Ioan Patiţia

Ioan Patiţia
Născut		1807, Câmpeni, judeţul Alba
Decedat		18 septembrie 1877, Câmpeni
Mormânt la		cimitirul ortodox din Câmpeni
Ocupaţie		preot, revoluţionar
Căsătorit cu		Sofia
Părinţi		Ispas Patiţia
Copii		Amos, Beniamin şi Rubin

Ioan Patiţia (n. 1807, Câmpeni, judeţul Alba - d. 18 septembrie 1877, Câmpeni, judeţul Alba) a fost preot ortodox, revoluţionar paşoptist.

Originile şi familia

S-a născut în "capitala" Ţării Moţilor, Câmpeni, în familia lui Ispas Patiţia, proprietar de moară şi comerciant.

Ioan Patiţia a fost căsătorit cu Sofia şi au avut şase copiii: trei băieţi şi trei fete. Băieţii s-au numit Amos, Beniamin (Veniamin) şi Rubin. Dintre aceştia, Veniamin a fost ucis la vârsta de 12 ani, în timpul revoluţiei de la 1848 din Transilvania, fiind confundat de sătenii români din Prisaca, care erau răsculaţi, cu un fiu de maghiar, pe când se întorcea la Câmpeni de la şcoala pe care o frecventa în Alba Iulia. Amos a murit de colici. Al treilea fiu, Rubin (1841-1918), va deveni avocat şi fruntaş politic român, memorandist. Cele trei fete ale familiei Patiţia s-au numit Agaftia, Ana şi Maria. Ana a murit şi ea de colici, ca şi fratele său, Amos.

Studiile

Ioan Patiţia a studiat pentru a deveni preot ortodox. În restul vieţii a fost autodidact, cultivându-se singur în special în ceea ce priveşte istoria românilor din Transilvania.

Cariera

Ioan Patiţia a fost toată viaţa sa preot ortodox în orăşelul Câmpeni, judeţul Alba. A început cariera de preot în anul 1833. În anul 1859 a fost numit protopop, în locul protopopului Iosif Ighian (1785-1859), care decedase, postul rămânând vacant. A fost numit în această calitate de însuşi episcopul Andrei Şaguna (1808-1873).

Foarte bun vorbitor, Ioan Patiţia era chemat să facă slujbe, mai ales de înmormântare, şi în alte localităţi decât Câmpeni, unde era preot paroh. Acest fapt i-a adus reclamaţii din partea unor preoţi, care îşi vedeau periclitate interesele lor locale. Ca urmare, a fost chemat la Sibiu pentru a da socoteală în faţa episcopului de reclamaţiile privind abaterea de la canoanele bisericii ortodoxe. Fiind bun orator şi predicator, l-a convins pe episcop în aşa fel încât i s-a permis să se adreseze în continuare credincioşilor, în mod liber. Reclamaţiile împotriva sa au fost respinse ca nefondate.

În timpul revoluţiei de la 1848 din Transilvania a participat activ la lupta politică dusă de români. În confruntarea armată nu s-a implicat direct, deşi sub o anumită formă a participat la prima bătălie de la Abrud (8-10 mai 1849).

A participat la întrunirea de la Abrud din 3 aprilie 1848, informându-l ulterior pe judele nobiliar al comitatului Alba Inferioară despre mersul acestei întâlniri, ceea ce a avut darul de a-i îngrijora pe politicienii maghiari în legătură cu viitoarele evenimente revoluţionare româneşti din Munţii Apuseni.

A participat la Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848, când românii din Transilvania au formulat programul lor revoluţionar şi au cerut drepturi pentru naţiunea română şi recunoaşterea acesteia.

Adunarea Naţională de la Blaj l-a ales ca membru în delegaţia condusă de episcopului greco-catolic Ioan Lemeni, care avea misiunea de a prezenta Dietei nobiliare maghiare de la Cluj revendicările naţiunii române. Misiunea delegaţiei româneşti a fost un eşec complet, Dieta neluând în seamă cererile românilor şi proclamând unirea Transilvaniei cu Ungaria. În mod similar a fost tratată de nobilii maghiari din Dietă şi delegaţia saşilor, drumul spre războiul civil fiind astfel deschis.

