul rotativei guvernamentale, prin care se asigura alternarea la putere, odată la 4 ani, a celor două partide importante de pe scena politică românească, Liberal şi Conservator.

În calitate de preşedinte al PNL, Sturdza va fi desemnat de patru ori să formeze un Consiliu de miniştri, ocupând şi portofoliul altor ministere de însemnătate. Ca ministru de Externe, a semnat un protocol de prelungire a Tratatului secret de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria cu prilejul vizitei la Bucureşti a împăratului Franz Josef I.

„Munca omenească să fie spornică …trebuie să răspundă la certe necesităţi ale momentului. Omul politic trebuie să se simţească necontenit trăind în mijlocul timpului în care îşi exercită acţiunea sa, discernând posibilul de imposibil, realizabilul de ceea ce nu e realizabil pentru momentul în care el trăieşte. El nu trebuie să alerge după idealuri prea depărtate...”
({{{2}}})

Oculta”. Mişcarea de înlăturare de la putere

Spre sfârşitul activităţii politice, în sânul PNL s-a format o grupare denumită „Oculta”, care acţiona pentru înlăturarea lui Sturdza de la conducerea partidului. Acestă grupare era condusă de Eugeniu Carada, guvernatorul Băncii Naţionale, care exercita o mare influenţă în partid, acţionând din umbră, ocult, de unde şi denumirea grupării. Carada vedea în Ionel Brătianu un viitor mare om politic al României şi-l sprijinea pentru a obţine funcţia de conducerea a Partidului Naţional Liberal.

Trăind într-un continuu stres, bătrânul şef al liberalilor avea tot mai des accese de nervi prelungite, căci se simţea torturat de Carada. Într-un articol din „Poporanismul” se relata că, în şedinţele Consiliului de miniştri, Sturdza începea să plângă şi chiar umbla în patru labe pe sub masă, lătrând la un Carada imaginar.

În octombrie 1908, se anunţă în mod oficial că primul ministru e grav bolnav şi va fi tratat la un sanatoriu de boli nervoase din străinătate. După ce Sturdza a declarat că nu îşi mai poate exercita funcţia, pe 27 decembrie 1908 a avut loc o şedinţă a guvernului la care au luat parte şi preşedinţii Corpurilor legiuitoare, pentru a se hotărî cum se va acţiona mai departe. Iniţial, este propus ca succesor Mihail Pherekyde, în calitate de cel mai vechi fruntaş liberal.

Acesta îl propune la rândul său pe Ion I. C. Brătianu, care, în opinia fruntaşului, cumula „talentul, hărnicia, tinereţea şi un nume simbolic pentru România”. În aceeaşi zi, a fost emis şi decretul regal de numire a lui Brătianu în funcţia de prim-ministru al României. Pe 11 ianuarie 1909 a avut loc Congresul PNL, care l-a desemnat în funcţia de preşedinte al partidului, cu mult entuziasm, căci reprezenta „tot ceea ce avea mai bun partidul şi ţara”.

Ultimii ani din viaţă. Activitatea academică

Practic, acest moment a reprezentat şi sfârşitul activităţii politice a lui Dimitrie Alexandru Sturdza. De-a lungul vieţii sale, a contribuit în mod esenţial la întregirea patrimoniului ştiinţific, cultural şi naţional al Academiei Române, al cărei membru a fost ales încă din 15 septembrie 1871. De asemena, forul românesc i-a recunoscut imensa valoare, iar în perioada 21 martie 1882 - 5 aprilie 1884, a fost ales preşedinte al Academiei.

Dimitrie Alexandru Sturdza a murit pe 8 octombrie 1914, la vârsta de 81 de ani.

Activitatea politică

Activitate Mandat
Preşedintele Partidului Naţional Liberal 20 noiembrie 1892 - 11 ianuarie 1909
Deputat 1866 - 1876
Senator 1876 - 1909
Preşedintele Senatului 20 februarie 1897 - 31 martie 1897
Ministrul Lucrărilor Publice 11 februarie 1867 - 21 februarie 1867
24 iulie 1876 - 5 ianuarie 1877
1 august 1884 - 2 februarie 1885
22 noiembrie 1902 - 14 noiembrie 1903 (ad-interim)
Ministrul Finanţelor 18 decembrie 1870 - 11 martie 1871
27 ianuarie 1877 - 21 februarie 1877
25 noiembrie 1878 - 16 februarie 1880
28 aprilie 1881 - 8 iunie 1881
1 martie 1888 - 20 martie 1888
9 ianuarie 1902 - 18 iulie 1902
Ministru de Externe 1 august 1882 - 2 februarie 1885
4 octombrie 1895 - 19 noiembrie 1896
31 martie 1897 - 30 martie 1899
14 februarie 1901 - 9 ianuarie 1902
12 decembrie 1904 - 20 decembrie 1904 (ad-interim)
12 martie 1907 - 27 decembrie 1908
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice 2 februarie 1885 - 1 martie 1888
Preşedintele Consiliului de Miniştri 4 octombrie 1895 - 19 noiembrie 1896
31 martie 1897 - 30 martie 1899
14 februarie 1901 - 20 decembrie 1904
12 martie 1907 - 27 decembrie 1908
Ministru de Interne 15 ianuarie 1896 - 3 februarie 1896 (ad-interim)
Ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor 29 ianuarie 1899 - 30 martie 1899 (ad-interim)
14 noiembrie 1902 - 22 noiembrie 1902
Ministru de Război 14 februarie 1901 - 20 decembrie 1904

Opere selective

  • Convenţiunea cu Rusia, 1877
  • Basarabia şi Dobrogea, 1878
  • Bibliografia numismaticii româneşti, 1879
  • Banca Naţională şi reforma monetară, 1889
  • Istoria şi conservatorii, 1892
  • Programul P.N.L., 1896
  • Receuil de documents relatifs a la liberté de navigation de Danube, Berlin, 1904
  • Patruzeci de ani de domnie a Regelui Carol I, 1907
  • Însemnătatea divanurilor ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti în istoria renascerii României, 1912

Text cursiv

Bibliografie

  • Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 660-664 ISBN 973-99321-7-7
  • Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp. 198-203 ISBN 973-8200-49-0