Elena Cernei

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Elena Cernei
Replace this image female.png
Născută 1 martie 1924, Bairamcea, Basarabia
Decedată 28 noiembrie 2000, Grecia
Ocupaţie interpretă de operă

Elena Cernei (n. 1 martie 1924, loc. Bairamcea, Basarabia – d. 28 noiembrie 2000, Grecia). Interpretă de operă.

Biografie

Studiază la Academia Naţională de Muzică din Bucureşti unde a avut ca profesori pe Constantin Storiescu (canto), Marcela Ionescu (pian şi orchestraţie), Jean Ranzescu (regie şi arta actorului) ş.a.

Colaborează o perioadă cu orchestra Filarmonicii „George Enescu”, apoi cu Opera Naţională din Bucureşti. Considerată una dintre cele mai mari mezzosoprane ale lumii, Elena Cernei a abordat în cariera ei toate stilurile lirice şi de capacitate vocal-simfonică, situate în intervalul dintre mezzosoprană şi contralto.

În perioada în care activează în România a interpretat Requiem de Giuseppe Verdi, Liturghia de W.A. Mozart, Solemnis de Beethoven şi alte lucrări ale unor mari compozitori, precum Khachaturian, Prokofiev, Thaikovsky, Mahler, Brahms etc. După debutul ca prim solistă pe scena Operei Române, cu Carmen de G. Bizet (1957), înregistrează succese multiple cu roluri ca „Amneris” din Aida, „Azucena” din Trubadurul de Verdi, „Kneaghina” din Rusalka de Antonín Dvořák, „Marina” din Boris Godunov,de Modest Mussorgski sau „Dalilah” din Samson şi Dalila de Camille Saint-Saëns.

În străinătate debutează în 1963, cu ocazia deschiderii Săptămânii Muzicale Internaţionale, pe scena Operei Naţionale din Paris cu rolul „Amneris” din Aida, după care este invitată pe marile scene, precum La Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House Covent Garden din Londra, Bolshoi Opera din Moscova, Wiener Staatsoper, unde a strălucit în interpretarea unor arii celebre din Aida, Don Carlos, Trubadurul de Verdi, Semiramide de G. Rossini, Cavaleria Rusticana de P. Mascagni, Orfeu şi Euridice de C.W. Gluck, Oedip de George Enescu, alături de mari nume ale scenei lirice internaţionale: Renata Tebaldi , Birgit Nilsson , Pret Leontyne , Franco Corelli, Richard Tucker , Giuseppe di Stefano , Jon Vickers, Carlo Bergonzi, Nicolai Gedda, Gabriella Tucci, Galina Vishnevskaya, Plácido Domingo, Virginia ↑Zeani, Giangiacomo Guelfi, Piero Cappuccilli, Robert Merrill, Dimiter Uzunov etc.

Prima artistă din lume care a alcătuit libretul, a regizat şi a interpretat o operă originală în premieră absolută: Doamna Chiajna de N. Buicliu, a publicat şi două cărţi: L'enigma della voce umana (1987) şi Et fiat lux (1999).

Elena Cernei a fost distinsă cu mai multe premii şi distincţii ca titlul de Arist Emerit (1962), Premiul Academiei Franceze (1964), Medalia de Aur „Giuseppe di Stefano”, primit de la Academia de Arte Frumoase din Mexico City, titlul de Membru Activ al Academiei de Ştiinţe din New York, Placheta de Aur la Festivalul Internaţional „Vincenzzo Bellini”, Sicilia, Italia (1987, 1988), Premiul Internaţional şi Placheta de Aur „Tito Gobi” (1989), Premiul Internaţional şi Placheta de Aur „Tito Schipa” (1990), Premiul Internaţional şi Placheta de Aur „Maria Caniglia” (1991). TVR Media a imprimat pe un DVD documentarul despre viaţa şi cariera celei pe care marele tenor Giuseppe di Stefano o numea „piu grande Carmen della mia carriera” (2005).

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012.