Fonoteca de Aur

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Aspect din interiorul arhivei

Fonoteca de Aur este o colecţie de înregistrări sonore ale Societăţii Române de Radiodifuziune, ce conţine vocile celor mai proeminente personalităţi ale culturii, ştiinţei şi politicii româneşti. Această colecţie s-a constituit în timp, mai întâi prin activitatea istoricului literar G. C Nicolescu, iar mai apoi prin grija redactorilor şi reporterilor postului naţional de radio şi ai studiourilor teritoriale. Majoritatea înregistrărilor au fost făcute la radio; altele provin din Biblioteca Academiei Române, din Muzeul Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”, din arhivele de peste hotare sau din colecţiile particulare. Legat de importanţa acestora, publicistul Iulius Ţundrea remarca într-una dintre lucrările sale[1]:

„Expresie a activităţii de păstrător şi de tezaurizator de cultură a Radioului, dar şi sinteză a contribuţiei acestei instituţii la stimularea vieţii spirituale, la apariţia a numeroase lucrări literare, teatrale, muzicale, la dezbaterea problemelor artistice de stringentă actualitate şi de larg interes public, la popularizarea patrimoniului cultural, Fonoteca de Aur se dovedeşte a fi o ipostază modernă a mijloacelor de instrucţie şi educaţie. [...] Fiecare înregistrare este şi rămâne — oricâte multiplicări s-ar face în scopul răspândirii ei — un unicat, un document inconfundabil, având drept caracteristici specifice timbrul şi inflexiunile glasului, adică o parte vie a însăşi fiinţei umane.”
()

La 14 ianuarie 1967 a debutat pe postul naţional de radio emisiunea cu acelaşi nume, care îşi propunea să readucă în atenţia publicului înregistrările din arhivă cu o semnificaţie culturală deosebită. Prima emisiune a fost dedicată prozatorului Mihail Sadoveanu. În primii doi ani de existenţă, emisiunea l-a avut ca redactor pe Petre Dincu, urmând ca din iunie 1969 la microfon să se afle Iulius Ţundrea[2].

Colecţiile Fonotecii de Aur însumează circa 132.000 de ore de înregistrări pe diferite suporturi: 12.276 de discuri de ebonită, 77.000 de discuri de vinil, 15.000 de CD-uri, 2.150 de casete DAT, 293.336 benzi muzicale şi 102.737 benzi vorbite.

Primele arhive sonore din România

Ideea înfiinţării unei arhive fonogramice i-a aparţinut prima dată în România profesorului Iosif Popovici. În 1905 acesta scria: „O fonogramă, oricât de ştearsă ar fi, este mai preţioasă pentru studiul limbii decât orice document scris. Scrisul este numai imaginea vorbirii, fonograma redă însăşi vorbirea în partea ei organică, vorbirea vie în cele mai fine nuanţe ale ei”[3]. Tot în această perioadă, profesorul Gheorghe Alexici avea în intenţie înfiinţarea unei arhive sonore de folclor[4]. Oficialităţile culturale române nu au fost interesate în sprijinirea acestui proiect, aşa încât înregistrările din această perioadă au reprezentat iniţiative particulare[5].

Prima arhivă sonoră oficială din România a fost înfiinţată în 1927, în subordinea Ministerului Cultelor şi Artelor, ea ocupându-se cu strângerea compoziţiilor muzicale româneşti. Directorul arhivei a fost George Breazul, care a colaborat cu folclorişti şi compozitori renumiţi, precum D. G. Kiriac, Emil Riegler Dinu, Tiberiu Brediceanu ori Sabin Drăgoi. Până în 1948 au fost adunate circa 10.000 de melodii. A doua instituţie românească de acest fel, „Arhiva de folclor” a Societăţii compozitorilor români, a fost înfiinţată în 1928 sub îndrumarea celebrului etnomuzicolog Constantin Brăiloiu. Acesta a lucrat la rândul său cu folclorişti de primă mână: Harry Brauner, Ilarion Cocişiu, Emilia Comişel, Tiberiu Alexandru, reuşind să realizeze până în 1948 peste 30.000 de înregistrări. În 1949 cele două instituţii, împreună cu patrimoniul sonor, au fost unite sub denumirea de „Institutul de folclor” (actualul Institut de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”)[6].