A fost în bune relaţii cu Avram Iancu, conducătorul militar (ulterior şi politic) al românilor revoluţionari din Munţii Apuseni. A participat la prima bătălie de la Abrud (8-10 mai 1849), nu se ştie sub ce formă. Cert e că a fost atât de dezgustat de ororile văzute pe câmpul de luptă încât i-a cerut lui Avram Iancu ca pe viitor să participe la evenimente doar ca preot.

În trecere prin Sibiu, în anul 1852, l-a vizitat pe Avram Iancu care era deţinut de autorităţile austriece în acest oraş.

Mormântul lui Ioan Patiţia în cimitirul ortodox din Câmpeni

Preotul Ioan Patiţia s-a preocupat îndeaproape şi de ridicarea nivelului de cultură al populaţiei româneşti din Munţii Apuseni. Iată ce spune despre această activitate un document de epocă:

„Lucrarea parochului Ioan Patiţia întru luminarea parochienilor săi a avut frumosul resultat, căci propunerea înffinţărei fondului şi a şcoalei din Câmpeni toţi o au primit cu însufleţire, votându-se pre lângă obligaţiunile de stat, venitul cârciumăritului pe trei ani şi vama târgurilor, ca fond şcolariu. S-au cumpărat un edificiu cu contignaţia pentru şcoală de la Teodor Teoc, jude comunal, care împreună cu notarul comunal George Ioanette cu abnegaţiune au conlucrat pentru scopul acesta cultural şi în scurt timp şcoala aceasta era prevezută cu 3 învaţatori şi fondul şcolar progresa, dându-se bani împrumut sătenilor cu procente moderate, care măsură era de mare folos poporului, căci camatarii dau bani cu câte 50-60 la sută pre acele timpuri ... S-au zidit şcoale în Secatura, Ponorel, Vidra de sus şi Albac cu edificii facute după planuri aprobate de ingineriul Albei inferioare, de care ţinea acest ţinut. Deşi poporul muntean saracise prin luarea padurilor şi a paşunatului din munţi, totuşi, la îndemnul protopopului Ioan Patiţia au adus mari jerfte pentru înfiinţarea şcolilor şi a fondurilor şcolare .... Nu au potut inspectorul unguresc de şcoale a seduce poporul pentru ca să înfiinţeze şcoli comunale în aceşti munţi şi acesta este meritul protopopului, căci avea o vază mare la popor şi influenţă în causele şcolare, pentru care au adus mari jerfte şi multă osteneală cercetând în persoană mai de multe ori şcolile ... Avea dascăli dintre cei mai buni din jurul Sibiului, Braşovului, Sighişoarei şi chiar din diecesa Aradului ... Astfel, numitul protopresbiter, după ce în parochia sa asigurase învăţământul şcolariu, şi-a extins lucrarea aceasta şi în parochiile din tract, înfienţând în toate comunele fonduri scolare. În Vidra de Jos a luat în posesiune edificiul şcolar, după ce Fiscul Reg. încetase a mai da salariu învaţatoresc din fondul înfiinţat din banii adunaţi şi redobândiţi din procesul comunelor pentru tumultul din târgul de ţară din Câmpeni, din anul 1782, cu spargerea buţilor a arendaşilor armeni...”

({{{2}}})

Moartea

A murit în anul 1877, în vârstă de 77 ani. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Câmpeni, judeţul Alba.

Moştenirea

Din biblioteca personală a lui Ioan Patiţia s-au păstrat câteva cărţi valoroase, printre care Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor, de Samuil Micu şi Hronica românilor, de Gheorghe Şincai, ediţia 1844. Ele se află azi în patrimoniul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Bibliografie

• Josan, Nicolae - Memorandistul moţ Rubin Patiţia (1841-1918), Editura ALTIP, Alba Iulia, 2002, ISBN 973-8141-51-6