Eugeniu Carada
de la Enciclopedia României
Eugeniu Carada | ||
Naţionalitate | român | |
Născut | 29 noiembrie 1836, Craiova, judeţul Dolj | |
Decedat | 10 februarie 1910, Bucureşti | |
Ocupaţie | economist, publicist, dramaturg, poet şi om politic |
Eugeniu Carada (n. 29 noiembrie 1836, Craiova, judeţul Dolj - d. 10 februarie 1910, Bucureşti), economist, publicist, dramaturg, poet şi om politic.
Biografie
Fiu de boieri înstăriţi, face primele clase în particular, apoi pe cele liceale la Colegiul Naţional din Craiova. Studiază la celebrul Collége de France, Dreptul şi Literele.
Face din literatură un instrument de propagandă care să servească unor cauze politice sau sociale. Opera lui de dinaintea unirii constă în compunerea unor canţonete şi poezii, cu un conţinut patriotic manifest, care circulă şi în Transilvania. Traduce şi adaptează o mulţime de drame, comedii şi vodeviluri. Face şi cronică dramatică în ziarele „Timpul” şi „Românul”, afirmând că teatrul trebuie să fie un mijloc de influenţare a opiniei publice şi de exaltare a patriotismului.
Ca publicist, conduce sau colaborează cu anumite ziare: „Clopotul”, „Românul”, „L'Homme libre” din Paris.
Militant pentru unirea tuturor românilor, îşi începe activitatea în acest sens încă din timpul revoluţiei de la 1848, activând ca secretar al Adunării ad-hoc din Muntenia (1857) şi culminând cu sprijinul financiar acordat tuturor activităţilor culturale din Transilvania ce au ca scop promovarea românismului.
Conspirator prin vocaţie, participă la toate loviturile de stat. Nemulţumit de modul de guvernare al lui Alexandru Ioan Cuza, încă de la începutul domniei, i se opune acestuia. Este unul dintre artizanii complotului de la 11 februarie 1866, militând activ pentru aducerea unui principe străin. Acest lucru nu îl împiedică, însă, să participe la mişcarea dinastică de la 1870.
Nemulţumit de rezultat îşi auto-impune exilul. Pleacă în Franţa pentru o perioadă destul de îndelungată, unde studiază economia. După ce revine în ţară refuză orice funcţie ce presupune emiterea unui decret regal. Este una dintre „eminenţele cenuşii” ale PNL şi un apropiat al Brătienilor. A fost ctitorul de necontestat al Băncii Naţionale a României, în perioada 1880-1910 toate deciziile importante având aprobarea sa, oficială sau neoficială. Îndeplineşte diferite funcţii în conducerea acestei instituţii, dar nu acceptă niciodată funcţia de guvernator. A fost un om mare care a făcut totul „pentru o Românie liberă oricând, oricum, cu oricine, contra oricui”.
Bibliografie
- Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008