Înregistrări importante

1913-1950

{{#ev:youtube|2I0GNpgu8_Y|200}}

Cea mai veche înregistrare din Fonotecă datează din 1913. În 1911 se înfiinţa la Paris un Muzeu al Cuvântului. Personalităţi de seamă ale culturii europene au fost invitate în sala nr. 5 a Sorbonei pentru a-şi înregistra vocea. La 20 mai 1913 Elena Văcărescu a imprimat pe disc următoarele vorbe[7]:

„Vechea şi stră­lucita familie boierească Văcărescu, din care cu mândrie mă trag, a dat ţării trei poeţi: Alecu, Ienăchiţă şi Iancu Văcărescu. De Ienăchiţă Văcărescu voi spune mult cunoscutul lui «Testament»:

«Urmaşilor mei Văcăreşti
Las vouă moştenire
Creşterea limbei româneşti
Ş-a patriei cinstire.»”
()

În continuare, poeta a recitat primele strofe din „Primăvara amorului”, scrisă bunicul ei, Iancu Văcărescu, iar în final o poezie de-a sa, „Fluieraşul”. Pe un al doilea disc a recitat o altă creaţie proprie intitulată „Le dernier désir” (Ultima dorinţă). Cele două discuri au fost descoperite în 1980 de către publicista Maria Moscu, iar custodele arhivei fonografice din Paris, Marie France Calas, a făcut posibilă transpunerea lor pe bandă de magnetofon. Înregistrările au fost difuzate pentru prima dată în ediţia din 12 iulie 1980 a emisiunii „Fonoteca de Aur”, care i-a avut ca invitaţi pe Maria Moscu şi Marie France Calas[8].

Tot în Muzeul Cuvântului din Paris se păstrează şi câteva discuri cu vocea lui Nicolae Iorga, datatând din 1927 şi 1928. Ele au fost descoperite în 1974 de către directorul adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, Ion Stoica, şi difuzate în ţară pe 27 iunie acelaşi an.[9]. Într-unul dintre discursuri, istoricul oferă poporului român sfaturile sale întru unitate, muncă şi înţelegere reciprocă, iar în altul vorbeşte despre relaţiile româno-franceze de-a lungul timpului. La aceste înregistrări din capitala Franţei se mai adaugă unele păstrate în România. Cel mai cunoscut disc al lui Nicolae Iorga este intitulat „Civilizaţie şi tradiţie” şi datează din 1929:

„[...] A admira o civilizaţie străină e ceva vrednic de respect, e o datorie. A o imita fără schimbare e o umilinţă, şi una fără folos. Popor civilizat este acela care a ajuns să satisfacă sănătos şi armonios nevoile sale cele adevărate, înălţate către un ideal care întrece cerinţele elementare şi biruie egoismul individual. [...] Acolo unde sunt dispuşi să plece capetele ca robi, nimeni nu le va fi recunoscător de abandonarea de la patria şi de la neamul lor.”
()

O altă ediţie a acestui disc conţine şi discursuri rostite de Iorga în franceză, italiană şi germană. În 1980 au mai fost descoperite alte câteva discuri în arhiva Bibliotecii Academiei Române, care conţineau radioconferinţa intitulată „Unităţi organice în viaţa statelor şi naţiunilor”. Nicolae Iorga a citit-o în faţa microfonului la 24 martie 1939[10].

Aspect din interiorul arhivei

Nicolae Titulescu este prezent în arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune prin intermediul unui mic disc înregistrat în anii '30, intitulat „Idealul creator”. Eticheta discului prezintă o fotografie în medalion a lui Titulescu, încadrată de tricolorul roşu, galben şi albastru. Diplomatul român a rostit, cu mici modificări, sfârşitul discursului ţinut la 10 iunie 1921 în faţa Adunării Deputaţilor, el deţinând pe atunci portofoliul finanţelor.

„[...] Da, idealul creator e talismanul care transfigurează realitatea şi îţi dă puterea ca s-o birui; idealul creator e izvorul la care, dacă te adapi, eşti ferit şi de descurajare şi de uitare şi insatisfacţie; Idealul creator e sinonim cu intuiţia cea mare care azi, în lumea bântuită atâta vreme de fiorii reci ai morţii, îţi îngăduie să încerci, în fine, fiorii dătători de viaţă ai presimţirii sacre şi ai renaşterilor nesfârşite.”
()

Tot în Fonoteca de Aur se păstrează şi copia unor discuri înregistrate în Elveţia, în cadrul unei şedinţe a Comisiei de Cooperare Intelectuală Internaţională a Ligii Naţiunilor. Pe aceste discuri, discursul lui Nicolae Titulescu este susţinut în limba franceză[11].

În Muzeul Cuvântului din Paris se mai păstrează şi un disc din 1928 conţinând vocea lui Ion Minulescu. Acesta şi-a rostit în faţa microfonului două dintre poeziile sale: „Cu toamna în odaie” (pe disc are titlul „Vizită nocturnă”) şi „Romanţa rozinei”. Înregistrarea a fost descoperită tot de către Ion Stoica şi a fost difuzată pentru prima dată în România în aprilie 1974[12].

