Istoria Poştei Române

Căile de comunicaţie au apărut odată cu istoria societăţii umane, din necesitatea transmiterii ştirilor, circulaţiei mărfurilor şi călătorilor. Serviciile organizate au apărut din nevoia de a parcurge în scurt timp şi în condiţii de siguranţă anumite distanţe.

Pe teritoriul României au fost atestate încă din perioada de dinaintea cuceririi Daciei de către Imperiul Roman o serie de drumuri naturale cu scop comercial şi militar, care se întindeau de-a lungul apelor. O reţea densă de drumuri a fost construită după cucerirea Daciei şi a fost introdus serviciul poştal cu organizare similară celui din restul Imperiului Roman. După retragerea aureliană, poşta a înregistrat un moment de declin şi dezorganizare, reapărând în secolul al XIV-lea, odată cu constituirea statelor feudale independente Moldova şi Ţara Românească. Domnitorii români au dus întotdeauna o politică externă activă şi erau la curent cu toate evenimentele internaţionale din acele timpuri. Domnii aveau curieri cunoscuţi sub numele de „călăraşi” şi „lipcani” care străbăteau cu repeziciune distanţe mari. Creşterea numărului călăraşilor a dus la apariţia olacului. Locuitorii satelor şi târgurilor aflate pe traseu erau obligaţi să pună la dispoziţie aşa-numitul „cal de olac”, să întreţină caii şi să se ocupe de procurarea nutreţului. Poşta din acele vremuri satisfăcea doar nevoile statului, ale dregătorilor şi solilor străini şi foarte rar ale particularilor.

Introducerea releelor de poştă

În secolul al XVI-lea poşta a trecut sub autoritatea marelui postelnic şi nu a cunoscut modificări notabile până la mijlocul secolului al XVII-lea când au fost introduse relee de poştă, cunoscute sub denumirea de menziluri. Cele mai importante drumuri de poştă din acea perioadă erau în Moldova: Iaşi - Bârlad - Galaţi şi Iaşi - Hârlău - Cernăuţi şi în Ţara Românească: Bucureşti - Târgovişte, Bucureşti - Piteşti - Craiova, Bucureşti - Silistra sau Giurgiu. În ambele principate existau şi o serie de drumuri secundare. În Transilvania s-a dezvoltat o reţea densă de drumuri, în relaţie cu marile centre comerciale şi meşteşugăreşti: Braşov, Sibiu şi Bistriţa. Între Transilvania şi Ţara Românească existau drumuri comerciale, de-a lungul cursurilor râurilor Buzău, Teleajen, Prahova şi Olt, iar legăturile cu Moldova se făceau prin Adjud, Valea Trotuşului şi Pasul Ghimeş.

Cheltuielile necesare întreţinerii şi înfiinţării menzilurilor, procurării furajelor, a olacelor, a cailor şi plata slujbaşilor au fost suportate de ţărani şi de târgoveţi până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat din Moldova, s-a luat hotărârea reorganizării poştelor, statul urmând să preia cheltuielile care până atunci erau suportate de ţărani. Sumele necesare urmau să fie acoperite prin dări puse asupra satelor şi târgurilor. În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti, domnitorul din Ţara Românească, a adus modificări sistemului, hotărând ca statul să preia cheltuielile.

La conducerea menzilurilor au fost numiţi căpitani de menzil sau de poştă, iar caii urmau să fie cumpăraţi cu bani din vistieria ţării. Poşta era condusă la nivel central de doi căpitani de poştă cu reşedinţa la Bucureşti. În urma războiului austro-ruso-turc, serviciile poştale din Moldova şi Ţara Românească au trecut sub autoritatea armatelor de ocupaţie, fapt care le-a adus mari prejudicii. Poşte se afla într-o stare de dezorganizare care impunea luarea de măsuri din partea statului. Domnitorul Alexandru Moruzi a încercat să găsească o formulă de refacere a poştei, luând hotărârea de a concesiona poştele unor antreprenori particulari, iar statul controla activitatea concesionarilor prin intermediul hatmanului poştelor. Personalul era numit de către antreprenori şi domnie în baza unei înţelegeri. Primii concesionari au fost C. Scufa în Moldova şi Ion Hagi Moscu în Ţara Românească. Tarifele s-au dublat: de la 10 bani de cal pe oră la 20 de bani de cal pe oră. Persoanele particulare au primit dreptul de a călători cu poşta în baza unui permis special.

În perioada august 1802 - august 1806, Constantin Ipsilanti a luat măsuri pentru ca drumurile şi podurile să fie reparate, menzilhanelele să fie refăcute, iar numărul cailor să crească. La sfârşitul războiului ruso-turc (1806-1812), poştele şi transporturile în general se aflau însă într-o situaţie critică, fapt care a determinat apariţia unor mari investitori interesaţi de refacerea serviciului poştal. Unul dintre aceştia a fost Manuc-bei care a donat statului suma de 60000 lei şi a împrumutat statul cu 100000 lei, fără a cere dobândă.

