Gavriil Munteanu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Gavriil Munteanu
Gavril Munteanu.jpg
Născut februarie 1812, Vingard, judeţul Alba
Decedat 1937
Ocupaţie cărturar
Sigla Academiei Romane.png
Membru fondator
al Academiei Române
Ales 22 aprilie 1866

Gavriil I. Munteanu (n. februarie 1812, Vingard, judeţul Alba - d. 17/29 decembrie 1869, Braşov) a fost profesor, director, traducător, membru fondator al Academiei Române.

Biografie

Mama sa s-a numit Marina. Gavriil a mai avut o soră, Ana. A fost căsătorit cu Maria Baracu.

A făcut liceul la Alba Iulia, apoi a studiat dreptul şi filosofia la Cluj.

În 1835 a trecut în România şi a primit un post de prefect de studii la internatul şcolii „Sf. Sava”. Între 1836 - 1844 a fost profesor la seminariile din Buzău şi Râmnic, după care s-a reîntors în Transilvania şi a preluat un post de profesor la gimnaziul român ortodox din Braşov. Începând cu 1953 a preluat direcţiunea acestei instituţii.

În paralel cu activitatea profesorală, Gavriil Munteanu a fost un cărturar implicat în mişcarea de emancipare a românilor. Anul revoluţionar 1848 l-a prins în mijlocul evenimentelor în Ţara Românească.

În 1939 a înfiinţat, împreună cu Dionisie Romano, gazeta „Vestitorul Bisericesc”. A susţinut înfiinţarea de şcoli româneşti în Transilvania.

A fost un prolific autor de manuale şcolare şi a efectuat numeroase traduceri. Împreună cu George Bariţ a întocmit un dicţionar german-român.

Gavriile Munteanu este unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Academice Române, ca reprezentant al Transilvaniei. A fost de asemenea membru al A.S.T.R.A., al Societăţii de Ştiinţe Naturale din Bratislava etc.

A murit de apoplexie şi a fost înmormântat în cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului la data de 20 decembrie/1 ianuarie 1870.

Opera

  • Dicţionar germano-român (1853-1854)
  • Geografia biblică sau Descrierea locurilor însemnate prin fapte biblice (1854)
  • Carte de lectură românească pentru clasele gimnaziale inferioare şi reale (1857)
  • Gramatica română pentru clasele gimnaziale (1860 - 1861)
  • Plurismul în literatura română (1862)
  • Gramatica latină (1863)

Bibliografie

  • Rusu, Dorina N. - Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967