De la începutul anilor '30 datează un disc din colecţia Bibliotecii Academiei Române care conţine vocea poetului Octavian Goga. Acesta a recitat creaţia sa din 1904, „Oltul”. În anii '50, la Studioul de radio şi televiziune din Cluj, Veturia Goga, soţia poetului, a înregistrat alte trei poezii de-ale sale: „Stejarul”, „Cântecele mele” şi „Lacul”[13].

Din 1941 datează singura înregistrare care păstrează vocea lui Liviu Rebreanu. În acea vreme, scriitorul era directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. În interviul acordat directorului Radiodifuziunii, Dem Theodorescu, Rebreanu a vorbit despre criteriile după care a ales piesele pentru repertoriul viitoarei stagiuni teatrale. Tot în Fonotecă se mai păstrează înregistrări cu Fany Rebreanu, soţia sa, şi Puia Rebreanu-Vasilescu, fiica sa[14].

Din anii '40 se mai păstrează alte câteva înregistrări valoroase. O discuţie despre teatrul radiofonic, datată aprilie 1943, este singura înregistrare în care pot fi auzite vocile lui Vasile Voiculescu, Victor Ion Popa, Horia Furtună şi Alexandru Hodoş. Alături de aceştia, la discuţie au mai participat V. Ionescu, Gh. D. Mugur, Mircea Ştefănescu, Tudor Muşatescu, Alexandru Lohan şi Victor Gh. Dumitrescu Bumbeşti. În 1945 a fost înregistrat un disc conţinând mărturiile Alexandrinei Caragiale, despre soţul său, Ion Luca Caragiale, şi maniera sa creativă. Tot pe discuri din arhiva Radiodifuziunii române se păstrează şi vocea unor personalităţi teatrale precum Maria Vetura, Constantin Nottara, Tony Bulandra, Nicolae Soreanu, Ion Sârbu, Vasile Maximilian şi Constantin Tănase. Tot în această perioadă au fost realizate mai multe înregistrări cu vocea sau interpretarea unor muzicieni de marcă: Hariclea Darclée, George Folescu, Jean Athanasiu, Florica Cristoforeanu, Traian Grozăvescu, Nicolae Leonard, Maria Cebotari, Jean Moscopol, Teodor Zavaidoc, Fănică Luca, Maria Lătăreţu, Maria Tănase, Ion Matache, George Enescu, Dinu Lipatti şi alţii[15]. De asemena, în arhiva radiodifuziunii se mai păstrează o înregistrare pe bandă magnetică cu vocea mareşalului Ion Antonescu, intervievat de Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, înregistrare pe care sunt vizibile tăieturile cenzurii militare. Tot aici se regăseşte şi discul cu Proclamaţia către Ţară a regelui Mihai, difuzată la radio în seara zilei de 23 august 1944.

O bună parte din discurile Radiodifuziunii din această perioadă au fost distruse în timpul războiului, dar mai ales după, cu bună ştiinţă, de către autorităţile comuniste. Unele discuri au fost transferate în secret la Biblioteca Academiei Române, astfel încât au scăpat neatinse[16].

După 1950

Aspect din interiorul arhivei

După 1950 au început să se înmulţească înregistrările pe bandă magnetică, făcând posibilă înregistrarea mult mai multor personalităţi româneşti, atât în studio cât şi în afara acestuia. În 1952 a debutat seria zecilor de emisiuni pe teme culturale realizate la Radio, prima fiind intitulată Lecturi literare.

Prima înregistrare a lui Mihail Sadoveanu datează din 1951, fiind un fragment dintr-o conferinţă publică despre Ion Creangă. Între 1952 şi 1957 a realizat sute de înregistrări, multe dintre ele reprezentând lectura unor fragmente din creaţiile sale literare („Nicoară Potcoavă”, „Baltagul”, „Hanul Ancuţei”, alte schiţe şi povestiri), ori cuvântări şi comunicări academice („Despre limba literară”, „Limba povestirilor istorice”, ambele în 1955). Sadoveanu a mai înregistrat lecturi şi din opera altor scriitori, în special a lui Mihai Eminescu (în 1952 şi 1956), Ion Creangă, Nikolai Gogol sau Ivan Turgheniev. Printre ultimele înregistrări ale lui Mihail Sadoveanu se numără cea din 2 mai 1961, prilejuită de primirea „Premiului internaţional «Lenin» pentru întărirea păcii între popoare”[17].

