Guvernul Nicolae Creţulescu (1)

Guvernul Nicolae Creţulescu (1)
Mandat 24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863
Prim-ministru		Nicolae Creţulescu
Coaliţie		centru
Index: Guvernele României
←			→

Primul guvern Nicolae Creţulescu a funcţionat între 24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863. A fost un guvern de centru cuprinzând atât liberali, cât şi conservatori, cu vederi politice moderate, persoane favorabile domnului Alexandru Ioan Cuza.

A marcat ruptura totală pe scena politică între opoziţie şi şeful statului.

Contextul instalării

În şedinţa Camerei din 23 iunie, un grup de 26 deputaţi, printre care M. Kogălniceanu, A. Panu şi N. Golescu, au prezentat o moţiune în care se făcea bilanţul guvernării conservatoare a lui Barbu Catargiu (asasinat pe 8 iunie). În această moţiune se arăta că în timpul fostului premier nu se dezbătuseră majoritatea proiectelor de legi anunţate în mesajul tronului, nici măcar bugetul, şi nici nu se aplicase unificarea deplină în diversele sectoare de activitate.

Ca urmare, a doua zi, interimarul Apostol Arsache depune mandatul Consiliului. Creţulescu nu era o personalitate politică de prim rang, activând mai mult în domeniul medicinei, însă era cunoscut ca un apropiat al domnului Cuza. Creţulescu avea vederi politice moderate, fapt ce a constituit un avantaj, el fiind însărcinat să constituie un aşa-numit „guvern de mijloc”.

Activitatea guvernamentală

Măsuri interne. Demersuri diplomatice

Primele măsuri ale noului cabinet vizează aplicarea, în continuare şi într-un ritm mai susţinut, pe teren administrativ, a Unirii depline. Se unifică poştele, serviciile sanitare şi oficiile statistice, iar cele două municipalităţi ale Focşanilor formează o singură entitate. Se alcătuiesc regulamente privind funcţionarea diferitelor corpuri şi servicii constituite (regulamentul de navigaţie ş.a.), se desfiinţează directoratele de Interne şi Justiţie care înlocuiseră ministerele moldovene (31 iulie). De asemenea, se instituie Consiliul Superior al Instrucţiunilor Publice şi Direcţia Generală a Arhivelor Statului.

Pentru gospodărirea în mai bune condiţii a pădurilor se reorganizează Şcoala de sivicultură şi se decide înfiinţarea de pepiniere pe domeniile statului.

În acelaşi timp, cabinetul Creţulescu ia primele măsuri pentru ca Principatele să urmeze o politică externă proprie. Oameni politici importanţi sunt însărcinaţi cu misiuni diplomatice în cancelariile occidentale. Din bugetul statului, guvernul alocă sume semnificative pentru susţinerea culturală a românilor din Imperiul Habsburgic şi pentru organizarea şi coordonarea propagandei româneşti în străinătate. Pentru a afirma individualitatea politică a statului român, cabinetul înfiinţează agenţii diplomatice la Constantinopol, Paris şi Belgrad.

Tranzitul armelor sârbeşti

O constantă a politicii externe a lui Cuza au fost strânsele raporturi cu Serbia. Între noiembrie - decembrie 1862 tranzitul unui mare convoi de arme şi muniţii sârbeşti dinspre Rusia prin Principate a provocat tensiuni diplomatice cărora Alexandru Ioan Cuza a reuşit să le facă faţă cu succes. Turcii au făcut numeroase presiuni asupra oficialilor români să sechestreze armele, însă ei nu ştiau că tranzitul fusese convenit din timp de guvernul de la Bucureşti, Rusia şi principele Mihail Obrenovic.

Urmare a acestei acţiuni a fost şi o mai puternică strângere a relaţiilor cu sârbii, iar la Belgrad a fost înfiinţată o agenţie diplomatică a Principatelor.

Măsuri preliminare privind mănăstirile închinate

O reală problemă a în epocă a fost cea a mănăstirilor închinate. Această denumire desemna lăcaşurile de cult care fuseseră puse de ctitorii lor sau de urmaşii acestora sub ascultarea unei autorităţii siprituale superioare, precum Patriarhia de la Constantinopol, Ierusalim sau Alexandria, sau a marilor mănăstiri de la Atos, acestea primind o parte din veniturile mănăstirilor.

Bizuindu-se pe protecţia autorităţii ortodoxe din Rusia, care în prima jumătate a secolului al XIX-lea era puterea protectoare a Principatelor, mănăstirile au acumulat datorii imense faţă de bugetul statului. De asemenea, suprafaţa moşiilor acestora era considerabilă. Veniturile acestor lăcaşuri nu puteau fi sechestrate, însă guvernul a decis ca datoriile să se recupereze din arendarea moşiilor, fapt ce a provocat numeroase discuţii.

