Ioan Bianu

Ioan Bianu
Naţionalitate		român
Născut		1856, Făget, judeţul Alba
Decedat		13 februarie 1935, Bucureşti
Mormânt la		Bucureşti
Ocupaţie		bibliolog, profesor, decan, preşedinte al Academiei Române
Membru titular al Academiei Române
Ales		1902

Ioan Bianu (n. 1856, Făget, judeţul Alba - d. 13 februarie 1935, Bucureşti) a fost bibliolog, profesor universitar, decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secretar general şi preşedinte al Academiei Române.

Originea şi familia

S-a născut într-o familie de ţărani din judeţul Alba, în satul Făget.

Studiile

Nu se ştie unde a urmat cursurile şcolii primare. Liceul l-a urmat la Blaj, absolvindu-l în anul 1876.

După absolvirea liceului a plecat la Bucureşti, unde s-a înscris la Facultatea de Litere. A absolvit-o în anul 1881. Obţinând o bursă de studii în acelaşi an, a plecat la Milano la studii, apoi la Paris, în acelaşi scop.

Activitatea

Încă din timpul facultăţii a fost numit de August Treboniu Laurian în postul de custode al Bibliotecii Centrale a Universităţii din Bucureşti. În 1879, deci tot ca student, a fost recomandat de Alexandru Odobescu pentru funcţia de bibliotecar al Academiei Române.

În 1881 a profesat pentru scurt timp ca profesor de limba şi literatura română la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti, plecând la studii în străinătate în toamna aceluiaşi an.

Întors de la studiile din străinătate în anul 1883, s-a reangajat la Academia Română. Datorită planurilor lui I. Bianu Biblioteca Academiei a devenit Biblioteca Naţională a României, în anul 1901 fiindu-i înglobată şi Biblioteca Centrală de Stat din Bucureşti, apoi mai multe biblioteci particulare. El s-a îngrijit de aprobarea unei legi în anul 1884 prin care toate tipografiile din ţară erau obligate să trimită Bibliotecii Naţionale câte două exemplare din toate lucrările pe care le tipăreau, asigurându-se astfel colecţionarea publicaţiilor tipărite în România.

În 1885 şi 1886 a efectuat călătorii de studiu în Galiţia şi Polonia, pentru a observa modul de organizare a bibliotecilor, călătorii despre care a scris ulterior două cărţi.

În 1887 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Pe lângă munca de la Academie, I. Bianu a scris un mare număr de studii şi articole, în anul 1902 primind un post de profesor la Universitatea din Bucureşti, ajungând ulterior decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie.

Ca bibliolog a umplut multe goluri din istoria literaturii româneşti vechi şi implicit din istoria cărţii româneşti în general. A scris una dintre cele mai cuprinzătoare bibliografii din România, Bibliografie românească veche, în colaborare cu Nerva Hodoş. Alte lucrări valoroase ale lui Ioan Bianu sunt Catalogul manuscriptelor româneşti (în colaborare cu N. Caracaş şi G. Nicolaiasa) şi Publicaţiunile periodice româneşti.

În anul 1902 a fost ales membru titular al Academiei Române.

A făcut să apară periodicul bibliografic al Academiei Române, Creşterea colecţiunilor, primul număr apărând în anul 1906, iar ultimul în 1929.

În 1927 a fost ales secretar al Academiei Române, iar în anul 1929 a fost ales preşedinte al acesteia, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 1932.

Moartea

A murit la 13 februarie 1935 la Bucureşti, unde a fost înmormântat.

Bibliografie

• Anuarul Institutului de Istorie Naţională Cluj, nr. VI, 1931-1935, Tipografia "Cartea Românească", Cluj, 1936