Serviciile poştale ale Austriei şi Rusiei

În Ţările Române funcţionau la începutul secolului al XIX-lea şi serviciile poştale ale Austriei şi Rusiei. Poşta austriacă şi-a desfăşurat activitatea pe teritoriile Principatelor Române între anii 1718-1869 cu anumite perioade de întrerupere. Cea mai veche ştampilă cunoscută a poştei austriece în Ţara Românească datează din anul 1811 şi poartă inscripţia BUKAREST IN DER WALACHEY, iar în Moldova este cunoscută din al doilea deceniu al secolului al al XIX-lea ştampila cu inscripţia MOLDAU. Poşta imperială rusă şi-a început activitatea în Principatele Române în urma tratatului de la Kuciuc Kainargi din 21 iulie 1774, care a încheiat războiul ruso-turc din 1768-1774. Rusia a câştigat unele privilegii printre care şi dreptul de înfiinţa consulate şi oficii poştale în Moldova şi Ţara Românească.

Modernizarea serviciului poştal

După revoluţia de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu şi revenirea la domniile pământene în 1822, a început o perioadă de dezvoltare economică, influenţată de dezvoltarea relaţiilor comerciale. Au contribuit la îmbunătăţirea şi modernizarea serviciului poştal Grigore Ghica în Ţara Românească în perioada iunie 1822 - aprilie 1828 şi Ioniţă Sandu Sturdza în Moldova în perioada iunie 1822 -aprilie 1828. S-a mers pe linia concesionării poştelor, iar în urma Păcii de la Adrianopol, a fost ridicat monopolul asupra produselor Ţărilor Române, asigurându-se comerţul liber, lărgirea pieţei interne şi intrarea economiei româneşti în circuitul internaţional. În Moldova şi Ţara Românească au fost înfiinţate serviciile de transport pentru călători, mărfuri şi corespondenţă, s-au organizat licitaţii pentru concesionarea poştelor şi au fost introduse servicii de diligenţă.

În aceeaşi perioadă, în Transilvania poştele au intrat într-un proces de reorganizare, asigurându-se legătura oraşelor Cluj, Braşov, Sibiu cu ţările din vestul Europei. Vechile legături cu Moldova şi Ţara Românească au început să se extindă şi să se diversifice.

În luna august 1841, în Ţara Românească s-au introdus trăsurile numite „braşovence” pe rutele spre Brăila, Giurgiu, Câineni şi Focşani. În 1846 s-a luat hotărârea ca gropurile (săculeţele sigilate) de bani care aparţineau statului sau particularilor să fie expediate prin poştă pe răspunderea anteprenorilor. În vara aceluiaşi an, la cererea mai multor comercianţi, la Bucureşti s-a înfiinţat primul oficiu poştal. La propunerea Departamentului din lăuntru, căruia poştele îi erau subordonate, Barbu Ştirbei (1849-1853; 1854-1856), care s-a ocupat de serviciile poştale în perioada în care a fost vornic şi a încercat să aducă îmbunătăţiri poştei, a luat hotărârea ca directorul poştei să nu mai fie numit de concesionari, ci de domn. A fost introdus un serviciu de diligenţă pe rutele principale: Bucureşti - Piteşti şi Bucureşti - Giurgiu.

În timpul domniei lui Grigore Alex. Ghica (1849-1853; 1854-1856) în Moldova s-a înfiinţat un serviciu poştal oficial pentru transportul corespondenţei între reşedinţele ţinuturilor şi cele ale plaselor. Între plase şi comune corespondenţa se făcea prin intermediul dorobanţilor călări şi a vătăşeilor speciali ai comunelor. În fiecare judeţ au fost înfiinţate oficii poştale, fapt care a dus la apariţia funcţiei de factor poştal. S-au înfiinţat curse regulate care transportau actele oficiale şi ale particularilor şi s-a fixat un tarif unic pentru corespondenţă. Serviciul de diligenţă a fost inaugurat în 1850 şi a funcţionat iniţial de două ori pe săptămână, pe rutele Iaşi - Roman - Bacău - Focşani, de unde se făcea legătura cu poşta munteană. În urma războiului Crimeii, în Moldova poştele au fost definitiv constituite ca instituţie de stat. Au fost deschise noi oficii, cursele de diligenţă s-au înmulţit, pentru personal a fost întocmit un orar fix, salariu şi posibilităţi de avansare. Au apărut cutiile poştale, s-au stabilit diverse tarife pentru prestaţiile poştale, iar în luna iulie 1858 au început să fie utilizate primele mărci poştale adezive.

Vezi şi

• Emisiunea poştală Paris
• Mărcile poştale Cap de bour

Bibliografie

• Marcel Dănescu, Filatelia de la A la Z, Editura Sport - Turism, 1987
• Marcel Dănescu, Dicţionar filatelic, Editura Sport - Turism, 1979

Lecturi suplimentare

• Mircea Dragoteanu, Istoria Poştelor Locale Transilvane, Cluj-Napoca, Editura Risoprint, 1998
• C. Enulescu, Organizarea transporturilor poştale şi presei în mediul rural, Bucureşti, pub. Editura Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, 1964
• Constantin Minescu, Istoria Poştelor Române, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1916