Lupta de la Râmeţ

Lupta de la Râmeţ (judeţul Alba) a avut loc pe data de 29 noiembrie 1784, între ţăranii răsculaţi ai lui Horea, Cloşca şi Crişan şi armata imperială austriacă. Scopul imperialilor era să străpungă trecătorile ce duceau în centrul Munţilor Apuseni, controlat de răsculaţi, iar aceştia, firesc, au încercat să se apere. Lupta s-a încheiat cu victoria ţăranilor răsculaţi.

Lupta de la Râmeţi nu este un eveniment singular, ea face parte din suita de confruntări dintre ţăranii răsculaţi şi armata imperială trimisă să înăbuşe răscoala românilor din munţi. Localitatea Râmeţ constituie o poartă de intrare în munţi, iar stăpânirea acesteia permite accesul spre inima Ţării Moţilor, oraşul Câmpeni, respectiv Abrud. Scopul armatei imperiale era dublu, atât deschiderea drumului spre centrul Apusenilor, cât şi interzicerea accesului răsculaţilor spre câmpie, spre Aiud şi Alba Iulia. Un alt obiectiv propus de austrieci era provocarea de pierderi umane în rândul răsculaţilor, acţiunea fiind una de represiune.

Efectivele armatei austriece erau conduse de vicecolonelul Schultz von Leichtenthal, care comanda o trupă alcătuită din 143 infanterişti din regimentul Gyulai (recrutat din Ardeal) şi 68 husari secui din regimentele secuieşti de grăniceri. Baza lor de plecare era satul Cricău. Ca sprijin urmau să primească trupa locotenentului Probst, formată din 40 husari secui, care s-ar fi constituit şi ca ariergardă.

Oastea ţărănească ce avea să se opună expediţiei austriece era formată din cca. 1000 oameni, sub conducerea lui Ioan Horea, care era însuşi fiul iniţiatorului răscoalei, Horea. Ioan Horea, fiind în vârstă de doar 19 ani la acea dată, a fost ajutat de către mai mulţi căpitani ţărani, numiţi de Horea şi de Cloşca, să organizeze rezistenţa. Cetele de ţărani ce vor înfrunta trupele imperiale proveneau din Câmpeni şi din satele Bistra, Muşca, Lupşa, Sălciua, Baia de Arieş, Mogoş, Ponor şi Râmeţ.

Trupa austriacă a lui Schultz a plecat din Cricău şi a urmat drumul spre nord, trecând peste satele Tibru, Benic şi Geoagiu de Sus, de unde au ieşit în drumul ce duce la Râmeţ. De la Râmeţ austriecii au înaintat prin defileul ce duce spre Ponor, care este foarte îngust şi era expus atacului ţăranilor care vegheau pe înălţimi şi în locurile mai înguste ale trecerii. Vicecolonelul Schultz şi-a dat seama de dificultatea în care îşi pusese trupele în acest defileu îngust şi a încercat să ducă tratative cu ţăranii, sperând să îi păcălească, după cum mai făcuse înainte cu puţină vreme, în timpul armistiţiului de la Tibru. Îşi dădea seama că deşi deţinea armament de foc mult mai bun, ţăranii îi erau numeric superior în proporţie de 4 la 1.

Ţăranii nu se lasă păcăliţi din nou şi deschid lupta începând să tragă cu puţinul armament de foc pe care îl aveau. Austriecii, văzându-se ameninţaţi şi din faţă şi din flancuri, răspund cu foc. Răsculaţii se apropie încetul cu încetul de trupele imperiale, iar lupta va dura, cu încrâncenare, timp de patru ore. Schultz decide să se retragă, dar în cursul acestei manevre soldaţii săi se trezesc primiţi cu focuri de armă din partea unei cete de ţărani care în timpul luptei reuşise să se strecoare în spatele lor. Retragerea continuă, soldaţii fiind mereu hărţuiţi de ţărani, ajungându-se în unele situaţii chiar la lupta corp-la-corp.

O altă trupă de ţărani se deplasase deja de mai multă vreme în spatele austriecilor şi a tăiat pădurea în spatele imperialilor, spre a opri retragerea acestora spre Zlatna. Ajunşi la locul unde pădurea era tăiată, Schultz a fost nevoit să se retragă pe altă cale decât cea planificată, deoarece zona era de netrecut.

Ţăranii răsculaţi nu au avut posibilitatea de a urmări trupa austriacă, astfel că aceasta reuşeşte în final să se retragă la Aiud. Locotenentul Probst, care urma să sprijine trupa lui Schultz, nu a reuşit să facă joncţiunea cu acesta din urmă şi a ajuns la locul luptei abia a doua zi.

Pierderile în această luptă au fost de un mort şi 15 răniţi de partea austriecilor şi 17 morţi şi trei prizonieri de partea ţăranilor. Numărul răniţilor şi a altor morţi din rândurile ţăranilor nu se cunosc, primele cifre fiind extrase unilateral din raportul vicecolonelului Schultz, ca fiind unicele păstrate şi cunoscute.

Lupta de la Râmeţ a fost câştigată de către ţăranii răsculaţi, deşi aceştia se confruntau cu militari de profesie şi erau foarte slab dotaţi cu arme de foc. După luptă oastea ţărănească s-a retras la Abrud.

Bibliografie

• * * * Ţara Moţilor, volumul IV, Casa de editură "Atlas Clusium", seria "Sapientia" 1, 1992 ISBN 973-555-021-0