Ioan Dragoş

Ioan Dragoş
Naţionalitate		român
Născut		5 martie 1810, Oradea, judeţul Bihor
Decedat		10 mai 1849, Abrud, judeţul Alba
Cauză deces		ucis
Mormânt la		Oradea, judeţul Bihor
Ocupaţie		avocat, politician
Căsătorit cu		nu a fost căsătorit
Părinţi		Teodor  ?
Copii		nu a avut

Ioan Dragoş (n. 5 martie 1810, Oradea, judeţul Bihor - d. 10 mai 1849, Abrud, judeţul Alba) a fost avocat, revoluţionar paşoptist maghiar, deputat maghiar de origine română.

Originea

S-a născut la Oradea, dintr-o familie nobilă de origine română. Tatăl său s-a numit Teodor şi era mic proprietar la Oradea. A mai avut un frate.

Contemporanii săi îl descriu ca fiind român deznaţionalizat prin şcoală şi care vorbea limba română cu un accent aspru, maghiar, ceea ce îl îndepărta de conaţionali.

Studiile

A făcut studiile primare în oraşul natal. Între anii 1842-1844 urmează cursurile Academiei de Drept din Oradea, devenind avocat.

Cariera

După ce a absolvit cursurile Academiei de Drept, a ocupat diferite funcţii în administraţia comitatului Bihor. S-a implicat în activităţile bisericii ortodoxe din Oradea, pe lângă funcţiile oficiale pe care le avea în administraţie. A fost numit membru în mai multe delegaţii ale bisericii, achitându-se onorabil de sarcinile primite.

La 22 martie 1848 este ales membru în comisia constituită de primul ministru al Ungariei, Batthyány Lajos (1807-1849). Comisia avea rolul de a păstra liniştea în comitat, prevenind atât protestele nobililor expropriaţi de revoluţia maghiară, dar care încă nu îşi primiseră despăgubirile prevăzute de lege, cât şi ale iobagilor eliberaţi şi care ar fi putut avea, la rândul lor, nemulţumiri.

La 26 iunie 1848 este ales deputat de Beiuş, în Dieta maghiară, câştigând împotriva unui candidat maghiar. Inamicii săi politici l-au acuzat că nu avea nici o calitate care să îl fi ajutat să câştige alegerile şi că a fost ales doar datorită faptului că era de origine română, de către conaţionalii săi.

Participarea la revoluţia paşoptistă din Transilvania

În timpul revoluţiei paşoptiste, a aderat, împreună cu alţi români din Câmpia de Vest a Transilvaniei, la ţelurile revoluţiei maghiare, pe care au susţinut-o. Prin această atitudine, el s-a depărtat de scopurile declarate ale revoluţiei paşoptiste române din Transilvania, pe care de altfel nu le-a îmbrăţişat niciodată. Pe lângă alte declaraţii prin care susţinea cauza revoluţiei maghiare, Ioan Dragoş s-a adresat personal românilor din Transilvania, încercând să îi convingă să renunţe la declaraţiile de la Blaj şi să treacă de partea maghiarilor. Un astfel de apel personal către românii transilvăneni, suna astfel, în încercarea de a-i convinge pe aceştia de şansele de victorie ale cauzei maghiare:

„Eu sunt aici moştean ca şi maghiarul, dar numele lui pătrunde astăzi sfera înseninătoare; el urmează înainte şi-mi face cale, eu cu dânsul voi păşi şi când va veni vremea, eu voi păşi înainte şi el după mine.”

({{{2}}})

A devenit prieten apropiat al lui Kossuth Lajos, conducătorul revoluţiei paşoptiste maghiare. De la acesta va accepta Ioan Dragoş în anul 1849 misiunea de pacificare, pe calea tratativelor, a românilor conduşi de Avram Iancu, care luptau cu arma în mână împotriva armatei revoluţionare maghiare, în Munţii Apuseni.

O încercare neoficială de pacificare a moţilor a fost făcută de Beöthy Ödön (1796-1854), în anul 1849. Acţiunea ar fi avut loc la Hălmagiu, judeţul Arad, şi a rămas fără efect, românii refuzând să depună armele. Ca urmare, Kossuth Lajos a propus misiunea de pacificare pe calea tratativelor lui Ioan Dragoş, Sigismund Pop şi Alexandru Buda. Ioan Dragoş a fost ales pentru această misiune

„atât de periculoasă, încât nu poate garanta viaţa nimănui, nici a lui I. Dragoş nici a altuia care ar cuteza să se angajeze la o misiune atât de primejdioasă”

({{{2}}})

după cum afirma însuşi Kossuth L.

În luna aprilie a anului 1849, Ioan Dragoş porneşte spre Munţii Apuseni, cu însărcinarea din partea lui Kossuth de a-i face pe români să depună armele, prin mijloace paşnice. La 20 aprilie 1849, Dragoş e în măsură să comunice comisarului guvernului maghiar că Avram Iancu şi Ioan Buteanu au acceptat să îl primească, pentru începerea tratativelor de pace.

Întâlnirea cu fruntaşii revoluţiei paşoptiste române, printre care Avram Iancu şi Ioan Buteanu, I. Dragoş a avut-o pe data de 23 sau 24 aprilie 1849, în satul Mihăileni, judeţul Hunedoara. Pe timpul întâlnirii, Dragoş îi asigurase pe români că nu vor avea loc operaţiuni militare ale armatei ungare, îndreptate împotriva lor, fiind declarat armistiţiul pe timpul duratei tratativelor de pace. La această întâlnire, I. Buteanu i-a cerut vehement lui Dragoş recunoaşterea naţionalităţii române.

