Elisabeta Lipă

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Elisabeta Lipa)
Salt la: navigare, căutare
Elisabeta Lipă
Replace this image female.png
Născută 26 octombrie 1964, Siret, judeţul Suceava
Ocupaţie canotor

Elisabeta Lipă (n. 26 octombrie 1964, Siret, judeţul Suceava), canotor.

Biografie

Elisabeta Lipă a început să practice canotajul de performanţă în anii de liceu (1980), efort susţinut de familie, care a încurajat-o să-şi stabilească domiciliul în capitală şi să-şi exploateze pasiunea pentru ambarcaţiunile profesioniste. A fost de 25 de ori campioană naţională, legitimată iniţial la clubul Olimpia Bucureşti, după care s-a transferat la Dinamo Bucureşti. A participat la 6 ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice, reuşind să-şi înscrie în palmares 8 medalii.

A debutat în viaţa competiţională internaţională la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, unde a obţinut aurul la proba de dublu vâsle, performanţă egalată la Barcelona în 1992 (simplu vâsle), Atlanta în 1996 (8+1), Sydney în 2000 (8+1) şi Atena în 2004 (8+1). Prezenţa sa la Campionatele Mondiale a fost, de asemenea, una fructuoasă, Elisabeta Lipă câştigând aurul în 1989 (simplu vâsle), argintul în 1983, 1985, 1986, 1987, 1989, 1994, 2003 (dublu vâsle), 1991 (simplu vâsle şi dublu vâsle) şi bronzul în 1982 (patru) şi 1984 (8+1).

În anul 2000 a fost desemnată de Federaţia Internaţională de Canotaj „cea mai bună canotoare din lume”. Recunoaştere a valorii sale excepţionale a fost şi invitaţia primită din partea Comitetului Olimpic Internaţional de a participa la ştafeta torţei olimpice de la Roma (9 decembrie 2005), pe ruta Via Lanciani de la Civico-Via Nomentana. După retragerea din viaţa competiţională, Elisabeta îşi împarte timpul între slujba sa în cadrul Ministerului de Interne şi Administraţie Publică (chestor) şi vicepreşedinţia Federaţiei Române de Canotaj. Recunoaşterea meritelor sale sportive a venit în anul 2008, când a primit din partea Federaţiei Internaţionale de Canotaj medalia „Thomas Keller”, cea mai înaltă distincţie acordată de acest for. În acelaşi an a intrat în posesia trofeului „Colanul de Aur”, conferit de Comitetul Olimpic Român.

Bibliografie

  • MARCU, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009, p. 149