Vocea lui George Bacovia poate fi ascultată într-o înregistrare din 1954, în care poetul îşi recită compoziţiile cele mai reprezentative. Prima tentativă de înregistrare s-a soldat cu un eşec, banda stricându-se. La a doua încercare, vocea lui Bacovia a sunat mai obosită şi mai grăbită. Cele 24 de poezii aflate pe bandă sunt: „Lacustră”, „Sonet”, „Amurg violet”, „Decembre”, „Note de toamnă”, „Toamnă”, „Plumb de iarnă”, „Serenada muncitorului”, „Note de primăvară”, „Umbra”, „Cu voi”, „Liceu”, „Belşug”, „Pantofii”, „Aiurea”, „În altar”, „Poemă finală”, „Spre primăvară”, „Rar”, „Amurg”, „Seară tristă”, „Note de toamnă”, „De iarnă” şi „Vae soli”. Părându-i-se că nu au sunat bine, poetul a mai recitat încă o dată la sfârşit „Serenada muncitorului”, „Amurg violet” şi „Decembre”[18].

Tudor Arghezi a cuvântat la microfonul postului naţional de radio încă din primul an de funcţionare, în 1928. Primele înregistrări cu vocea sa datează din 29 octombrie 1953, de după perioada de marginalizare a poetului, şi reprezintă evocarea a două personalităţi: Ivan Krîlov şi Ion C. Vissarion. În primăvara lui 1956 a lecturat 25 de poezii, dintre care 11 aparţin volumului „Cuvinte potrivite”. În aceeaşi sesiune de înregistrări a mai evocat chipul unor politicieni de la începutul secolului al XX-lea şi a povestit amintiri din Primul Război Mondial. Alte înregistrări de poezie au mai avut loc în anii 1957, 1962 şi 1967. Din 1955, după stingerea din viaţă a muzicianului George Enescu, datează evocarea episodului întâlnirii dintre Enescu şi pictorul Ştefan Luchian, povestită la microfon de Arghezi. În 1960 i-a fost înregistrată cuvântarea susţinută la Ateneul Român, cu prilejul împlinirii a 80 de ani, iar în 1965 i-a fost dedicat un ciclu de emisiuni intitulat „Ediţie radiofonică Arghezi”. Anii 1965-1967 au marcat o bogată activitate radiofonică a lui Tudor Arghezi, în majoritate imprimată pe bandă magnetică. Ultima înregistrare cu vocea poetului datează din 13 iunie 1967, cu o lună înaintea stingerii sale. La acea dată, poetul saluta debutul emisiunii „Odă limbii române” şi îşi exprima speranţa că vor fi popularizate operele valoroase ale vechilor scriitori români[19].

Ion Agârbiceanu a fost înregistrat pentru prima dată în primăvara lui 1954 de către redactorul Pop Simion, pe când încă mai era un autor interzis. Timp de trei ore a citit la microfon nuvelele „Fefeleaga”, „Luminiţa”, „Iarnă grea”, „Ciobănaşul”, „Parastas” şi un fragment din romanul Stana, iar în final a evocat începuturile activităţii sale literare. A mai fost înregistrat şi cuvântul rostit de Agârbiceanu la radio în 1962, cu prilejul împlinirii a 80 de ani. Studioul teritorial din Cluj deţine mai multe benzi cu vocea prozatorului ardelean[20].

Deşi încă pus la index, Lucian Blaga a fost înregistrat pe bandă în primăvara lui 1954, tot de către Pop Simion. Pentru îndrăzneala sa, reporterul a fost retrogradat pe şase luni şi i s-a retras dreptul de semnătură pe trei luni. Cu toate acestea, banda s-a păstrat, Lucian Blaga putând fi ascultat şi astăzi cum recită din traducerile sale de poezie universală. În 1957, când i-a apărut volumul de traduceri şi tălmăcirea sa a operei lui Goehte, „Faust”, Blaga fost intervievat despre acestea şi despre semnificaţia pe care o acordă cunoaşterii creaţiilor de frunte ale literaturii universale. În primăvara lui 1960, Blaga a fost înregistrat de către familie recitând 116 poezii ale sale, cu puţin timp înainte de a se stinge. O parte dintre acestea au fost dăruite Fonotecii de Aur, altele au apărut pe un disc „Electrecord”. În aprilie 1960 a realizat ultima sa înregistrare, de data aceasta în studiourile de radio, citindu-şi articolul „Probleme şi perspective literare”[21][22].

Cea mai veche înregistrare purtând glasul lui George Călinescu datează din 29 iunie 1962 şi reprezintă cuvântul rostit la Academia R.P.R. cu prilejul împlinirii a 60 de ani. În 1960, la 4 noiembrie, a rostit un nou discurs în Aula Academiei, de data aceasta la împlinirea a 80 de ani de viaţă a scriitorului şi academicianului Mihail Sadoveanu. Ca şi Tudor Arghezi şi mulţi alţii, Călinescu a fost nevoit să cuvânteze în cadrul sesiunii Marii Adunări Naţionale din 29 aprilie 1962 prilejuită de încheierea „cu succes” a colectivizării. La 4 iunie 1962 l-a omagiat pe I. L. Caragiale în cadrul unui discurs ţinut în sala de concerte a Radioteleviziunii: „Caragiale, omul şi opera”, iar în iunie 1964 şi pe Mihai Eminescu în cadrul conferinţei „Mihai Eminescu, poet naţional”. O serie de înregistrări particulare, provenind din arhiva familiei, au fost imprimate pe un disc „Electrecord” şi reprezintă recitarea de către Călinescu a mai multor poeme. Fonoteca de Aur mai deţine şi alte înregistrări cu vocea criticului român[23].

