Iacob Lahovary

Iacob Lahovary
Născut		16 ianuarie 1846, Bucureşti
Decedat		7 februarie 1907, Paris
Ocupaţie		general, om politic
Ministru de Război al României
Mandat 21 februarie 1891 - 22 februarie 1894 11 aprilie 1899 - 13 februarie 1901
Ministrul Afacerilor Străine din România
Mandat 22 decembrie 1904 - 7 februarie 1907
Partide		Partidul Conservator (1901 - 1907)

Iacob Lahovary (n. 16 ianuarie 1846, Bucureşti - d. 7 februarie 1907, Paris), general, om politic, şef al Marelui Stat Major, ministru de Război, ministrul Afacerilor Străine.

Biografie

S-a născut la Bucureşti, fiind fiul lui Nicolae şi al Eufrosinei Lahovary.

A avut patru fraţi şi două surori, dintre care amintim pe Alexandru Lahovary (1841 - 1897) şi Ion Lahovary (1844 - 1915), ambii miniştri de Externe şi fruntaşi ai Partidului Conservator.

Iacob a urmat Şcoala de ofiţeri din Bucureşti (1859 - 1864, promoţia Unirii) şi Şcoala Politehnică şi Şcoala de stat major din Paris (1864 - 1870). De asemenea, a fost licenţiat în matematici la Sorbona (1870).

A fost căsătorit cu Elena Creţulescu, de care a divorţat, şi cu Alexandrina Cantacuzino (1860 - 1912), nepoata soţiei generalului Gheorghe Manu. A avut trei copii : o fată, Elena, din prima căsătorie, şi doi băieţi, Iacob (1885 - 1905) şi Leon (1890 - 1936), din a doua căsătorie.

A avansat rapid în ierarhia militară:

• sublocotenent - 1864
• locotenent - 1870
• căpitan - 1871
• maior - 1874
• locotenent-colonel - 1877
• colonel - 1883
• general de brigadă - 1891
• general de divizie - 1900

În 1872-1873 a publicat prima carte de învăţământ în şcolile regimentare pentru pregătirea ostaşilor.

În preajma războiului pentru independenţă a fost profesor la catedrele de calcul infinitezimal şi mecanică de la Universitatea Bucureşti, păstrându-şi şi cariera militară. A fost profesorul viitorului matematician Gheorghe Ţiţeica.

A participat la Războiul pentru Independenţă ca şef al secţiei operaţii de la Marele Cartier General, după căderea Plevnei fiind avansat pe câmpul de luptă la gradul de locotenent-colonel.

Pentru meritele sale deosebite în conducerea operaţiilor militare generalul Iacob Lahovary şi-a găsit loc pe cel mai reprezentativ monument dedicat celor care au fost eroii războiului pentru neatârnare, „Monumentul Independenţei” de la Craiova, dezvelit la 21 mai 1913.

Funcţii militare:

• comandant de secţie în Regimentul 1 Artilerie (1864 - 1870)
• funcţii în serviciul de stat major (1870 - 1874)
• comandant de batalion în Regimentul 1 de linie (1874 - 1876)
• ofiţer în secţia operaţii a Statului Major General (1876 - 1877)
• şeful operaţiilor în Marele Cartier General (1877)
• şef stat major al Diviziei Bucureşti (1879 - 1883)
• comandant Regimentul 7 de linie (1883 - 1884)
• ataşat militar la Berlin (1884)
• subşef la Marele Stat Major (1887 - 1890)
• comandant Diviziei 4 Infanterie (1894)

Timp de un an, Iacob Lahovary este şef al Marelui Stat Major. De asemenea, a îndeplinit două mandate la conducerea Ministerului de Război în timpul guvernelor Partidului Conservator.

În anul 1901 a demisionat din armată şi a fost trecut în rezervă, dedicându-se exclusiv activităţii politice.

Deputat şi senator ales în mai multe rânduri, trece la cele veşnice din funcţia de ministru al Afacerilor Străine.

Temperament coleric, va provoca unele dueluri, cum au fost cel cu Al. Darvary, pe vremea când era maior, sau cele din vara anului 1895, cu Al. Catargiu (30 iulie) şi locotenentul I. Niculescu (7 august), primele două pentru neînţelegeri la jocul de cărţi, iar ultimul pentru articolul „Părerea unui militar” referitor la duelul generalului cu Al. Catargiu.

A decedat la 7 februarie 1907 la Paris şi a fost înmormântat în cimitirul Bellu-Bucureşti la 17 februarie. Din discursul funebru ţinut de Take Ionescu, ministrul Finanţelor în guvernul condus de preşedintele Partidului Conservator, Gheorghe Grigore Cantacuzino, reţinem: „Cu toată diversitatea fecundei sale activităţi, făptura generalului Lahovary era de o extraordinară unitate. Întotdeauna şi în toate el a fost luptătorul , atletul în cea mai curată şi mai înaltă expresie a cuvântului. Avea, ca nimeni altul, toate însuşirile luptătorului. Vederea limpede şi pătrunzătoare a întregului câmp de luptă, priceperea întotdeauna impecabilă nu numai a mişcărilor dar şi a gândului celui mai ascuns al protivnicului, hotărârea fulgerătoare, aşa de fulgerătoare încât s-ar putea spune că îndoiala îi era necunoscută, şi odată hotărârea luată, o bărbăţie fără seamăn, o voinicie veselă, dovada cea mai sigură că vitejia lui nu era de faţadă, ci izvora din înseşi adîncimile firei. Ca toţi luptătorii cei adevăraţi se bătea fără cruţare. Hotărât să învingă, învingea”.

Medalii şi decoraţii:

• Crucea trecerii Dunării
• Apărătorii Independenţei
• Virtutea Militară
• Steaua României cu spade în grad de ofiţer
• Comandor al Stelei României
• Mare ofiţer al Coroanei României
• Semnul onorific de aur pentru 25 ani de serviciu
• Medalia comemorativă rusă, Sf. Vladimir al Rusiei cu spade şi rozetă
• Crucea ordinului Ludwig (Hesa) cu spade
• Crucea de comandor a ordinului Sf. Olaf cu spade (Norvegia)
• Cavaler al ordinului de Hohenzollern
• Ofiţer al Legiunii de onoare a Franţei
• Mare ofiţer al ordinului Albrecht de Saxe
• Mare Cruce a ordinului Sf. Anna (Rusia)
• Coroana de fier (Austria), Leopold al Belgiei şi altele.

Bibliografie

• Neagoe, Stelian - Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007
• Oroian, Teofil; Nicolescu, Gheorghe (coordonatori) - Şefii Statului Major General Român. 1859 - 2000, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2001, pp. 44-47;
• Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Editura Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999, p. 473
• Tucă, Florin; Cociu, Mircea; Chirea, F. - Bărbaţi ai datoriei. 1877 - 1878. Mic dicţionar, Editura Militară, Bucureşti, 1979, pp. 161-162
• *** Revista Artileriei, februarie 1907, p. 140-144;