Lica Gheorghiu

Lica [Vasilica] Gheorghiu (n. 15 martie 1928, Galaţi – d. 17 martie 1987, Bucureşti). Fiica cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider comunist, şi a Mariei (născută Stere-Alexe).

Biografie

Activitatea subversivă, de comunist, a tatălui său a reprezentat un impediment pentru şcolarizarea celor două fiice, acestea fiind obligate să frecventeze şcoala primară evreiască, celelalte instituţii de învăţământ din localitate refuzând colaborarea cu familia. După divorţul cuplului (1931), survenit în urma acuzelor de propagandă comunistă şi detaşării disciplinare a tatălui la secţia triaj din oraşul Dej, cele două fete au crescut sub supravegherea bunicilor, mama recăsătorindu-se.

Lica Gheorghiu a urmat cursurile Institutului Economic de la Moscova, abandonate însă în favoarea actoriei. Pentru a sprijini cariera profesională a fiicei sale, Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajuns între timp în fruntea Partidului comunist şi la conducerea statului, a hotărât în 1950 ca, pe fostul domeniu Barbu Ştirbey, să se construiască Studiourile de Film Bucureşti.

Lica Gheorghiu a făcut parte din distribuţia mai multor filme, aparţinând, în cea mai mare parte, realismului socialist şi regizate de oameni îndatoraţi partidului. Prezenţa ei garanta cel puţin un buget satisfăcător. Dintre producţiile de film realizate se pot enumera: Erupţia (1957), Avalanşa (1959), Soldaţi fără uniformă (1960), Tudor Vladimirescu (1962), Lupeni ’29 (1962), De-aş fi Harap Alb (1965), Procesul alb (1965).

Filmul Lupeni ’29 (regia Mircea Drăgan), unde apar nume mari ale cinematografiei româneşti (George Calboreanu, Ştefan Ciubotăraşu, Colea Răutu), a fost premiat la Festivalul Internaţional de la Moscova din 1963. Tudor Vladimirescu, realizat de Lucian Bratu, în care a jucat alături de Emanoil Petruţ şi George Vraca, este distins cu marele premiu la Festivalul filmului românesc de la Mamaia (1964, unde Lica Gheorghiu a primit premiul pentru cel mai bun rol feminin) şi Premiul Special al juriului la Festivalul de la Buenos Aires.

După moartea tatălui său, cariera „Prinţesei roşii” a intrat într-un con de umbră, în timp ce filmele din distribuţia cărora făcea parte au primit interdicţia de a mai fi rulate.

A fost înmormântată în Cimitirul Sf. Vineri, pe 19 martie 1987, exact în aceeaşi zi ca şi tatăl său, în urmă cu 22 de ani.

A încercat să joace în viaţa publică românească rolul de primă doamnă, în condiţiile în care Dej, după divorţul de Maria Stere, nu se recăsătorise.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012