Leucuşeşti

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Leucuşeşti

Comuna Bethausen
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Leucusesti.JPG
Atestare 1440
Populaţie 509 locuitori
Cod poştal 307054

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Leucuşeşti este un sat în judeţul Timiş, comuna Bethausen. Are 509 locuitori (2002).

Localizare

Satul este amplasat în estul judeţului Timiş, pe malul stâng al râului Bega, în zona etnografică a Făgetului. Este străbătut de drumul judeţean DJ 609B Făget - Coşteiu. Se găseşte deci la circa 17 km vest de oraşul Făget. Se învecinează la vest cu satul centru de comună Bethausen iar la est cu Mănăştiur (pe drumul judeţean), la sud-est cu Jupani şi Sudriaş, iar la sud-vest cu Susani (de care se leagă prin drumuri comunale).

Istorie

Pima menţiune documentară despre Leucuşeşti datează din evul mediu, mai precis din 1440, atunci când regele Vladislav I donează localitatea lui Ioan şi Mihai Orszag, împreună cu cetatea Şoimoş, de care aparţinea. Atunci purta denumirea maghiară Lekesfalva, adică „satul Lekeş”. Apare menţionată în diferite documente de proprietate din 1514-1516, [[1612], prin care trece în proprietatea unor familii nobiliare. La 1690-1700 apare scrisă cu numele Leoculestj şi aparţinea de districtul Făget. La conscrierea din 1727 avea 30 de case şi se numea Legutschesche.

Satul şi-a schimbat vatra de mai multe ori. Cert este că cel puţin de două ori a fost mutată vechea biserică, din lemn, cel mai probabil odată cu vatra satului. Mai întâi ea se găsea pe locul numit "La vale de biserică", apoi a fost aşezată în locul numit "La dud", pentru ca în final, pe la 1810, să fie mutată în locul unde se găseşte biserica de azi. Această biserică veche din lemn a fost demolată în 1880 şi pe locul ei a fost construită între 1880-1881 biserica nouă, din cărămidă. Ea a păstrat hramul vechii biserici: „Adormirea Maicii Domnului”.

Populaţie

După numărul de locuitori, satul se încadrează în categoria satelor mici, cu mai puţin de 1.000 de locuitori. Sub aspectul compoziţiei etnice, Leucuşeştiul a fost din totdeauna un sat pur românesc, cu un număr neînsemnat de locuitori de altă naţionalitate. Redăm mai jos evoluţia numărului de locuitori:

Evoluţia populaţiei
1880 1900 1910 1930 1941 1966 1977 1992 2002
496 757 784 759 762 734 659 531 509

Se observă faptul că populaţia este în uşoară scădere (între ultimele două recensăminte cu 4%, o scădere mai atenuată faţă de perioada 1966 - 1992, atunci când s-a înregistrat cea mai mare scădere - 28%).

Din cei 509 de locuitori înregistraţi la recensământul din 2002, 503 erau români şi doar 6 de alte naţionalităţi. Sub aspect confesional, majoritatea covârşitoare este de religie ortodoxă, cu o comunitate în creştere de penticostali (28 de persoane, sau 5,5%).

Bibliografie

  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Săcară, Nicolae, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timişoara ISBN 973-592-074-3
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]

Bibliografie recomandată

  • Irimescu, Ioan (coord.), Leucuşeştiul şi leucuşenii : monografie, Editura Marineasa, Timişoara 2008 ISBN 978-973-631-454-4