Într-o scrisoare datată 25 aprilie 1849, Dragoş îl informează pe comisarul guvernului maghiar că românii ar fi dispuşi să depună armele în anumite condiţii. Mai ales Buteanu era favorabil încheierii păcii, fiind cel mai obosit în urma solicitării luptelor. Alţi comandanţi români, ca de exemplu Axente Sever, erau complet împotriva oricăror tratative de pace şi susţineau cu hotărâre continuarea luptelor împotriva armatei ungare. La acea dată, Dragoş era deja în drum spre Debreţin, pentru a-i raporta lui Kossuth rezultatul tratativelor.

La 26 aprilie 1849 Dragoş primeşte de la Kossuth scrisoarea cu numărul 6219/1849, în care acesta fixa condiţiile de împăcare. Dragoş nu a primit însă şi împuternicirea pentru un armistiţiu, deci era deja în mare pericol de a fi considerat trădător, pentru că stabilise deja cu românii că aceştia nu vor fi atacaţi de armata ungară.

Întors în Munţii Apuseni cu scrisoarea de împăcare a lui Kossuth, Dragoş a avut o a doua întâlnire cu Avram Iancu şi cu comandanţii români pe data de 3 mai 1849, tot la Mihăileni. Cu toate că nu avea împuternicire pentru armistiţiu, totuşi Dragoş i-a asigurat pe români că acesta e valabil şi că nu vor fi atacaţi de armata maghiară. Tratativele s-au mutat la Abrud, în casa viceprefectului Ioan Boeriu, unde Avram Iancu refuză depunerea armelor.

În 5 şi 6 mai tratativele de pace continuă, incluzând două adunări ale moţilor, la Abrud şi la Câmpeni, pe care Avram Iancu voia să îi întrebe despre semnarea sau nu a unei păci. Moţii au fost de neînduplecat, refuzând să se predea, cu toată amnistia, destul de vagă de altfel, oferită de Kossuth celor care ar înceta luptele.

În seara de 6 mai 1849, maiorul Hatvani intră prin surprindere în Abrud, chiar în timp ce discuţiile românilor cu Dragoş erau în toi. Avram Iancu a reuşit să se salveze în ultimul moment din Abrud, împreună cu mai mulţi comandanţi români, evitând capturarea de către maghiari. Prefecţii Ioan Buteanu şi Petru Dobra îl cred pe Dragoş, care îi asigura că nu li se va întâmpla nimic rău, astfel că aceştia nu fug din Abrud împreună cu ceilalţi români. Cei doi vor fi arestaţi de către maiorul Hatvani, asupra lui Dragoş fiind aruncate de către români acuzaţii de trădare, în urma intrării trupelor maghiare în Abrud, în timpul aşa-zisului armistiţiu.

Moartea

Pe data de 8 mai 1849 a început prima bătălie de la Abrud, românii reuşind să recucerească oraşul prin forţa armelor la 10 mai. În această zi, intrând românii în oraş prin luptă, Ioan Dragoş a căutat să se ascundă, ştiind că va fi acuzat de trădare. A schimbat mai multe ascunzători din oraş într-un timp foarte scurt, refugiindu-se în cele din urmă în casa lui Simion Şuluţiu. Aici a fost găsit de lăncierii moţi şi străpuns cu lăncile. Martori oculari spun că după ce lăncierii au terminat a se răzbuna asupra lui, cadavrul lui Ioan Dragoş nu mai avea nici o formă omenească, atât de mare fusese furia asupra lui, considerat trădător. Rămăşiţele lui Dragoş au fost îngropate pe locul în care murise, sub un frasin. După şase ani au fost strămutate, în secret, de propretorele de la Oradea, Holnapi, la Oradea.

Diferitele surse de informare încearcă să îl acuze sau să îl disculpe pe Ioan Dragoş că a fost trădător. Unii îl acuză pe maiorul Hatvani, caracter josnic, de a fi încălcat armistiţiul fără a ţine cont de Dragoş şi cu aprobarea lui Kossuth. Kossuth a fost acuzat că l-a sacrificat cu bună ştiinţă pe Dragoş pentru a crea o diversiune care să permită armatei maghiare un atac prin surprindere. Din câteva scrisori ale lui Dragoş reiese că încă de la începutul lunii aprilie 1849, când pornise spre munţi pentru tratative cu românii, el se îndoia de corectitudinea lui Kossuth, cu toate că nu ar fi fost cu totul neinformat în privinţa unei invazii maghiare în munţi în timpul aşa-numitului armistiţiu.

Bibliografie

• Neş, Nicolae - Oameni din Bihor (1848-1918), 1937
• Puşcariu, Ioan cavaler de - Date istorice privitoare la familiile nobile române, Tiparul tipografiei arhidiecezane, Sibiu, 1892
• Sterca Şuluţiu de Cărpeniş, Iosif - Ioan Dragoş, biografie, articol în ziarul "Transilvania", An XXIX, Sibiu, martie-aprilie 1898, nr. II-III

Legături externe

• Tratativele din Munţii Apuseni, duse între români şi Ioan Dragoş