Ioan Bălăceanu

Ioan Bălăceanu
Naţionalitate		român
Născut		25 ianuarie 1828, Bucureşti
Decedat		22 decembrie 1914, Nisa, Franţa
Ocupaţie		diplomat, om politic
Părinţi		Constantin Bălăceanu  ?

Ioan Bălăceanu (n. 25 ianuarie 1828, Bucureşti - d. 22 decembrie 1914, Nisa, Franţa), diplomat şi om politic.

Biografie

Fiul marelui boier Constantin Bălăceanu, cu posibilităţi materiale foarte bune, urmează cursurile liceale şi Dreptul la Paris, unde mai audiază şi cursurile libere susţinute de marii istorici francezi Jules Michelet şi Edgar Quinet, la Collége de France, şi activează la Societatea Studenţilor Români din capitalea Franţei.

Participă la revoluţia de la 1848, fiind numit prefect de Muscel, dar, după înăbuşirea ei, pleacă la Paris, unde militează pentru unirea Principatelor.

Întors în ţară, se alătură unioniştilor (1856-1859), fiind adeptul aducerii principelui străin, dar nu este nici împotriva dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, considerând că numai aşa se putea realiza unirea. Sub domnia acestuia deţine mai multe funcţii: prefect al Bucureştilor, delegat în Franţa, pentru a obţine recunoaşterea dublei alegeri, ministru al Controlului pentru Ţara Românească, în guvernul Ion Ghica (11 octombrie 1859 - 28 mai 1860), delegat în Comisia Statelor Riverane Dunării.

Duce o campanie pentru îndepărtarea domnitorului, considerat, de această dată, nepotrivit momentului, şi se alătură coaliţiei care dorea aducerea lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen pe tronul României.

După ocuparea mai multor funcţii politice – deputat în Adunarea Constituantă (1866), prefect al Bucureştilor (1876), ministru al Afacerilor Străine, în guvernul Lascăr Catargiu (30 ianuarie-30 martie 1876) – intră în diplomaţie ca agent diplomatic sau ministru plenipotenţiar la Paris, Constantinopol, Viena, Roma, Londra şi pe lângă Comisia Europeană a Dunării. Bun diplomat, colaborează îndeaproape cu împăratul francez Napoleon al III-lea, reuşind, prin tragerea sforilor diplomatice, recunoaşterea dublei alegeri, îndepărtarea lui Cuza, aducerea lui Carol şi recunoaşterea înscăunării acestuia. Dar cel mai important lucru pe care l-a făcut diplomatul român a fost reprezentarea intereselor României pe lângă marile puteri ale timpului.

Bibliografie

• Stoica, Stan (coord.) - Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008