Fişele arhivei sonore

Zaharia Stancu este prezent în Fonoteca de Aur prin intermediul unui bogat fond de înregistrări în care şi-a citit pagini din creaţie (poezii, proză, publicistică, memorialistică) ori a purtat dezbateri culturale cu personalităţi precum Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, Alexandru Dima, Eugen Barbu, George Ivaşcu, Şerban Cioculescu, George Macovescu, Alexandru Piru, Ianichie Olteanu, Radu Boureanu, Aurel Martin, Nicolae Manolescu, Gheorghe Achiţei şi alţii. Înregistrări mai importante au avut loc la 18 august 1974, în emisiunea „Revista literară Radio”, la 4 decembrie 1973, în locuinţa proprie, şi între 4 ianuarie 1971 şi 9 august 1972, în emisiunea „Tableta de seară”. Un interviu aparte a fost luat simultan din trei oraşe — Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca — prin intermediul redactorilor I. Budescu, G. Antofi şi T. Iancu, pentru emisiunea „Trei oraşe în transmisiune directă. Panoramic cultural-artistic” din 19 august 1970[24].

Marin Preda a citit la Radio pagini din aproape toate creaţiile sale, începând cu scena secerişului din volumul I al romanului „Moromeţii”, la 29 septembrie 1955. Alte înregistrări mai păstrează, în lectura autorului, fragmente din „Risipitorii”, „Intrusul”, „Marele singuratic”, „Delirul”, „Viaţa ca o pradă” şi „Cel mai iubit dintre pământeni”. O serie de imprimări conţin şi confesiuni ale lui Preda cu privire la procesul creaţional al romanelor sale, de la „Moromeţii” la „Cel mai iubit dintre pământeni”. Vocea lui mai poate fi auzită în înregistrările unor ediţii a emisiunilor „Scriitori la microfon”, „Revista literară Radio”, „Acasă la...”, „Convorbirile de joi”, „Dezbateri culturale” şi „Semnături în contemporaneitate”. Ultima înregistrare a sa datează din primăvara lui 1980[25].

Cele mai multe înregistrări ale istoricului Constantin C. Giurescu provin din emisiunea „Memoria pământului românesc”, a cărui colaborator a fost vreme de un deceniu. În afară de acestea, Fonoteca de Aur mai păstrează evocări, comentarii şi eseuri istorice ale sale, precum şi discursul de recepţie la Academia R.S.R., din 15 februarie 1975. Între personalităţile evocate de Constantin C. Giurescu se numără şi profesorii săi: Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan, Demostene Russo, Simion Mehedinţi şi Constantin Giurescu. S-au mai realizat înregistrări cu vocea sa şi în 13 ediţii din „Tableta de seară”, în prima emisiune din ciclul „Ediţie radiofonică: Literatura, mijloc de afirmare a voinţei de neatârnare a poporului român” şi într-una dintre ediţiile emisiunii „Momente din istoria literaturii române”.[26].

Nichita Stănescu a fost înregistrat la Radio în perioada 1964-1983, el recitând la microfon peste o sută din poeziile sale. Se mai păstrează pe bandă interviuri, tablete, însemnări şi evocări. De altfel, ultima înregistrare a poetului, care a fost realizată la 29 noiembrie 1983 de istoricul literar Arşaluiz Ceamurian pentru emisiunea „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, cuprindea o evocare a lui Vasile Pârvan[27].

