Elvira Popescu

Elvira Popescu
Născută		10 mai 1894, Bucureşti
Decedată		11 decembrie 1993, Paris
Ocupaţie		actriţă
Membru de onoare al Academiei Române
Ales		31 mai 1993

Elvira Popescu, contesă de Foy (n. 10 mai 1894, Bucureşti – d. 11 decembrie 1993, Paris). Actriţă.

Biografie

Studiază arta dramatică, la început cu unchiul ei, actorul Ion Nicolescu, apoi la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Studentă fiind, debutează cu rolul „Ileana Cosânzeana” din Înşir'te mărgărite de Victor Eftimiu. După absolvire este angajată la Teatrul Naţional din Bucureşti. Joacă la „Excelsior”, alături de Gheorghe Storin, Ion Manolescu şi Aura Buzescu şi pune bazele Teatrului „Mic” (1922) împreună cu actorii Ion Iancovescu şi Al. Mihalescu. În 1923 debutează pe scena franceză, la Théâtre de la Michodière din Paris, unde fusese angajată de Louis Verneuil, cu piesa Ma Cousine de Varsovie, scrisă special pentru ea. Critica o elogiază încă de la început, supranumind-o „Reine du Boulevard”, „Notre Dame du Théâtre” sau „Monstre Sacré”.

De-a lungul celor 65 de ani de carieră teatrală, repertoriul ei a cuprins piese ale autorilor Louis Verneuil, Henry Berstein, André Roussin, Sacha Guitry ş.a. A jucat şi în nenumărate filme, de la Independenţa României (1912), La Présidente (1938), Ils étaient neuf célibataires (1939), Austerlitz (1960), alături de Claudia Cardinale, Vittorio de Sica, Jean Marais sau Orson Welles, Plein Soleil (1960), din distribuţia căruia a făcut parte şi Alain Delon, până la ultima sa apariţie, în serialul TV. La Voyante (1972) etc. A condus mai multe trupe la Théâtre de Paris şi Théâtre Marigny şi a continuat, până la o vârstă înaintată, să ţină un salon vizitat de o seamă de artişti sau persoane publice ca André Roussin, Guy de Rotschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d'Estaing ş.a.

Membru de onoare al Academiei Române (31 mai 1993), a primit de două ori Ordinul „Legiunea de Onoare” şi un Premiu „Molière” pentru cea mai bună actriţă, decernat de Asociaţia Actorilor Francezi. Astăzi una dintre sălile Théatre Marigny şi cinematograful Institutului Francez din Bucureşti îi poartă numele. A fost înmormântată în Cimitirul „Père Lachaise” din Paris. „Când apărea Elvira Popescu pe scenă, un fluid magnetic străbătea sala. Orice piesă, oricât de slabă, căpăta viaţă şi orice spectacol începea să strălucească. Spectatorii nu o lăsau să plece de pe scenă, iar aplauzele şi bisurile nu mai conteneau” (Jerzy Toeplitz).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.