Elena Pop-Hossu-Longin

Elena Pop-Hossu-Longin (n. 26 noiembrie 1862, Băseşti, judeţul Sălaj – d. 15 mai 1940, Băseşti, judeţul Sălaj). Militantă pentru emanciparea femeilor din Transilvania.

Biografie

Fiica politicianului ardelean Gheorghe Pop de Băseşti (1835–1919) şi a Mariei (născută Losonti).

După studiile primare făcute la Cluj, este trimisă de tatăl său, în 1873, să studieze la Colegiul „Santa Maria” din Budapesta, condus de o profesoară renumită, Ioana Schreiber. În paralel a luat lecţii de lingvistică, muzică şi a urmat cursuri practice economice.

Membră fondatoare, alături de tatăl său, a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS), ce avea ca motto: „Înaintarea învăţământului poporal şi a industriei de casă cu deosebită privire la sexul femeiesc din comitatul Sălajului” (1880).

În 1882 s-a căsătorit cu avocatul Francisc Hossu-Longin, stabilindu-se la Deva, unde, alături de fruntaşele hunedorene, pune bazele Reuniunii Femeilor Române Hunedorene (1886), pe care o va conduce din 1895 până în 1919, „o punte de aur, care să lege în uniune intimă femeia societăţii inteligente cu fiica din popor a unuia şi aceluiaşi neam”. Sub auspiciile acestei asociaţii au fost organizate cursuri de cusut, croitorie, dantelărie, ţesut, sculptură şi olărit.

În preajma Marii Uniri din 1918, Elena Pop-Hossu-Longin publică Salutul femeilor române: „În aceste clipe mari şi sfinte să uităm trecutul plin de jale şi suferinţe, să uităm sbuciumul sufletelor noastre, să uităm toată urgia de veacuri răbdată şi să ne înălţăm inimile pline de sfânta bucurie către Naţiunea Română, care astăzi prăznuieşte învierea sa la viaţa liberă şi naţională. Din jalea voastră a răsărit minunea mântuirii noastre. Ne închinăm ţie, măreaţă adunare, şi steagului tău sfânt, care e simbolul unirii tuturor Românilor”.

La patru ani de la moartea tatălui său, ridică un monument în cinstea lui, la Băseşti (1923).

Continuă până la moarte să lupte pentru obţinerea de drepturi pentru femeile românce, pentru educarea lor.

Decorată cu ordinul „Crucea Elisabeta” (1879) pentru activitatea de strângere a fondurilor pentru soldaţii români care au luptat în Războiul de Independenţă.

A fost înmormântată în cimitirul din Băseşti, alături de tatăl său.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012