Aspect din interiorul arhivei

Otilia Cazimir a avut o activitate susţinută la studioul teritorial de radio din Iaşi, debutând la microfon chiar în anul înfiinţării acestuia, 1956. În 1963 a înregistrat o serie de poezii, evocări şi articole de publicistică ale sale, iar în 1973, la împlinirea a 70 de ani, a fost sărbătorită în cadrul unei emisiuni care de asemenea se păstrează înregistrată pe bandă[28]. Vocea lui Gala Galaction se păstrează în puţine înregistrări, dintre care cea mai valoroasă este cea în care prozatorul îşi citeşte povestirea „Moara lui Călifar”, la începutul anilor '50. În 1953 a mai înregistrat o serie de amintiri despre Mihail Sadoveanu, iar în 1954 a povestit întâmplări din viaţa sa în faţa studenţilor de la Facultatea de limba şi literatura română din Bucureşti, de asemenea înregistrate pe bandă[29]. Cezar Petrescu a realizat două înregistrări la radio: una în 1956, când a prefaţat o emisiune din ciclul „La Hanul Ancuţei”, iar a doua în 1960, în cadrul emisiunii „Scriitori la microfon”[30]. Vocea lui Camil Petrescu poate fi ascultată astăzi într-o singură înregistrare din noiembrie 1953, ce se datoreşte profesorului G. C. Nicolescu. În aceasta, Camil Petrescu citeşte câteva pagini din romanul său „Un om între oameni”[31]. Victor Eftimiu este prezent în Fonoteca de Aur cu înregistrări în care şi-a recitat din poeziile sale: „Odă limbei române”, „Lui Alecsandri”, „77”, „Ca-n basme”, „Anton Pann”, „Şi veşnic omul firea o subjugă”, „Tinereţe înflorită”, „Noi vom zidi”, „Marea Neagră”, „Joc de rime”, „Prometeu” etc[32]. Anatol E. Baconsky a susţinut la radio, începând cu 29 mai 1969, emisiunea „Meridiane lirice”, în care promova valorile poeziei universale contemporane. În total au fost înregistrate 93 de ediţii, publicate în volum în 1972 („Panorama poeziei universale contemporane”). În Fonoteca de Aur se mai găsesc şi câteva înregistrări în care Baconsky îşi recită câteva dintre poeziile sale[33]. Ion Marin Sadoveanu a rămas în Fonoteca de Aur prin intermediul prelegerilor sale din ciclul „Teatrul — artă realistă” (începutul anilor '60), lectura unui fragment din romanul său „Ion Sântu” (1956) şi confesiunea despre o altă creaţie a sa, „Taurul mării”. De asemenea, a mai înregistrat două emisiuni dedicate lui I. L. Caragiale şi Luciei Sturdza Bulandra şi câteva prefeţe ale unor spectacole de teatru radiofonic[34]. Onisifor Ghibu a realizat o serie de înregistrări particulare împreună cu fiul său, Octavian Ghibu, în care a evocat personalităţile lui George Coşbuc, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Sextil Puşcariu, Vasile Pârvan, Lucian Blaga. O mică parte din acestea au ajuns, sub formă de copie, şi în Fonoteca de Aur[35].

Printre personalităţile culturii româneşti cu înregistrări păstrate în Fonoteca de Aur se numără şi poeţii Alexandru Philippide, Mihai Codreanu, George Lesnea, Demostene Botez, Miron Radu Paraschivescu, Mihu Dragomir, Szemlér Ferenc, Alfred Margul Sperber, Cicerone Theodorescu, Veronica Porumbacu, Nicolae Tăutu, George Murnu, Dan Botta, Aurel Baranga, Marin Sorescu , prozatorii Eusebiu Camilar, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Alexandru Ivasiuc, Octav Pancu-Iaşi, lingviştii, criticii şi istoricii literari Perpessicius, Tudor Vianu, Iorgu Iordan, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Mihail Ralea, Alexandru Dima, G. C. Nicolescu, Dumitru Caracostea, oamenii de ştiinţă şi inventatorii Henri Coandă, Gogu Constantinescu, Ştefan Odobleja, Grigore C. Moisil, Athanase Joja, Horia Hulubei, Iuliu Haţieganu, D. D. Roşca, Nicolae Bagdasar, oamenii de artă Gheorghe Anghel, Oscar Han, Petru Comarnescu, Petre Pandrea, Mac Constantinescu, Alexandru Ciucurencu, Vida Gheza, Dumitru Ghiaţă, Victor Iliu Ion Bostan, Ion Cantacuzino, muzicienii Mihail Jora, Cella Delavrancea, Octav Onicescu, Theodor Rogalsky, Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Ion Dacian, George Breazul, Sabin Drăgoi, Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ileana Sărăroiu, Ioana Radu, Doina Badea, actorii George Vraca, Ion Şahighian, Ion Manolescu, Gheorghe Storin, Grigore Vasiliu-Birlic, Emil Botta, Nicolae Bălţăţeanu, Lucia Sturdza Bulandra, Maria Filotti, Miluţă Gheorghiu, Gheorghe Timică, Sonia Cluceru, Ştefan Ciubotăraşu, Jules Cazaban, Silvia Chicoş, Toma Caragiu, , istoricii Constantin Dacoviciu, P. P. Panaitescu, Aurelian Sacerdoţeanu, Petre Constantinescu-Iaşi, Aurel Decei, regii Carol al II-lea şi Mihai I, politicienii Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Constantin Ion Parhon, Ion Niculi,

Fonoteca deţine şi înregistrări cu autori străini precum Lev Tolstoi, Guillaume Apollinaire, Thomas Mann, T. S. Eliot, Albert Camus, André Gide, Pablo Neruda, Maxim Gorki, Serghei Esenin, Anna Ahmatova, André Malraux, Antoine de Saint Exupéry, Jean Cocteau.

