Martha Bibescu

Martha Bibescu
Născută		28 ianuarie 1889, Bucureşti
Decedată		28 noiembrie 1973, Paris
Ocupaţie		scriitoare

Martha Bibescu (n. 28 ianuarie 1889, Bucureşti – d. 28 noiembrie 1973, Paris), scriitoare.

Biografie

A fost fiica lui Ion Lahovary şi a Smarandei Mavrocordat, descendenţi din vechi familii boiereşti. Potrivit rangului şi uzanţelor vremii, şi-a desăvârşit formaţia intelectuală cu ajutorul profesorilor particulari şi al guvernantelor, continuându-şi pregătirea la o mănăstire din Belgia. Zestrea aristocratică moştenită la naştere a fost completată prin căsătoria cu prinţul George Valentin Bibescu (1905). Prin intermediul nou contractatelor legături de rudenie, Martha Bibescu a intrat în contact direct cu literatura franceză, în timp ce statutul de diplomat al soţului său i-a facilitat cunoaşterea unor noi culturi, sensibil diferite de matricea est-europeană. Astfel, a vizitat Persia şi Egiptul, călătorii pe care ulterior avea să le descrie în savuroase pagini de jurnal, cum ar fi Les Huit Paradis (Cele opt raiuri), 1908.

A cultivat contacte personale cu mari personalităţi ale vremii, cum ar fi lordul Thomson, René Jouvenel sau prinţul moştenitor german. Prin intermediul acestora a sperat să poată influenţa adoptarea unor decizii favorabile pentru România. Desemnarea sa, în 1963, drept consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească este un act de recunoaştere publică a acestor eforturi.

Bună cunoscătoare a exigenţelor protipendadei bucureştene, Martha Bibescu nu s-a sfiit însă să ia decizii îndrăzneţe în momente sensibile ale istoriei româneşti. Astfel, în timpul ocupaţiei germane (1917 – 1918) a ales să rămână în capitală, având în îngrijire un spital, putea să cunoască în amănunt evoluţiile războiului. Informaţiile furnizate de ea Curţii de la Iaşi au fost extrem de folositoare regelui şi guvernului de uniune naţională, însă i-au atras nu de puţine ori ostilitatea administraţiei de ocupaţie. Martha Bibescu a lăsat pagini memorabile despre retragerea trupelor germane din Bucureşti. Perioada interbelică a obligat la noi provocări vechea elită aristocratică românească. A căutat să-şi păstreze locul în viaţa publică românească, dar să se şi adapteze noii societăţi franceze. Astfel, cuplul Martha şi George Valentin Bibescu şi-au împărţit viaţa între cele două reşedinţe din România, palatul Mogoşoaia şi Posada, şi căminul parizian. Mutaţiile suferite de societatea europeană odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial sunt minuţios relatate în al său Jurnal politic.

În anul 1941 avea să se stingă din viaţă soţul său. Războiul a surprins-o pe prinţesă angajată civic în lupta împotriva pericolului reprezentat de Rusia stalinistă. Martha Bibescu a ales să protesteze prin exilul său la Paris (1945) faţă de cursul politicii româneşti. A continuat să rămână o voce publică până la moartea sa.

Dintre scrierile sale, cele mai reprezentative sunt: romanul Papagalul verde (1924), biografiile istorice O dragoste tandră a lui Napoleon: Maria Walewska (1936) şi Alexandru Asiaticul (1912), paginile de memorialistică din La bal cu Marcel Proust (1928) şi Povestea unei prietenii: corespondenţa mea cu abatele Mugnier (1951, 1955, 1957). Şerban Cioculescu surprinde astfel dimensiunea personalităţii ei „Martha Bibescu a scris aproape 40 de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă”. Graţie şarmului său irezistibil, descendenţei aristocratice şi talentului artistic, a fost admirată şi cultivată de contemporani.

Bibliografie

• Marcu, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009