Giorgio Basta

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Gheorghe Basta)
Salt la: navigare, căutare
Portretul lui Giorgio Basta
Altă versiune a portretului

Giorgio Basta (cunoscut în istoriografia românească şi cu numele românizat Gheorghe, n. 1544, Roccaforzata- d. 1607, Praga) a fost un general italian, de origine albanez, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană Rudolf al II-lea pe postul de comandant al forţelor armate habsburgice în războaiele antiotomane (1591-1606) şi al trupelor austriece staţionate în Transilvania între anii 1600-1605. A jucat un rol important în istoria României, fiind cel care a ordonat uciderea aliatului său, voievodul Mihai Viteazul.

Cronica uciderii lui Mihai Viteazul

18 septembrie, la bătălia de la Mirăslău, Mihai Viteazul este înfrânt de Basta. Urmează o serie de înfrângeri ale voievodului român în lupta cu oastea polonă, Mihai fiind nevoit să ia drumul Vienei în ianuarie 1601. În primăvara acestui an, Mihai apelează la împăratul Rudolf al II-lea, care mediază disputa cu Basta. După intervenţia împăratului, cei doi se împacă şi primesc misiunea de a supune Transilvania, unde Sigismund Bathory revenise în domnie.

În 3/13 august 1601 are loc bătălia de la Guruslău (Gorăslău), unde forţele unite ale lui Mihai şi a lui Basta, îl înfrâng pe Sigismund Bathory. Cu toate acestea, la 9/19 august, din ordinul lui Basta, Mihai Viteazul este ucis pe Câmpia Turzii.

După asasinarea lui Mihai şi înfrângerea lui Bathory, Basta ajunge comandant militar al Transilvaniei, dar cruzimea sa reuşeşte să atragă nemulţumirea generală. Sub conducerea sa, nelegiuirile şi omorurile se înmulţesc în toată Transilvania. În 1604 cheamă la Cluj pe nobilii unguri, prilej cu care spânzură pe câţiva din ei. Tot atunci Rudolf al II-lea decide să îl recheme, astfel Transilvania scapă definitiv de Basta.

Retras din cariera militară, scrie câteva tratate militare. Moare la Praga în 1607.

Memoriile

Memoriile lui Basta au fost redactate de Spontoni, sub titlul Historia della Transilvania, raccolta dal cavalier Ciro Spontoni e registrata dal cavalier Ferdinando Donno',' Veneţia.

Bibliografie

  • Giurescu, Dinu C. (coord), Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972
  • Iorga, Nicolae, Istoria lui Mihai Viteazul, Editura Militară, 1968