Mircea Angelescu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Mircea Angelescu
Mircea Angelescu (decorare).jpg
Mircea Angelescu în 2008, în timpul decorării de către preşedintele României, Traian Băsescu
Născut 1938
Decedat 6 octombrie 2009
Ocupaţie sportiv

Mircea Angelescu (n. 1938 - d. 6 octombrie 2009) a fost un inginer constructor, conferenţiar universitar, fost sportiv de performanţă. A avut şi funcţii de conducere în organismele fotbalistice din România, vicepreşedinte, iar mai apoi preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, preşedinte Ligii Profesioniste de Fotbal. În 1990, pentru o scurtă perioadă de timp, a fost ministru al sportului.

Biografie

A practicat atletismul de performanţă, reuşind să cucerească în 1955, cu echipa de ştafetă a Clubului „Casa Centrală a Armatei” (CCA), un titlu naţional de juniori. Începând cu anul 1967 a avut mai multe funcţii de conducere în fotbalul românesc. Între anii 1967-1968; 1975-1978; 1981-1986 a fost vicepreşedinte al FRF, între 1969-1975; 1986-1989 a deţinut funcţia de preşedinte al F.R.F.

În calitate de conducător al F.R.F. şi-a îndreptat activitatea spre organizarea federaţiei, înfiinţând centre olimpice de profil. De remarcat este că în perioada în care a fost preşedintele F.R.F., echipele de fotbal românesc au avut cele mai valoroase rezultate.[1]

A fost preşedintele „Colegiului Divizionar A” - prima formulă organizatorică a cluburilor de fotbal din România, începând cu 5 octombrie 1970, data la care a luat fiinţă acest for sportiv. Din 10 octombrie 1992 este preşedintele „Ligii Profesionistă din Divizia A”. Liga îşi schimbă denumirea în „Liga Profesionistă de Fotbal din România”, începând cu 22 ianuarie 1993, preşedinte rămânând Mircea Angelescu, până la 30 septembrie 1996.[2]

Între anii 2001-2003, Mircea Angelescu a publicat o carte în două volume, intitulată „35 de ani la pupitrul fotbalului”. În această carte, autorul descrie modul în care factorul politic şi diverse organisme ale statului au influenţat viaţa fotbalistică românească, anterioară anului 1989. De asemenea, autorul a menţionat în cartea sa şi o serie de nume din fotbalul românesc post-decembrist, care înainte de 1989, împreună cu securitatea română, au influenţat fotbalul din România.[3]

Distincţii

În semn de apreciere pentru activitatea pe care a avut-o în conducerea fotbalului românesc, a fost decorat în 2004, de către preşedintele în funcţie, Ion Iliescu, cu Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa a II-a cu două barete. Mircea Angelescu a fost primul român care a primit acest tip de decoraţie, aceasta fiind inaugurată o dată cu premierea fostului preşedinte al FRF.

În martie 2008, în cadrul unei ceremonii în care au fot premiaţi peste 100 de jucători, antrenori, arbitri, preparatori fizici din fotbalul românesc din ultimii 50 de ani, Mircea Angelescu a primit din partea şefului statului Traian Băsescu, Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I.[4]

Bibliografie

  • *** Enciclopedia Educaţiei fizice şi sportului din România, vol. II, Bucureşti, Editura Aramis, 2002

Note

  1. Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România, p. 23
  2. Situl Ligii Profesioniste de Fotbal accesat în 2 octombrie 2008
  3. Ziarul Adevarul, ediţia din 31 iulie 2003, accesat în 2 octombrie 2008
  4. Ştire Mediafax, din 25.03.2008, accesat în 2 octombrie 2008