Înregistrări în atenţia UNESCO

În septembrie 2007, Servicul Patrimoniu al Societăţii Române de Radiodifuziune a selecţionat zece înregistrări importante aflate în stare critică, spre a le propune Grupului Internaţional pentru Arhivele în Pericol de pe lângă UNESCO. Între acestea sunt cuvântul lui Constantin Argetoianu la funeraliile lui Armand Călinescu (24 septembrie 1939), conferinţa radiofonică a lui Constantin Brăiloiu din 8 noiembrie 1940, „Nunta în Someş”, având ilustraţie muzicală, înregistrarea din 1951 a piesei de teatru „D'ale carnavalului”, înregistrarea din 1954 realizată de redactorul Pop Simion care conţine poeme din lirica universală traduse şi recitate de Lucian Blaga, înregistrarea unor poeme nepublicate în lectura lui Nichita Stănescu, din 1964, şi înregistrarea din 1968 cuprinzând conferinţa „Despre prima invenţie din anii copilăriei şi aplecarea mea spre tehnică” rostită de Henri Coandă[36].

Problematica Fonotecii

Existenţa pe mai departe şi valorificarea optimă a înregistrărilor din Fonoteca de Aur presupune o anume problematică[37]:

  • Îmbogăţirea colecţiei de înregistrări prin
  • Descoperirea şi semnalarea a noi înregistrări de importanţă culturală conţinând voci ale personalităţilor româneşti, atât în colecţiile particulare cât şi în cele din străinătate.
  • Aducere în ţară, prin copiere pe suport de calitate, a înregistrărilor relevante găsite în colecţiile străine (muzee, instituţii de radio şi de televiziune, case de discuri, arhive etc.).
  • Popularizarea înregistrărilor din patrimoniul Fonotecii de Aur prin difuzarea lor pe posturile de radio şi comercializarea lor sub formă de CD-uri sau cărţi sonore. Până în prezent au fost imprimate pe discuri „Electrecord” sau CD-uri înregistrări cu Lucian Blaga, George Bacovia, George Călinescu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Nichita Stănescu, Otilia Cazimir, Marin Sorescu şi alţii, precum şi numeroase piese de teatru radiofonic în care pot fi auzite vocile marilor actori români.
  • Întreţinerea şi conservarea înregistrărilor vechi. Benzile magnetice ţinute în condiţii improprii de temperatură şi umiditate se distrug prin descompunerea porţiunii de plastic a benzii sau prin demagnetizare. Drept rezultat, sunetul este distorsionat sau dispare, vocile se aud altfel decât în momentul înregistrării şi — cel mai grav — banda se poate rupe foarte uşor, făcând aproape imposibilă recuperarea informaţiei aflată pe ea. Discurile şi cilindrii fonografici vechi erau fabricaţi din materiale uşor casante, astfel că o temperatură ori o manipulare nepotrivită îi poate crăpa sau sparge iremediabil. Totodată, la fiecare ascultare, şanţurile discurilor şi ale cilindrilor sunt tocite din ce în ce mai mult de acul dozei electromagnetice, astfel încât sunetul devine foarte distorsionat. Nu în ultimul rând, lipsa de pe piaţa actuală a echipamentelor profesionale de citit benzi sau discuri ar putea duce într-un final la imposibilitatea audiţiei multor înregistrări din Fonotecă. În 2007 Societatea Română de Radio a început o acţiune de digitalizare treptată a vechilor înregistrări, impedimentul major al acestei acţiuni fiind în principiu lipsa fondurilor necesare.

Cărţi despre Fonotecă

Iulius Ţundrea, o bună vreme realizator al emisiunii „Fonoteca de Aur”, a scris despre Fonotecă în trei volume: „Inscripţii pe o bandă de magnetofon” (1979), „Fonoteca de Aur” (1982) şi „O sonoră coloană infinită” (1985). În acestea a prezentat cele mai de seamă înregistrări din arhiva Radiodifuziunii, articole şi opinii ale marilor personalităţi culturale ale României despre rolul radioului în viaţa publică, precum şi mărturii (unele inedite) privind înregistrările făcute cu greutate în anii '50-'60.

