Emilia Lungu-Puhallo

Emilia Lungu-Puhallo
Emilia Lungu-Puhallo
Naţionalitate		român
Născută		23 octombrie 1853, Sânnicolau Mare
Decedată		16 decembrie 1932, Timişoara
Mormânt la		Timişoara
Ocupaţie		scriitoare, publicistă
Căsătorită cu		Isac Puhallo
Părinţi		Traian Lungu Eufemia Popa
Copii		Eugeniu

Emilia Lungu-Puhallo (n. 23 octombrie 1853, Sânnicolau Mare, judeţul Timiş - d. 16 decembrie 1932, Timişoara, judeţul Timiş), scriitoare, publicistă, fiica profesorului şi publicistului Traian Lungu. A fondat în 1872 prima reuniune a femeilor din Banat, iar în 1874 a deschis prima şcoală de fete din Banat. Este totodată prima româncă învăţătoare din Banat.

Originea şi familia

Emilia Lungu s-a născut la Sânnicolau Mare, fiind fiica publicistului şi fruntaşului bănăţean Traian Lungu şi a Eufemiei Popa.

S-a căsătorit la 21 mai (stil vechi) 1887 cu croatul Isac Puhallo, locotenent în armata austro-ungară.

În august 1891 se naşte copilul Emiliei şi al lui Isac, Eugeniu. La doar zece zile de la naşterea lui Eugeniu, Isac moare la Mostar, Herţegovina.

La 12 septembrie 1891, la doar o lună şi cinci zile de la naştere, moare Eugeniu, unicul copil al Emiliei.

Studiile

La vârsta de doi ani a intrat la şcoala condusă de tatăl ei, astfel încât la vârsta de cinci ani ştia să deja să scrie şi să citească. După ce a terminat studiile elementare în oraşul natal, le-a urmat pe cele secundare la Timişoara.

Activitatea

Din fragedă copilărie, unchiul său, poetul Iulian Grozescu, i-a inspirat pasiunea pentru literatură şi poezie. Astfel că, încă din timpul adolescenţei, ea a început să colaboreze la revista „Familia” şi „Biserica şi Şcoala”. Cultivată şi emancipată, ea a ideat şi a urmărit înfiinţarea unei şcoli de fete pentru femeile române din Banat. Scopul ei îndrăzneţ însă, nu putea fi lesne îndeplinit. Urmărind acest scop, în 1872, pe când avea 18 ani, Emilia Lungu a fondat mai întâi, la Timişoara, prima reuniune de femei din Banat, cu numele „Reuniunea Damelor”. Iniţiativa s-a bucurat de un real succes. Reuniunea organiza diferite iniţiative şi evenimente sociale cu mare trecere în societatea timişoreană. Balul organizat cu scopul strângerii de fonduri pentru înfiinţarea şcolii de fete a avut un succes neaşteptat.

Pentru că nu a reuşit să obţină concesiuni pentru înfiinţarea şcolii de fete la Timişoara, Emilia Lungu a apelat la doctorul Pavel Vasici-Ungureanu şi la episcopul Meţianu din Arad şi, cu ajutorul acestora, a reuşit să înfiinţeze şcoala de fete într-un sat din apropierea Timişoarei, la Izvin, în 1874. Cu toate că nu absolvise cursurile de profil, datorită pregătirii ei superioare, ea a fost numită învăţătoare în noua şcoală, devenind astfel prima învăţătoare româncă din Banat. Timp de doi ani a predat la Izvin, timp în care a urmat şi cursurile Institutului pedagogic din Arad, iar după 4 ani a primit titlul de învăţătoare.

La stăruinţele mamei sale, s-a întors la Timişoara. Aici a început o intensă activitate culturală şi publicistică. Colaborează la diverse ziare şi reviste, folosind pseudonimul „Bănăţeanul Moş”, „Bănăţeanul Călător” sau „Bănăţeanul June”.

Şi-a urmat soţul în garnizoanele unde era detaşat, mai întâi la Sarajevo, apoi la Mostar. Emilia s-a întors la Timişoara pentru a naşte un copil. Lovită de dubla tragedie a pierderii soţului şi copilul în interval de numai câteva săptămâni, în anul 1891, Emilia Lungu-Puhallo se dedică scrisului şi literaturii. Publică numeroase articole, foiletoane, nuvele: „Dumineca” (studiu social, premiat), „Fiica învăţătorului” (nuvelă istorică), „Voluntarul”, „Rezervistul”, „Vagabondul”, „Caisinele”, „O pildă” (nuvelă pentru combaterea alcoolismului), „Niculae Tarcovnicul” (o nuvelă depre prozatorul Nicolae Filimon, preferatul scriitoarei) „Călătoria prin Bosnia-Hertzegovina”, „Istoria şcoalelor româneşti din Timişoara”, „Istoria primei şcoale româneşti de fete din Banat” etc. Deosebit de interesant este studiul despre femeia română publicat în ziarul lugojean „Drapelul”, în 1904.

Moartea

Se stinge din viaţă la 16 decembrie 1932, în casa ei din Timişoara, nu înainte de a fi decorată cu ordinul „Steaua României” de către Regina Elisabeta. Este înmormântată alături de părinţii şi de copilul ei, în cimitirul din Calea Buziaşului.

În 1972, locul mormântului fiind considerat părăsit, a fost vândut şi peste el s-a ridicat un cavou al altcuiva. La sesizarea lui Aurel Cosma, Asociaţia Scriitorilor din Timişoara a luat măsurile necesare pentru strămutarea osemintelor într-un loc de veci nou.

Moştenirea

• O stradă din Timişoara, judeţul Timiş, se numeşte Emilia Lungu Puhallo
• O stradă din Arad, judeţul Arad, se numeşte Emilia Lungu Puhallo
• O stradă din Bucureşti se numeşte Emilia Lungu Puhallo
• Placă comemorativă a fost pusă pe casa ei din Timişoara

Bibliografie

• Cosma, Aurel - Bănăţeni de altă dată, vol. I, Timişoara, 1933
• Cosma, Aurel - Prin Timişoara de altă dată, Editura Falca, 1977