Sfârşitul guvernării

Între timp, pe plan intern, divergenţele politice au paralizat viaţa administrativă. Treptat, Cuza s-a izolat politic înconjurându-se numai de oameni fideli, apropiaţi, fapt ce a condus la o divizare a societăţii, de la nivel politic până la presă. Întreaga opoziţie a început să se coalizeze împotriva domnului, iar în Cameră bloca orice măsură pe care puterea, reprezentată de partizani cuzişti, încerca să o adopte. De asemenea, domnul refuza să promulge orice măsură venită din partea opoziţiei. Tensiunea a atins punctul culminant când, la 18 februarie 1863, guvernul Creţulescu a primit vot de blam (50 pentru, 5 împotrivă, 50 de abţineri), însă, fiind susţinut de Cuza a refuzat să îşi prezinte demisia.

După ce la 2 martie sesiunea ordinară a Camerei s-a încheiat fără să se fi votat nici măcar bugetul, tensiunile dintre domn şi opoziţie au continuat prin intermediul articolelor de presă, pamflete, agitaţie în masele orăşeneşti.

Creţulescu susţinea schimbarea regimului sprijinindu-i acestuia ideea de a creea un sistem care să îi acorde puterea totală. Chiar şi-a prezentat demisia la sfârşitul lunii iunie, neprimită însă de şeful statului. Între timp, Cuza a încercat să afle opinia Puterilor garante în caz de schimbare a regimului din Principate.

Însă, după trecerea perioadei de vară, tensiunile politice nu au scăzut în intensitate, astfel că domnul a apelat la numirea lui Mihail Kogălniceanu la şefia guvernului (11 octombrie 1863), personalitate politică apreciată de întreg spectrul politic.

Componenţa cabinetului

Portofoliu	Portret	Nume	Orientare politică	Mandat
Preşedintele Consiliului de Miniştri		Nicolae Creţulescu	moderat	24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863
Ministrul de Interne		Nicolae Creţulescu	moderat	24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863
Ministrul Afacerilor Străine		Alexandru Cantacuzino	independent	24 iunie 1862 - 30 septembrie 1862
		Ioan Grigore Ghica	independent	30 septembrie 1862 - 17 august 1863
		Nicolae Rosetti-Bălănescu	independent	17 august 1863 - 11 octombrie 1863
Ministru de Război		Ioan Grigore Ghica	independent	24 iunie 1862 - 30 septembrie 1862
		Ion Emanoil Florescu	independent	30 septembrie 1862 - 11 octombrie 1863
Ministrul Finanţelor		Teodor Ghica	conservator moderat	24 iunie 1862 - 12 iulie 1862
		Alexandru Cantacuzino	independent	12 iulie 1862 - 16 martie 1863
		Constantin I. Iliescu	liberal moderat	16 martie 1863 - 11 octombrie 1863
Ministrul Justiţiei		Dimitrie Cornea	conservator moderat	24 iunie 1862 - 30 decembrie 1862
		Nicolae Creţulescu	moderat	30 decembrie 1862 - 14 iunie 1863
		Barbu Belu	conservator moderat	14 iunie 1863 - 8 august 1863
		ad-int. Nicolae Creţulescu	moderat	8 august 1863 - 15 august 1863
		Dimitrie P. Vioreanu	liberal moderat	15 august 1863 - 11 octombrie 1863
Ministrul Lucrărilor Publice		Alexandru Emanoil Florescu	conservator moderat	24 iunie 1862 - 7 iulie 1862
		ad-int. Dimitrie Cornea	conservator moderat	7 iulie 1862 - 11 octombrie 1862
		Alexandru Catargiu	conservator moderat	11 octombrie 1862 - 11 octombrie 1863
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii		Gheorghe Creţeanu	liberal moderat	24 iunie 1862 - 16 iulie 1862
		Nicolae Racoviţă	independent	16 iulie 1862 - 30 decembrie 1862
		Christian Tell	liberal moderat	30 decembrie 1862 - 26 mai 1863
		Alexandru Odobescu	independent	26 mai 1863 - 11 octombrie 1863
Ministrul Controlului		Alexandru Catargiu	conservator moderat	24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863

Bibliografie

• Berindei, Dan, Guvernele lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866). Liste de miniştri, în „Revista Arhivelor”, II, 1959, 1, pp. 147 - 163
• Giurescu, Constantin C., Viaţa şi opera lui Cuza Vodă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966
• Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007
• Neagoe, Stelian, Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1999, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Machiavelli, 1999
• Nicolescu, Nicolae C., Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Bucureşti, Editura Meronia, 2003