Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu

Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu
Născută		1 martie 1887, Craiova
Decedată		7 iunie 1960, Bucureşti
Ocupaţie		profesoară
Căsătorită cu		Eugen Lovinescu
Părinţi		Gheorghe şi Polina Bălăcioiu
Copii		Monica Lovinescu

Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (n. 1 martie 1887, Craiova – d. 7 iunie 1960, penitenciarul Văcăreşti, Bucureşti). Deţinut politic.

Biografie

Fiica lui Gheorghe şi a Poliniei Bălăcioiu, mici moşieri, şi soţia scriitorului şi criticului literar Eugen Lovinescu (1881 – 1943). Licenţiată în Litere, secţia limba şi literatura franceză, lucrează ca profesoară de limba franceză.

După moartea lui Eugen Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu se mută, împreună cu fiica sa Monica, în casa criticului literar, unde, în 25 februarie 1946, se constituie cercul „Prietenii lui Eugen Lovinescu“ şi, peste câteva luni, se redeschide Cenaclul „Sburatorul”.

După rămânerea fiicei sale la Paris (1947) agenţii Securităţii îi monitorizează orice mişcare, „îi ascultau convorbirile şi tăcerile din apartamentul de pe bulevardul Elisabeta, redactau ample rapoarte, desfăşurau, deci, forţe teribile, în ciuda faptului evident că acea femeie de 70 de ani nu avea nici o altă putere decît pe cea morală şi nu intenţiona nici o acţiune «subversivă»” (George Pruteanu), şi-i cer în nenumărate rânduri şă-şi convingă fiica să renunţe la criticile aduse regimului de la Bucureşti, dar, de ficare dată, obţin doar refuzul acesteia.

În ziua de 12 ianuarie 1950, autorităţile dispun confiscarea imobilului şi a bibliotecii. Toate cărţile, inclusiv manuscrisele confiscate, au fost arse în curtea interioară a clădirii. Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu i se lasă o singură cameră. În timpul percheziției reușește să salveze romanul Mălurenii (rămas în manuscris) şi Agendele soţului său. „Le-a îmbrăcat, s-a înveşmântat cu ele, punându-le în jurul trupului şi legându-le cu o sfoară. Pentru a disimula că se prefăcuse ea însăşi într-un pachet, a tras pe deasupra o rochie, pe care a rupt-o pentru a încăpea şi a prins-o apoi cu ace de siguranţă, iar pe deasupra şi-a pus o haină. Astfel ascunse, manuscrisele au fost duse la o ambasadă străină, de unde au ajuns la Paris, la Monica Lovinescu” (Mircea Iorgulescu).

Terorizată permanent de agenţii Securităţii, este acuzată că „a transmis în străinătate, prin corespondenţă, în mod convenţional, ştiri nedestinate publicităţii, a ascultat emisiunile unor posturi de radio imperialiste şi a comentat în mod tendenţios cu alte persoane ştirile tendenţioase transmise de aceste posturi, precum şi de a fi cunoscut scrierile cu caracter contrarevoluţionar ale unora dintre persoanele cu care întreţinea legături” (Doina Jela), şi arestată la 23 mai 1958, la vârsta de 71 de ani. Tribunalul o condamnă, la 12 februarie 1959, la 18 ani de temniţă grea. Este încarcerată în închisorile Uranus, Malmaison şi Jilava, unde se îmbolnăveşte de hidropizie. Refuzul sistematic de a i se administra medicamentele duce la moartea sa. „Trei zile mai tîrziu, securistul «inteligent» şi-a făcut datoria, arestînd-o, şi un an mai tîrziu, ea şi-a făcut datoria murind, îţi vine să spui în încheiere” (Ibidem).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012.