O parte din înregistrări au fost valorificate prin tipărirea lor în antologii. La editura Dacia din Cluj-Napoca, Vasile Rebreanu şi Miron Scorobete au publicat două volume (1979 şi 1981) sub titlul „Cu microfonul dincoace şi dincolo de Styx”. Acestea cuprindeau texte rostite la radio de: Ion Agârbiceanu, Ion Baciu, Eugen Barbu, Lucian Blaga, Alexandru Căprariu, Constantin Dacoviciu, Iosif Constantin Drăgan, Victor Eftimiu, Dumitru Ghişe, Veturia Goga, Letay Lajos, Ştefan Pascu, Francisc Păcurariu, D. R. Popescu, Marin Preda, Aurel Rău, D. D. Roşca, Zaharia Stancu, Maria Ţuculescu, Ion Vlad (volumul I), Ioan Alexandru, Mihai Beniuc, Valeriu Bologa, Nina Cassian, D. Dumitraşcu, Octavian Fodor, Laurenţiu Fulga, Maria Furtună, Taşcu Gheorghiu, Iuliu Haţieganu, Emil Isac, Henri Jacquier, Romul Ladea, Fănuş Neagu, Vasile Netea, Edgar Papu, Eugeniu Speranţia, Vida Gheza, Ion Vlaicu şi Aurelia Vlaicu şi Ion Vlasiu (volumul al II-lea). Victor Crăciun a publicat la rândul său două cărţi ce valorifică înregistrările de arhivă: „Manuscrise şi voci : scriitori români la radio” (1977) şi „Scena undelor (Teatrul radiofonic)” (1980). Au mai fost publicate antologii de conferinţe şi cuvântări la radio ale lui Nicolae Iorga (ciclul „Sfaturi pe întuneric”), A. E. Baconsky („Panorama poeziei universale contemporane”), Octavian Paler („Drumuri prin memorie. Egipt, Grecia”) şi ale altora. Un caz aparte îl prezintă volumul lui Onisifor Ghibu, „Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut”, care se bazează pe înregistrările particulare realizate de fiul său, Octavian Ghibu[38].

Referinţe

  1. ↑ Ţundrea (1982), p. 9.
  2. ↑ Ţundrea (1982), p. 215, n. 4.
  3. ↑ Ţundrea (1982), p. 13, care îl citează pe Dimitrie Macrea, Arhivele fonogramice româneşti, în „România literară”, 28 ianuarie 1971.
  4. ↑ Ţundrea (1982), p. 13, care îl citează pe G. Alexici, Texte din literatura poporană română, Ed. Academiei RSR, 1966.
  5. ↑ Ţundrea (1982), p. 13.
  6. ↑ Ţundrea (1982), p. 13-14.
  7. ↑ Ţundrea (1982), p. 19.
  8. ↑ Ţundrea (1982), p. 18, 20 şi 216, n. 19.
  9. ↑ Ţundrea (1982), p. 217, n. 20.
  10. ↑ Ţundrea (1982), p. 20-24.
  11. ↑ Ţundrea (1982), p. 24-28.
  12. ↑ Ţundrea (1982), p. 28-29.
  13. ↑ Ţundrea (1982), p. 30-31.
  14. ↑ Ţundrea (1982), p. 32-34.
  15. ↑ Ţundrea (1982), p. 35-37.
  16. ↑ Ţundrea (1982), p. 15.
  17. ↑ Ţundrea (1982), p. 56-62.
  18. ↑ Ţundrea (1982), p. 74-77, 183-184.
  19. ↑ Ţundrea (1982), p. 63-69.
  20. ↑ Ţundrea (1982), p. 111-112, 192-197.
  21. ↑ Ţundrea (1982), p. 69-74, 195-200.
  22. ↑ Ţundrea (1985), p. 72-73.
  23. ↑ Ţundrea (1982), p. 78-82.
  24. ↑ Ţundrea (1982), p. 88-93.
  25. ↑ Ţundrea (1982), p. 118-123.
  26. ↑ Ţundrea (1982), p. 139-142.
  27. ↑ Ţundrea (1985), p. 79-83.
  28. ↑ Ţundrea (1982), p. 206.
  29. ↑ Ţundrea (1982), p. 110-111.
  30. ↑ Ţundrea (1982), p. 113-114.
  31. ↑ Ţundrea (1982), p. 112-113.
  32. ↑ Ţundrea (1982), p. 99-100.
  33. ↑ Ţundrea (1982), p. 103-104.
  34. ↑ Ţundrea (1982), p. 114-115.
  35. ↑ Ţundrea (1982), p. 158.
  36. ↑ Cipariu, Dan Mircea, Dispare Fonoteca de Aur, în „Ziua” nr. 4092 din 21 noiembrie 2007.
  37. ↑ Ţundrea (1982), p. 157-160
  38. ↑ Ţundrea (1982), p. 158.

Bibliografie

  • Ţundrea, Iulius, Fonoteca de Aur, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982.
  • Ţundrea, Iulius, O sonoră coloană infinită, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985.

Bibliografie suplimentară

  • Ţundrea, Iulius, Inscripţii pe o bandă de magnetofon, Editura Eminescu, Bucureşti, 1979.
Adus de la „http://enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Fonoteca_de_Aur&oldid=33753”