Mănăstirea Râmeţ
de la Enciclopedia României
Mănăstirea Râmeţ din satul Valea Mănăstirii, judeţul Alba este o mănăstire de maici. Biserica ridicată în anul 1214 are hramul „Izvorul Tămăduirii” şi este ctitoria călugărilor Ghenadie şi Romulus.
Istoric
Cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii 1987-1988 au fost identificate pe pereţii interiori ai bisericii mai multe straturi de picturi datând din anii 1300, 1310, 1377, 1450, 1483, 1600, 1741 şi din 1809. Picturile din 1483 au fost executate e zugravul Mihu, iar cele din 1741 de zugravul Grigore Ranite.
La 13 iunie 1761, generalul austriac Adolf Buccow a dat ordinul de dărâmare a tuturor mănăstirilor din Transilvania. Un an mai târziu, la 20 august 1762, aşezământul monahal de la Râmeţ, unul dintre cele mai puternice centre ortodoxe din Ardeal, a fost distrus de armata austriacă. Ansamblul monahal a fost refăcut în anii următori, apoi a fost din nou distrus de armata habsburgică la 23 decembrie 1785.
Aşezământul a devenit biserică de mir în 1826. A avut şi o şcoală bisericească care a dat numeroşi preoţi şi cantori pentru bisericile din jur. Întreţinea relaţii cu Ţara Românească. În 1932 a redevenit mănăstire.
În 1960 a fost desfiinţată şi transformată în centru turistic, iar în 1982 a redevenit mănăstire. Biserica a fost restaurată între anii 1987-1989, iar ansamblul monahal în 1998.
Biserica nouă cu dublu hram „Adormirea maicii Domnului” şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” datează din 1982, fiind sfinţită la 30 iunie 1992. Picturile murale au fost executate între anii 1990-1992.
La Mănăstirea Râmeţ poate fi vizitat un muzeu în care sunt expuse colecţii de icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte de cult, cărţi vechi, numismatică, piese de etnografie.
Bibliografie
- Dan Ghinea, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000