Mihai Popovici

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Mihai Popovici
Mihai-Popovici.jpg
Născut 21 octombrie 1879, Braşov
Decedat 7 mai 1966, Bucureşti
Ocupaţie om politic, jurist, ziarist
 
Stema MFP.png
 Ministru de Finanţe
al României
Mandat
23 februarie 1920 - 12 martie 1920
6 iunie 1927 -20 iunie 1927
10 noiembrie 1928 - 15 octombrie 1929
13 iunie 1930 - 4 aprilie 1931
Partide Partidul Naţional Român

Partidul Naţional Ţărănesc
(1926 - 1947)

Mihai Popovici (n. 21 octombrie 1879, Braşov - d. 7 mai 1966, Bucureşti), licenţiat în filosofie, doctor în drept, ziarist, politician, militant pentru cauza unionistă a Ardealului, lider al Partidului Naţional Român şi succesiv fruntaş ţărănist, ministru în toate guvernele naţional-ţărăniste interbelice.

Biografie

Mihai Popovici a aboslvit Liceul românesc din Braşov, după care a urmat cursuri la Universitatea din Budapest şi la Facultatea de Filosofie din Viena, unde a obţinut şi doctoratul în drept. În calitate de membru al Partidului Naţional Român din Transilvania a fost deosebit de activ în mişcarea politică românească. Însărcinat cu diferite misiuni, el a susţinut cauza românească, scriind numeroase articole în mai toate ziarele româneşti transilvănene. Când România a declarat război Austro-Ungariei pe 16 august 1916, Popovici s-a înrolat în armta română. În timpul războiului, între 1917 - 1918, a fost însărcinat cu organizarea corpului voluntarilor români în Moldova, mulţi dintre ei adunaţi din rândul prizonierilor ardeleni din Rusia. De asemenea, a făcut parte din din Comitetul Naţional al românilor emigranţi fdin Austro-Ungaria, constituit la Odessa în 1918.

Terminat războiul, participă în primă persoană la Marea Unire. La Adunarea Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, Mihai Popovici este pentru prima oară ales într-o funcţie de conducere publică în Marele Sfat Naţional şi ca membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei la Departamentul Industriei şi Comerţului. Din acest moment, cariera sa la vârf a continuat, Popovici fiind o prezenţă constantă în politica românească interbelică. La alegerile din noiembrie 1919, Popovici este ales deputat în Parlamentul României întregite. În cabinetul Blocului Parlamentar ocupă portofoliile Ministerului Lucrărilor Publice şi al Ministerului Finanţelor.

Pe 10 octombrie 1926, când s-a înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc, Popovici a fost ales vicepreşedinte, funcţie pe care a deţinut-o permanent. A făcut parte din toate guvernele ţărăniste (8 guvernări), în special ca ministru al finanţelor, dar şi al justiţiei, internelor şi al lucrărilor publice. La scindarea PNŢ sub dictatura regală, între Alexandru Vaida-Vievod şi Iuliu Maniu, el s-a alăturat grupului manist, cu toate că era cumnat cu Vaida. Îl va urma pe Maniu în toate deciziile cruciale pentru soarta României, motiv pentru care avea să fie persecutat de comunişti. Postura sa în partid era una de lider din umbră, unul din vechea gardă naţional-ţărănistă.

După Al Doilea Război Mondial, este arestat în data de 21 august 1947, pentru "activitate intensă în Partidul Naţional Ţărănesc", deşi nu fusese unul dintre liderii acuzaţi în conspraţia Afacerii Tămădău. Este internat la închisoarea de la Sighetu Marmaţiei în 12 noiembrie 1950, pentru o perioadă de 24 luni, majorată ulterior cu alte 60 de luni. Este eliberat la 5 iulie 1955, după şapte ani de închisoare. Moare pe 7 mai 1966, la vârsta de 87 de ani.

Activitatea politică

Activitate Mandat
Deputat 1919
Ministrul Lucrărilor Publice 5 decembrie 1919 - 12 martie 1920
Ministrul Finanţelor 23 februarie 1920 - 12 martie 1920 (ad-interim)
6 iunie 1927 - 20 iunie 1927
10 noiembrie 1928 - 15 octombrie 1929
13 iunie 1930 - 4 aprilie 1931
Ministru de Interne 7 iunie 1930 - 8 iunie 1930
Ministru de Justiţie 11 august 1932 - 9 noiembrie 1933

Opera

  • Solidarimsul politic, Bucureşti, 1923;
  • Bugetul, 1924;
  • Datoriile şi creanţele României după tratate, 1925;
  • Discurs, 1925;
  • Politica de revalorizare şi conversiunea la Banca Naţională, 1925;
  • Politica de producţiune şi bugetul, 1926;
  • Legea pentru reorganizarea Înaltei Curţi, 1929;
  • Legea contabilităţii publice, 1930;
  • Lege pentru reorganizarea Înaltei Curţi de Conturi, 1930.

Bibliografie

  • Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999 ISBN 973-9399-03-7
  • Roşca, Nuţu, Închisoarea elitei româneşti. Compendiu, Aska Grafika, Sighetu Marmaţiei, 2006 ISBN 973-0-04670-0
  • Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 591-593 ISBN 973-99321-7-7

Legături externe