Kronstädter Allgemeine Sparkasse
de la Enciclopedia României

Kronstädter Allgemeine Sparkasse (în limba română Casa Generală de Economii din Braşov) a fost o bancă săsească, prima bancă din Transilvania, înfiinţată în 1835 la Braşov. Sediul acesteia era în strada Mureşenilor, numărul 1. A constituit un model pentru instituţiile de credit săseşti şi româneşti înfiinţate ulterior.
Istoric
Saşii au fost primii care au luat iniţiativa înfiinţări de instituţii de credit în Transilvania. Datorită prevederilor legale neadaptate legislaţiei occidentale, lui Peter Trangott Lange von Burgenkron (1795 - 1875), funcţionar la cancelaria imperială din Viena, i-au trebuit 8 ani până a reuşit să înfiinţeze banca. Ea a fost deschisă în 1835, la Braşov, fiind de fapt o cooperativă de credit. Capitalul iniţial a fost de 3.996,12 florini, subscris în cote egale de 54 de persoane.
Scopul său declarat era de a propaga spiritul de economie în rândurile calfelor, meseriaşilor, zilierilor şi servitorilor din comunitatea săsească din Transilvania. Banca a evoluat treptat către o bancă modernă şi s-a transformat în societate pe acţiuni în 1896, dar şi-a păstrat caracterul altruist. Astfel, până în 1909 ea investise numai pentru scopuri publice, culturale şi economice, impresionanta sumă de 1.542.777 coroane. A finanţat reconstruirea Palatului Reduta din Braşov. Pe modelul ei s-au constituit numeroase alte bănci săseşti, dar şi româneşti.
În iunie 1928 a fuzionat cu Banca de comerţ şi industrie din Braşov şi cu cea din Bucureşti.
Bibliografie
- Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929
- Dronca, Lucian, Băncile româneşti din Transilvania în perioada dualismului austro-ungar (1867 - 1918), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2003 ISBN
Bibliografie recomandată
- Thör, Rudolf, Die Kronstädter allgemeine Sparkasse in den Jahren 1835-1909, Braşov 1910